Pacientul este România, doctorii incompetenți sunt îndesați în fotolii de miniștri, secretari de stat sau consilieri specialiști în lobby sulfuros. Dacă te duci la un doctor care a trecut prin școală ca peștele prin apă, îți pune un diagnostic după ureche fără investigații, dacă nu ai bani de privat sau șpagă. Mai apoi îți prescrie un tratament scump cu produse de la companii farmaceutice care îl trimit la conferințe-sinecură printre palmieri. Ulterior, în loc să te vindeci te îmbolnăvești mai rău. Ei nu pățesc nimic. Așa și cu doctorii în politică, care dau ordonanțe de guvern fără analize economice serioase care paralizează România si călăresc Parlamentul fără consecințe.
Doctorii-politicieni ar trebui să vindece bolile reale ale țării făcând analize serioase pe date reale. Parlamentul ar trebui să facă legi pe baza unor date statistice, serioase, netrunchiate de interes electoral, care să împiedice furtul banilor publici. Legi care să fie asumate de majoritatea parlamentară . Pe care Executivul să le implementeze. La noi Parlamentul este decorativ. Șeful de grup face semnul și turma, care nu a citit nici măcar textul, ridică mâna dacă cumva este nevoie de o lege ca să „legitimeze” schimbarea cursului banii publici. Că mai vine punerea pe liste. Executivul conduce acum România prin ordonanțe de urgentă. De cele mai multe ori neconstituționale. Forțate de lobbiști sub acoperire precum agenții de vânzări ai companiilor farmaceutice când este vorba de tratamente pentru boli. Au avut de unde învăța ai noștri. Parlamentul European, consumator de bani din taxele și impozitele noastre, tocmai zguduit de scandaluri de corupție, este pur decorativ.
Deciziile nu sunt luate de aleșii cetățenilor UE. Deciziile sunt în mâna unor lobbyiști cu „to do list” -ul finanțatorilor lor. Ei pritocesc Directive la CE. S-a văzut în criza sistemului bancar din 2008-2010, s-a văzut în cheltuielile din pandemie, s-a văzut în conflictul din Ucraina și cel mai clar se vede în politicile costisitoare pentru promovarea investitorilor din economia verde. Care ce să vezi ? Finanțează China, producătorul de echipamentele necesare „verdelului”, produse într-un dispreț total pentru mediu. Europa finanțează locuri de muncă în China în timp ce în Europa sistemul de pensii se clatină și tinerii nu au unde să muncească. Europa se prăbușește economic. Nu poate rezolva problema gunoaielor (le trimit în România?), dar visează la monopolul mașinilor electrice pe care nu le poate alimenta. Dacă în UE se poate de ce în România nu? Așa gândesc doctorii-politici ai României. „Democrația” se învață de la centru. Cu o „României educată” printr-o strategie legitimată cu arogantă. Așa costurile vor fi suportabile în alegerile, 4 la număr în 2024 în România. Analfabeții funcțional sunt ieftin de manipulat.
Urmează 3 luni de Românie paralizată de tratamente inițiale greșite. HG cu energia nu funcționează, trebuie rectificată a mia oară, cu ministrul Popescu care s-a lipit de scaun. Prețurile la pompă explodează, iar vorbim de subvenții, deși prețul la nivel global scade și noi suntem producători. Ciolacu aberează cu taxe pe profit care pun pe fugă capitalul care mai stă în România. Rotativa din mai, între cele doua partide, PSD-PNL, generează de la începutul acestei săptămâni blocaje la nivelul operațional. Cine vine la ministerul X, ce taxări urmează să compenseze cel mai mare deficit guvernamental din UE? Mai are Ionel Ciucă actualul PM și șef PNL, legitimat de Președinte, care ne vorbește despre tigrul economic România, unde în capitală sunt cozi la pachete de ajutor de calamitate, vreo susținere și legitimitate ? Doctorii în salvări după ureche ,fără competențe, din toate spitalele puterii, paralizează România cu tratamente după ureche.