AcasăEditorialMonica TatoiuDubla măsură ucide

Dubla măsură ucide

De ce moare sănătatea în România? La conducerea Ministerului Sănătății s-au perindat 25 de miniștri, în 31 de ani. Incoerența ucide. Până recent, răspunsul era corupția ucide, iar PSD era sacul de box al celor care lătrau la poarta puterii. Corupția bau bau era roșie. Acum, după mai mult de un an de când s-a schimbat culoarea de la putere, se moare fără anchete finalizate și vinovați condamnați definitive. Corupția a rămas doar în referințele la greaua moștenire. Vina este rostogolită tot mai jos, precum o scamă, de pe costumele elegante ale șefilor. Fie că au fost pesediști, liberali, udemeriști, pediști sau “independenți” ca Arafat, după ei au rămas ruinele sănătății. Șefii plătiți regește ca să conducă, să găsească soluții, să implementeze strategii cu costuri optime, se tupilează de ani de zile, atunci când sunt crize, în spatele unor anchete cu final așteptat. Cine-i de vină? Întotdeauna ceilalți.

După anii lungi de anchete, dosare uitate în sertare când nu există presiune electorală, șefii lași se ascund ca șobolanii așteptând să treacă valul de proteste și să se instaureze din nou uitarea în urma unei alte știri cu alt impact emoțional. S-a întâmplat după Colectiv, după incendiul de la Piatra Neamț, statistică ne oferă suspiciuni rezonabile că se va întâmpla la fel și acum. Uităm iresponsabil că oricând în București se poate produce un cutremur major. În contextul actual al managementului public în România este o probabilitate foarte mare că o să avem mai mulți morți din cauza bramburelii din ministerele care vor trebui să acționeze, cel al Sănătății și Internelor, decât din cauza prăbușirii unor imobile. Dacă au găsit după ore multe un ars în baia alăturată exploziei, crede cineva că vor găsi supraviețuitorii de sub ruine. Vor da vina pe morții care nu au vrut să se mute pentru consolidarea proastă și scumpă, la care mulți șmecheri se îngrămădesc. Armata noastră nu mai are militari în termen iar generalii câtă frunză și iarbă nu cred că se vor coborî la căutat morți.

Statul cel nou ne-a adus instituții noi, ministere fără număr pe măsura drepturilor și ele fără număr la respectarea cărora  birocrații angajați în ele  veghează pentru liniștea noastră. Și ce să vezi? În timp ce noi dormeam liniștiți că trăim în Paradis, am ajuns în Iad. Pentru că cei care au vegheat teoretic pentru noi, au distrus și ceea ce mai era funcțional. Din incompetență sau, și mai rău, din exploatarea cu inteligență luciferică a încrederii pe care le-am acordat-o partidelor care i-au promovat iresponsabil. Pe principiul mămăliga românescă nu explodează decât atunci când stăpânii inelelor au interes. Criza economică din 2009-2010 a scos prima dată mizeria la suprafață. Criza economică generată de pandemie o să ne sufoce. Pentru că satisfacerea nevoilor garantate de noile legi costă. Și banii sunt pe sponci.

Se pregătește votarea bugetului Austerității. Așa cum s-a întâmplat și în 2010, când de abia în martie s-a ajuns la o înțelegere pe genunchi, urmată de tăieri de pensii și salarii și s-a cerut sprijinul FMI. Pentru că 2009 a fost an electoral și s-a cosmetizat. Coaliția de acum este mult mai dezbinată, resursele de împărțit sunt și mai mici, mirajul  fluxului de fonduri europene se pierde în ceața scandalurilor UE, generate de noile tulpini care determină închiderile țărilor membre. Cîțu a lăsat deja să-i scape porumbelul. Se pregătește de finanțare de la buget a investițiilor. Care înseamnă curbe de sacrificiu, că despre taxarea capitalului nici vorbă, că fuge la vecini. Dacă așteptați creșteri de venituri, vă amintesc că economiștii au inventat termenul de “negative growth”. Pe românește sărăcire. Să ne rugăm să nu se taie nimic din ceea ne așteptam să crească, între două declarații triumfaliste de ”succesuri”.

author avatar
Monica Tatoiu
522 afisari

7 COMENTARII

  1. Foarte bun articol. Va citesc cu placere si interes doamna Tatoiu. Aveti condei si informatii ! Poate abordati si probl. celor 30 miliarde imprumutate de Dnii. Catzu-Iohanis peste cele 20 miliarde imprumutate de dnul.Basescu . Unde or fi banii acestia ? Este vorba totusi de 50 miliarde euro !! Se faceau 10 autostrazi sau 15 spitale si 300 scoli cu banii acestia.

    • Revin in completare, pentru informare : Nord Stream2(conducta de gaze pe sub Marea Baltica care leaga Rusia de Germania) costa „doar” 9 miliarde euro ! Deci cele 50 miliarde imprumutate de Romania reprezinta o suma COLOSALA ! Unde sunt ? Este strigator la cer.

    • Am avut de platit ,de exemplu rezultatele dublicitatii Suediei in cazul Micula.Nu am stiut cum sa ne aparam.Sau nu am vrut? Am avut de platit securitatea pe care UE nu ne-o garanteaza.Am avut de platit datoriile „ifn” pentru ca nu suntem solvabili la „banci” serioase ,deoarece asta este imaginea pe care transmitem afara si avem prea multe resurse care trebuie luate ieftin de camatarii lumii.Blestemul tarilor sarace bogate. NIste pupatori de dosuri alesiI
      nostri democratic.Dupa ei potopul.Ca in 90.

  2. Tot ce ati afirmat in articol este exact si STIUT de noi cei pe care ne intereseaza soarta acestui popor, in randulrile caruia ne-am nascut. Ceea ce nu stim insa e CE TREBUIE FACUT sa scapam de rapanul culorilor partinice care ne mananca sufletul. Vom mai trai oare sa vedem ca cineva – cu buna credinta – a dispus niste masuri de imbunatatire a vietii acestui obidit popor, in timpul vietii si nu dupa… ???

    • Cunosc in Romania oameni competenti si de onoare in toate partidele.Din pacate ,acum in toata lumea ,meritocratia este un virus care trebuie ucis.Se aleg liderii cei mai slabi in politica,cei care reactioneaza ca javra lui Pavlov la un minim de stimul financiar de la cei care gestioneaza finantele lumii.Trebuie sa ne alegem in fiecare grup social pe cel mai bun ,chiar daca nu ne place,personal.Pentru ca cel mai bun si dur poate sa ne deranjeze pe termen scurt, dar o sa creeze oportunitati din care si noi vom beneficia pe termen lung.Daca ma bucur acum ca a ajuns sef leguma unul care ma salveaza de moment trebuie sa gandesc ca toate prostiile pe care le va face ma vor face sa pierd in viitor mai mult decat am castigat pe termen scurt.Asta am invatat in multinationale.Incompetentii la putere ucid speranta de mai bine si noi toti platim fudulia.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger