Despre fețele EVEI, politic (in)corect

Duminică o sărbătorim pe Eva. Cu flori, podoabe, dulciuri, dulcegării și tot ce decurge din tradițiile noastre, pe care ne mândrim că le păstram. În formă sau în fond este altă poveste. Dacă ne întoarcem în timp descoperim că la origini a fost celebrarea luptei pentru emanciparea femeii, hotărâtă în 1910 la Copenhaga de Internaționala Socialistă și definitivată în 1975 la ONU. Cum arată astăzi această emancipare după obținerea dreptului la vot, la educație, la divorț, avort sau contracepție? Cam ce se întâmpla după orice “discriminare” pozitivă. Noutatea anul ăsta este că sărbătorim săruturi virtuale.

După 100 de ani, EVA emancipată se joacă de-a “văduva neagră” la negocierile politice, nu numai în budoare, construiește cinic produse financiare toxice în bănci și declanșează crize economice mondiale, ne trimite în peșteri să mâncam semințe, refuză vaccinarea, devorează masculii cu creier în pantaloni, în mișcări de tip #meetoo după ce i-au folosit ca să își atingă targetul, precum insecta numită călugăriță. Are atâta libertate încât responsabilitățile sunt clamate vocal ca fiind abuzuri ale majorității. EVA asta minoritară vrea cota de gen în consilii de administrație, pe liste electorale, în Parlament. Competențele după ce discutăm despre sex. Aberant. Aici nu este vorba de marea majoritate a femeilor, care continuă TĂCUT, cu demnitate și bucurie, să iubească, să dăruiască, să asculte, să aline și mai ales să transmită valorile moștenite  de la strămoașele lor. Cu responsabilitate și feminitate. Pentru că feminitatea de fond, pe cale de dispariție, este cea care ar trebui astăzi să fie subiect de discuție și celebrată acolo unde încă mai există. Denaturarea conceptului de feminitate mi se pare la fel de periculoasă pentru viitorul civilizației occidentale precum distrugerea conceptul de națiune pentru succesul globalizării. Revenind la EVELE emancipate urcate victorios pe umerii majorității tăcute regăsesc toate trăsăturile politicienilor neomarxiști. În politica mondială exemplele sunt relevante. Dilma Rousseff în Brazilia,Tansu Ciller în Turcia, Evita Peron și Cristina Fernandez de Kirchner în Argentina, Iulia Timoșenko în Ucraina, Park Guen-Hye în Coreea de Sud sunt la fel de departe de ideea de doamne ale dreptății în lupta cu masculii corupți, precum dracul de tămâie. Nici Christine Lagarde-FMI nu este mai aproape după procesul de corupție sau declarația nefericită despre bătrâni. La coadă se așază Muti Merkel de când cu rezultatele sângeroase ale politicilor privind imigrația sau Ursula-UE cu al ei Pact Ecologic European. Urmează în SUA Nancy Pelosi garantul eșecului previzibil al democraților americani în campania prezidențială. Pentru că presa noastră ne-a obișnuit cu asocierea numelor unor vedete mondiale cu mondenele locale căutați și voi în politichia noastră sosii ale Evelor de mai sus și nu vă ajunge un A4 pentru înșiruire. Cum se poate ca astfel de reprezentante ale sexului minoritar să ajungă atât de sus mânjind imaginea acelora pentru care se bat în piept că le apără de asuprirea sexului majoritar, blocând astfel culoarul de afirmare al adevăratelor valori ? Cred că ne pot răspunde pe 9 martie bărbații cu creierul la locul lui, mai ales dacă nu promovează colege de partid care le-au fost consiliere, secretare sau subordonate.