Aleșii noștri se fac că se lupta pentru noi, iar noi ne jucăm votul la păcănele. Într-o democrație de spectacol, de bâlci. Mamă, ce ne place promiscuitatea.
Salariul minim este un fel de drog toxic care face minuni pentru electoratul socialist sau de extremă stânga. Îl ajută să se îngroape în speranțe deșarte. În timp ce își plătește ștreangul și săpunul. Pe termen lung exemplul Franței cu SMIC-ul ei este revelator. De vreo 20 de ani capitalul privat pleacă din Franța, sub presiunea sindicatelor care vor tot mai multe beneficii, zile libere, ore de muncă mai puține, pensii crescute cu inflația, prețuri mici. Legitime dorințe dar se pare că au distrus economia franceză. Deficitul actual al țării este din ce în ce mai mare, ratingul de țară s-a modificat în negativ. De ce? Pentru mediul privat este tot mai puțin dispus să își mențină banii într-un spațiu în care profitul scade, taxele sunt tot mai mari, afacerile sunt tot mai afectate de tot mai mult de greve, mini revoluții și veste colorate. Italia devine tot mai atractivă prin facilitățile acordate. Nici administrația franceză scumpă dar eficientă în trecut nu mai performează. Asta ne așteaptă și pe noi. Dacă crește salariul minim, crește costul producției industriale, proporțional cu creșterea prețului energiei și al altor costuri. Nu mai este rentabil să investești în România când la doi pași ai Bulgaria sau Ungaria. Mai puține locuri de muncă, mai puține taxe la administrația locală. Statul o să câștige mai mult prefăcându-se că îți dă niște bani în plus care nu îți vor ajunge sa plătești creșterea prețurilor produselor rezultate în urma modificării legislației. De ce vor crește prețurile? Pentru că vor fi mai puține produse pe piață. Mulți vor închide. Când scade oferta cresc prețurile și scade calitatea. Vor crește în schimb veniturile șefilor din administrația centrală și locală care își vor cheltui veniturile din afara țării unde prețurile vor fi mai mici pentru servicii și produse mai bune. Va scădea PIB-ul, va crește deficitul și vor crește taxele. Cei săraci vor fi mai săraci și cei puțini bogați mai bogați. Asta ne învață istoria că se întâmplă în socialismul cu fața umană spre care se îndreaptă Europa. De la fiecare după posibilități și la fiecare după nevoi este o utopie pe care capitalul privat o evită. Oamenii nu sunt egali decât în măsura în care au competențe de utilizat într-o competiție pe care capitalul real o organizează. Povestea asta a lui Marx, cu exploatarea capitalului uman tinde să devină expirată odată cu apariția Inteligenței Artificiale. Cine nu înțelege se întoarce în preistorie.
Pensiile speciale ale magistraților și personalului auxiliar, în număr de 7857+2334 reprezintă diversiunea care ne distrage atenția de la marea problemă a reducerii deficitului prin reducerea cheltuielilor publice. Pentru că în administrația centrală și parțial în administrația locală este marea fisură în buget. Care urmează să detoneze în anul de grație 2026. Trebuie să construim un buget. Pentru asta este nevoie de niște legi care să determine cheltuielile și de niște predicții de venituri aproape de realitate. De pachetele și pachețele emanate de guvern depinde modul în care va respira economia anul viitor. Dacă se mai ceartă mult soacra cu nora în familia Coaliție mă tem că ne va fi mai rău ca anul ăsta.
Alegerile la București sunt gaz pe foc în cearta din „Famiglie”. La adăpostul fumigenei se va face bugetul. În 2024 am ales în aceeași perioadă Parlamentul năpăstuirii noastre. Cearta vinde iluzii, iar iluziile sunt un drog ieftin pentru marea prosteală națională. Pentru că este austeritate și nici de grenade de asalt nu avem bani. Doar de fumigene. Merge la români.