AcasăEditorialMonica TatoiuEducație pentru emancipare sau imbecilizare?

Educație pentru emancipare sau imbecilizare?

Mai sunt două săptămâni și domnul ministru Câmpeanu își încheie consultările publice privind proiectul legii învățământului pentru o Românie educată (?). Românii să nu știe nimic, să nu înțeleagă nimic, dar să meargă încolonați spre „noi culmi de civilizație și progres”. Dialogul în viziunea ministrului Educației se reduce la ode ale șefuților locali pentru magistrala viziune a Marelui Conducător privind România Educată, asezonate cu aplauze din public. Curat democrație!

Consultările au fost niște șușanele, organizate de oameni „înnobilați politic” de Înălțimea Sa din Dealul Cotrocenilor. Șușaneaua de la Iași a depășit orice limită în privința seriozității și a competențelor oamenilor din prezidiu. Sutele de participanți bifați de ministrul Educației în forumul de dezbateri, au ascultat cuminți cuvântările liderilor PeNeLe.  Copy-paste după modelul bine cunoscut al plenarelor PCR. Oameni de mare cultură și moralitate, gen Costel Alexe, fost ministru al partidului prezidențial, anchetat de DNA, Mihai Chirică –  traseistul de serviciu între stânga și dreapta sau spălătorul de doctorate plagiate, excelența sa Câmpeanu, au cuvântat în limbaj de lemn despre educație și valori.

Toată lumea a fost de acord cu brambureala numită noua lege a educației, cu excepția șefului Moraru, care a cerut expres introducerea în trunchiul comun  a istoriei comunismului în România, în locul matematicii, fizicii, chimiei care vor fi studiate probabil într-un carcalete numit „științe”.

Câteva ore săptămânal, care să dezvolte profund gândirea non-critică a elevilor. Pentru ca evaluarea la vot a performanțelor partidului pe care domnul Moraru îl conduce la Iași și elite de renume mondial la București, sa fie non-critică. De râsul curcilor este că tocmai comunismul blamat și studiat profund de domnul Moraru este modelul folosit de organizațiile partidului din care face parte, în dezbateri de tip comunist.

Elitele nobilimii politice care astăzi ne hotărăsc viitorul, cu excepția UDMR, sunt unite pe lângă interesele economice meschine, de calitățile și competențele dobândite în perioada de educație formală incertă. Mândru că a bifat ca număr și formă încă o dezbatere, ministrul Câmpeanu ne vorbește despre participarea amplă a tinerilor, profesorilor, părinților și cine or mai fi fost reprezentanții ONG-urilor care au aplaudat inepția numită reforma pentru o Românie Educată. Nimeni nu s-a opus modificării bacalaureatului, examenul maturității, care ar trebui să garanteze absolvenților capacitatea de a se integra pe o piață a muncii foarte competitivă în anii care vin. Nimeni nu a pus întrebări privind numărul de ore săptămânale care vor crește odată cu introducerea unor noi discipline în trunchiul comun. Evident nu s-a discutat nici despre problema școlilor doctorale și a criteriilor de acordare și de verificare a doctoratelor. Nu s-a discutat despre încălcarea autonomiei universitare și despre centralizarea abuzivă a deciziilor la nivelul Ministerului și a unor autorități noi  care urmează să blocheze verificarea diplomelor nobilimii politice.

Concluzia mea la tot ce se întâmplă este că aristocrația politică, emanată în ultimii 20 de ani, este atât de speriată de eventualele contestări ale unor oameni educați, încât preferă să distrugă o țară ca să se mențină la putere.

Pentru ca să se perpetueze actuala formulă de avansare în poziții de decizie este nevoie ca baza piramidei să fie cat mai analfabetizată funcțional. Pentru ca democratic, aceasta să poată fi dirijată de niște analfabeți funcțional înnobilați de partide. Dacă nu este clar că statul, prin conducătorii săi de astăzi ne-a distrus economic prin politicile energetice, atunci votarea legii educației în Parlamentul României va fi o lovitură ce  va desăvârși România eșuată.

author avatar
Monica Tatoiu
736 afisari

5 COMENTARII

  1. Acesta este adevarul.Ma astepam totusi,ca acest ministru Tampenu,sa prevada in Lege concret,cum si pana cand va muta el WC-urile din fundul curtii scolilor mai la strada,ca sa le vina mai usor pompierilor sa scoata din haznale bietii copii ” beneficiari ” aI programului Romania educata.

  2. in prostie
    Totusi , e curios ca nimeni nu mai iese in strada , chiar atat de prosti sunt ? Acum chiar se lasa calcati romanii in picioare de niste impostori plagiatori si un sas scarbos ce face greata

  3. în locul matematicii, fizicii, chimiei care vor fi studiate probabil într-un carcalete numit „științe”.
    -intr-un manual a-me-ri-can d-asta, un exemplar de acum 30 de ani din scoala publica obligatorie
    li se explica elevilor de clasa a 6a-8a
    ca posibilitatea de a rolui limba-n gura e o trasatura genetica…..
    -interesant-interesant
    ce spune wiki:
    ” In 1940, Alfred Sturtevant observed that ~70% of people of European ancestry could roll their tongues and the remaining ~30% could not do it.”

    (cine se aseamana se aduna,
    nu uitati!)

  4. Nenea Tampeanu, asta,ar trebui sa inceapa ”reforma” lui de rahat, exact cu ce au inceput comunistii (aia blamatii) in anii 50, adica cu ALFABETIZAREA boborului si apoi pas cu pas celelalte, altfel Romanica va fi la fel de needucata, necivilizata, manelista si condusa de personaje asemenea.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger