În toată lumea este o criză economică profundă. Care trebuie ascunsă sub preș până trec alegerile. În toată lumea. Cei care dețin puterea și se tem că o pierd aplică strategia: după mine potopul. Cel mai bine se vede la CE. Cei care atacă bastioanele acestei puteri, în condițiile în care justiția și organismele internaționale plătite cu bani mulți pentru paranghelii inutile, sunt prigoniți pe principiul: cine nu este cu noi, cei frumoși și buni, este extremist. Este normal că cei care o duc bine nu vor să piardă sinecura care le oferă confort, pentru ca alții să beneficieze de ea. Este important să scăpăm, democratic, de cei care o duc bine fără să merite profesional acest huzur.
Ne interesează ce se întâmplă la noi. Unde nemulțumirile cresc pe măsură ce electoratul caută miracole într-o clasă politică tot mai neperformantă în a găsi soluții la problemele reale ale oamenilor. Pe 9 iunie urmează două tipuri de alegeri: locale și europarlamentare. Localele care nu prea contează pentru că parlamentarele vor decide strategia națională de care vor depinde finanțările UAP-urilor, monopolizează spațiul on și offline. În schimb europarlamentarele unde chiar contează ce trimitem la negocieri în anul critic 2025: lingători de clanțe în interes personal sau lideri în căutare de legitimare într-o nouă ordine mondială, sunt „secretizate”. Nu discutăm pentru că nu vrem să abuzăm emoțional politic electoratul. Mai bine despre pensiile ce vor fi mărite și finanțate cu împrumuturi. Și mai apoi înghețate dacă nu iese cum trebuie votul în toamnă. Și despre alegerile la București. Unde ni se spune doct că primarul Bucureștiului are cel mai mare număr de voturi după cel al Președintelui. Nimeni nu explică oamenilor că se compară usturoi cu praz. La Președinte sunt doua tururi (adică vreo 5.000.000 de voturi), iar la Primăria Bucureștiului într-un singur tur 25% din 60% maximum participare la vot cu maxim 300.000 de voturi.
Am suspiciuni rezonabile că tot circul aista care parazitează comunicarea publică este dirijat cu cinism pentru a ascunde lipsa de soluții a clasei politice actuale parazitată la rândul ei de încrengături mafiote transpartinice. Dezbaterile electorale sunt despre cine are limbajul mai vulgar, cine urlă și jignește mai grobian, mai sordid și produce știri de cancan, pe care electoratul să le îngurgiteze zicând: aista este mai prost ca mine! Cine se mai uită la știrile despre bani și investiții? Plictisitoare. Dar cine se apucă să muncească pe bani puțini pentru binele altora? Clipul electoral al PSD cu iubirea este penibil. Dacă așa arată iubirea, când în realitate viața românilor este de oameni bătuți de soartă, atunci trebuie schimbată definiția acesteia în DEX. Nici cu tinerii frumoși și liberi cu studii pe afară nu ne putem lăuda. Banii sunt un drog devastator. Despre liberalii care sunt la fel de divizați cum ne-au obișnuit în ultimii 30 de ani tot dezamăgiri. Tot caut sămânța inițială și dau de sinecuriști cu studii sulfuroase. Fac parte din masa mare de dezamăgiți care nu văd soluții alternative la actuala putere. Îmi doresc o schimbare radicală. Care să măture mincinoșii, impostorii, intelectualii lucifericii, patrioții de mucava. Se poate? Nu. Nici cu parul și scandalul nici cu neamul și sumanul. Avem trei-două voturi în țară și cinci în București. Hai să le risipim în cât mai multe cuiburi să vedem ce iese. Dezbină și stăpânește. Asta este ce ne rămâne odată la 4 ani.