Dupa o plimbare pe faleza, pe langa ruinele Cazinoului, mi-am adus aminte de melodia Luminitei Dobrescu din anii ‘60. Cand noi fetele demaraseram miscarea jos sutienul. Era cool. Doar baietii sunt de vina… ca noi credem ce spun ei!? Oare cine-i de vina ca Litoralul nostru arata ca intrarea de serviciu dintr-un mall de mucava?
Peninsula Constantei a fost de-a lungul timpului un loc de poveste. Numele vine de la Imparatul Constantin. Am invatat si eu, cautand sa inteleg, desi nu am examen. Orasul vechi, o intersectie de culturi asa cum doar marea le poate aduna impreuna. Porturile lumii sunt lectii de istorie. La noi povestile s-au impotmolit in buza speluncilor-cluburi dupa revolutia prostului gust. Vasele de croaziera nu se mai opresc la Constanta. In portul construit in 1904 de Carol I care il vedea ca pe un “izvor de bogatie”, pe buna dreptate. Putini isi mai aduc aminte de locurile emblematice ale Constantei, in acest an al Centenarului, impanat cu evenimente proiectate de epigonii festivismului colectivist. Saligny, inginerul cu podul peste Dunare, pentru studiosii pentru bac, a construit prima data in lume silozuri din beton(1909-1915). Trebuiau sa fie 5. S-au realizat doar 3. Dupa buget si decizii de politicieni. Unele lucruri nu se schimba. De asta am avut nevoie de un domn strain si tot nu a fost suficient. In dreapta, pe digul din fata Cazinoului era Cuibul Reginei, unde a fost primit de Elisabeta si Carol I-ul, in 1914, tarul Nicolae al ll-lea. Povesti despre vremuri in care Romania conta. Ma intreb daca in loc de gondola de la Mamaia s-ar fi reconstruit din documentele vremii acest colt de poveste, asa cum s-au reconstruit in Cadiz, cel mai vechi port al Europei, locuri emblematice. Cati bani ar intra in PIB-ul cetatii legata de destinul lui Ovidiu? Turismul se construieste cu povesti. Intrebati-i pe francezi. Nu mai vorbesc de Cazinoul–ruina. Ciumetii sunt oglinda in care ne putem vedea zi de zi. Dintre noi pentru noi. In perioada interbelica, in piata Ovidiu, la terasa hotelului ELITA, canta vara Jean Moscopol. Domnul acela care a inregistrat “afara”, romanta “Vrei sa ne-ntalnim sambata seara”. Despre el spunea Gica Petrescu ca a fost Maurice Chevalier de Romania. La moda astazi e sa vorbim de Barbie de Romania. Modele se schimba dupa consumator. Ca el plateste cat nu face. Da bine la like-uri pe fb. Generatia TRAfik si capSULE nu mai stie cum era sa te imbeti la Vraja Marii. Unul din cele mai vechi restaurante ale Constantei. L-au demolat. Astazi, langa ruinele Cazinoului troneaza “The view”. In anii ‘70 marinarii ieseau din cart la ceas de seara, schimbau valuta, vindeau tigari si se propteau la Palas, sindicatul “fetelor” iubitoare. Nu depaseau “granita“ de la Miga. In portul Tomis pescarii, fugari de langa neveste, vopseau barcile la umbra Palatului Sutu. La doi pasi, pe scari la simigeria Victoria, Paris Goga racorea lumea cu braga lui de exceptie. Pe strazile intortochiate, cum intalnesti in orice loc unde marea si pamantul se impletesc, pe faleza, sub bagheta magica a lui Eminescu si a Veronicai Micle poti sa incepi sa visezi. Daca nu cazi in mare confundand frana cu acceleratia. De la Farul Genovez spre Biserica ELENA “METAMORFOSIS”, pe langa scoala greaca sau Teatrul “Elpis” am sfarsit oftand in fata ruinei Casei cu Lei, unde armeni, unguri si romani au pus pietre de istorie. Mi-am amintit de povestile bunicii Silvia despre unica intalnire cu marea si Nonius, rinocerul. Atata apa cat sa acopere Sipetul unde a crescut. La Mamaia, trezita de muzicile cool ale momentului, mi-am amintit de povestile despre cluburile din anii ’70, cand baietii descurcareti de Constanta invatau despre fashion de la occidentalii din nord si nu ca acum de la mafiotii din sud. Invatau sa poarte mocasini pe piciorul gol. Acum invata sa poarte pe piciorul gol pantofi cu spit sau adidasi rosii. Asta daca nu au bani decat pentru slapi si trening. Intre doua trenuri de weekend. Ruinele discotecilor Club 33, Sunquest, Scandinavia sau Club 45, pot spune povesti doritorilor de real news. Despre spiritul antreprenorial al tinerilor constanteni ai anilor ‘70. Sa ii multumim profesorului Ion Banescu care a mutat plaja din Constanta in anii 1905-1907 dupa constructia portului. Pe nisipurile pustii din apropierea orasului. Povestile trecutului sunt “izvor de bogatie” pentru cei care cauta mai mult decat uitarea in alcool si tropaituri cabaline, in penumbra depersonalizanta a laserelor. Bogatia nu se reduce la bani. Nu gasiti retete in cartile de dezvoltare personala. Bogatia are legatura cu cultura. Ciumetii cu paraii. Suntem saraci. Tropaim in cluburi. Fericiti pentru ca nu stim si mai ales pentru ca nu intelegem ca ne pierdem istoria. Cui foloseste?