AcasăEditorialMonica TatoiuÎn căutarea fericirii în imperiul fricii

În căutarea fericirii în imperiul fricii

Trăim în imperiul fricii. Frica de boală, frica de război, frica de foame, frica de sete, frica de vecinul de lângă noi. Omului îi este frică în general, de lucrurile pe care nu le poate controla. Când îți este frică ai tendința de a-ți limita oportunitățile de salvare. Gândești mai puțin și acționezi impulsiv. Instinctele animalice de supraviețuire preiau controlul deciziilor. Frica determină un sistem de alertă care ucide gândirea critică. Dresorii experimentați știu foarte bine cum să folosească frica pentru a aduce animalele la ascultare. Cu oamenii se procedează la fel în imperiul fricii, unde dresorii sunt aleși democratic.

Cum să luptăm împotriva fricii? Despre asta este vorba în lunile care vin. Cele mai rele din ultimii 60 ani. Această lună august este poate ultima din an, în care putem să ignorăm  frica, încercând exercițiul fericirii iluzorii, la mare, la munte, închizând televizorul care abundă în știri despre frici. Oricum am face, la un moment dat se termină vacanța și trebuie să ne întoarcem acasă, unde ne așteaptă probleme de rezolvat. Cu cât ne va fi mai frică cu atât vom fi mai puțin capabili să găsim soluții la crize de tot felul. ROBOR -ul o să continue să crească, inflația o să mai facă ravagii în următorii  ani, războaiele nu se vor termina prea repede. Lupta pentru resurse în lumea asta mare, pentru care nu putem să facem mare lucru ca s-o facem mai bună, o să continue. Și atunci ce ne rămâne de făcut ca să evităm paralizia generata de frică?  Eu am ales să încerc sa fiu fericită râzând de spălătorii de creiere și cavalerii de mucava ai „ binelui”.

Fericirea este o stare care depinde de noi și râsul este ingredientul indispensabil. Vă este frică de boală? În loc să va îndopați cu vitamine sau medicamente, să renunțați la îmbrățișări și socializare neintermediată de butoane, încercați să căutați un strop de fericire respirând aer curat acolo unde mai este încă și  râdeți din tot sufletul de orice este artificial. Descoperiți alături de oameni care gândesc și simt precum voi că prietenia și emoțiile sunt daruri vindecătoare. Citiți despre lucruri frumoase, evitați  știrile aberante despre schimbări climatice și nevoia de decarbonizare care oricum vă arde la buzunarul tot mai gol. Vă e frică de război? Depinde de noi să îl oprim? În nici un caz. Ne ajută să ne încărcăm memoria cu informații despre armamentul care ne apară sau ne poate ucide? Ne diminuează frica  imaginile cu impact emoțional despre oameni nevinovați uciși de aceste arme tot mai performante?

De ceva vreme refuz să mai diger știri despre arme, război și militari care se luptă pentru o utopică democrație în imperiul fricii și capitalului căutător de libertate de mișcare în detrimentul libertății noastre. Pentru că nu pot să fac nimic practic ca să  împiedic știrile despre război să mă terorizeze până în 2024 când mă duc la vot, citesc cărți despre  ultimele conflagrații ca să înțeleg cum și cine a greșit atunci și ce interese au generat pierderile umane și materiale din trecut. Ca să aleg binele în fața răului trebuie să înțeleg pe ce indivizi și-a construit răul strategiile de distrugere. Fericirea vine mai ales din a înțelege cum și cât contezi în angrenajele care mișcă lumea. Este greșit să crezi ca nu contezi. Și un grăunte de nisip poate bloca o imensă turbină dătătoare de  moarte. Dacă se poziționează acolo unde contează. Când înțelegi că nu ești inutil, că valorezi ceva pentru lumea-n care trăiești, ai o șansă la fericire. Și când ești fericit devii puternic.

În imperiul fricii am hotărât să fiu fericită pentru că pot gândi. Bunurile mele pot sa dispară în crizele pe care nu le pot controla, însă ceea ce am dobândit învățând, libertatea de a râde de politici „corecte” și a gândi critic sunt o avere pe care nici o frică nu mi-o poate fura. Până la urmă nu poți fi liber până nu scapi de lanțurile fricii.

author avatar
Monica Tatoiu
1.267 afisari

8 COMENTARII

  1. În căutarea fericirii în imperiul fricii .
    Este unul care a gasit-o . Lucru bine facut ,care acum impune cenzura si dictatura de „catifea” in detrimentul a douazeci de milioane de locuitori
    Cunoasteti impostorul ?
    Ghinion !

  2. Nu m as fi așteptat ca ,,istoria urâtă,, sa devina realitate. Tot ce însemna război, molime pe mapamond, crize economice majore în viziunea mea rămâneau doar în cărți. Dar istoria se repetă. As vrea să învingă binele și frica sa dispară. La scara macro nu vad o astfel de posibilitate, fericirea e decât în noi și o vom găsi în locuri din ce in ce mai ascunse prin lume. Ce vremuri….!

  3. Cu cat oamenii sunt mai nepregatiti = neinstruiti sunt mai fricosi… fiindca ei nu gasesc solutii la bombardamentul informational actual.

    • PAI CUM SA NU LE STIE , PE EA FRICA O INSOTEA MAI ALES ATUNCI CAND ERA STUDENTA SI MERGEA NOAPTEA CU TRENUL BUCURESTI-TIMISOARA SI INVERS SI NU REUSEA SA SE OPREASCA DIN HÎTIALĂ CU DIVERSI MASCULI PERFORMERI FARA SA FIE VAZUTA………….

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger