Haosul ca drog al fericirii

Cârpelile în țară unde merge și așa, încep să crape, pas cu pas. De zeci de zile, incendii cu morți și pagube  materiale fără număr. Calea ferată seamănă cu drumul prin infern. Dacă în 1939 trenurile românești aveau o viteză medie de 80km/h, după  82 de ani de emancipare, de la Constanța la Timișoara îți trebuie câteodată 24 de ore. Nici șoselele nu sunt mai sigure sau rapide.

N-avem autostrăzi dar avem cei mai mulți morți din Europa în accidente rutiere. Aglomerația din aeroporturi seamănă cu cozile la copite de porc  din comunismul cu față umană. Avem însă restaurante cu prețuri de occident și toalete care curg ca acum 30 de ani. Și tot ca atunci, piețarii cu mașini dubioase stau de pază la poarta de intrare spre România educată. Mai iau foc niște burdufuri la îmbarcare pasageri. Purtătorii de cuvânt ne spun că situația este normală. Oficial ne merge bine. Înghețata este cancerigenă, legumele  și fructele de import au mărci romanești, pălmașii pământului nu au unde să își vândă marfa, iar în timp ce curentul se scumpește, instalațiile de distribuție cedează  ca elasticul chiloților tetra din vremurile de tristă amintire. Legislația europeană pentru calea ferată și șosele trebuie implementată așa cum s-a implementat pentru transportul aerian. Oalele sparte de statul fericirii virtuale o să le plătim tot noi contribuabilii. Noroc că oamenii nu citesc și puținele cereri de despăgubiri o să sfârșească în sertare sau la gunoiul electronic. Muncitori din șantierele  Capitalei mor striviți de valuri de pământ. Pentru că prevenția costă și responsabilii se fofilează în ceața justiției virtual dreaptă nu se va schimba nimic. Protestatarii se ceartă cu poliția, turiștii se păruiesc cu salvamarii. Urșii terorizează comunități . După care oamenii sunt terorizați de șobolani și țânțari. Coșurile de gunoi debordează de prea plin în timp ce portofelele se subțiază de prea mult gol.

Există soluții. Pentru asta există autorități de reglementare și control. Multe, câtă frunză și iarbă. Populate cu șefi numiți politic, după criterii care nu au de a face cu competența. Cum altfel dacă România este în haos și în discursul politic suntem alimentați cu drogul fericirii. Ce fac aceste autorități? Sunt paralizate de lupta de guerilă pentru putere în interiorul coaliției de guvernare. Toți  purtătorii de cocarde sau insigne de partid vor funcții de reglementare și control pe banii noștri. N-are importanță că nu știu sau nu pot să îndeplinească responsabilitățile din fișa postului. Ei vor controla, iar șefii care ar trebui să îi controleze pe ei își cară pumni în ringul alegerilor interne pentru funcții înalte din partid și dreptul de a spune minciuni la microfon. Avem legislație. Avem structuri de implementare a acesteia. N-avem însă caractere în politică, așa cum am mai spus. Cel mai elocvent exemplu îl reprezintă alegerile interne din cel mai mare partid din coaliție. În PNL este măcel în timp ce România se scufundă în haos.

De ce asistăm la scandaluri la alegeri cu piedici, abuzuri nedemocratice, mizerii de lume interlopă sau săgeți trase din arcuri aristocratice de la partenerii de paranghelie? Pentru că toți acești pupători de papuci de budoar vor să administreze butoanele haosului, înțeles ca sursă de emancipare financiară individuală și de grup. Dacă haosul persistă, întotdeauna există niște vinovați pe care să se dea vina. Greaua moștenire sau organizații oculte de reglementare și control. Aflate democratic, ce să vezi, în subordinea Parlamentului votat de popor. Lanțul slăbiciunilor devine funie de spânzurat de prea multă fericire întrupată din haos.