Democrația între agonie și extaz. Exemplul francez

Duminică, Emmanuel Macron și-a câștigat al doilea mandat cu un avans de 17% în fața Marinei Le Pen. Asta după ce în primul tur s-a clasat pe primul loc cu 27,85%, urmat de Le Pen cu 23,15% și Jean Luc Melenchon cu 21,95%. Pe un absenteism comparabil cu cel din 2002. Răspunsul la întrebarea de unde au venit voturile pentru Macron și de ce ele reprezintă un măr otrăvit, o să îl aflăm la alegerile parlamentare din iunie. 

Impactul crizei economice, al inflației galopante și al declanșării războiului din Ucraina a modificat substanțial trendul electoral previzionat după alegerile departamentale și regionale din iunie 2021. Atunci când liderii de centru-dreapta au câștigat poziții cheie, iar partidele lui Macron și Le Pen au avut rezultate slabe. Pe fondul unui absenteism de 66 %! Cel mai ridicat procent din timpul celei de-a 5-a Republici. Atunci  Damien Abad, liderul LR ( Les Republicains) declara cu speranță, că dreapta este mai puternică decât oricând și mai mult decât niciodată, aceasta poate câștiga  fotoliul prezidențial. Șoc și dezamăgire. Valerie Pecresse, candidata lor, n-a reușit să atingă pragul de 5% care să-i permită returnarea cheltuielilor de campanie. Ai noștri combinatori de liste și candidați ar trebui să învețe din această experiență a francezilor, cum se pierd voturi dacă se propun candidați în urma unor aranjamente de culise, pentru liniștea grupărilor care se înfruntă în partid. Pe doamna în cauză n-au votat-o nici vecinii ei. Dacă sondajele arătau o diferență mai mică de 5% între combatanții din turul 2 și s-a ajuns la diferența de 17%, se ridică un mare semn de întrebare  privind modul în care aceste sondaje au forțat votul pentru Macron. Cam cum a fost la noi în 2000 când  contestatarii lui Iliescu s-au înghesuit să-l voteze de frica lui Vadim Tudor. Votul forțat pentru Macron promite sa fie o piatră de cauciuc cu care partidul său se va lupta în campania din iunie.

În 2017 Macron, neofitul politic centrist, care nu fusese ales niciodată într-o funcție publică, a câștigat previzibil, pe o alunecare de teren a partidelor  clasice. Cu 66,1% în fața aceleiași Marine Le Pen, răul de serviciu, devenind cel mai tânăr președinte al Franței.

După cinci ani de guvernare și după spectaculoasa înscăunare din 2017, Macron a fost mai temperat în festivism duminică seara. Pentru că știe care va fi costul în următorii 5 ani. Cu conservatorii mainstream în degringoladă și stânga clasică confiscată de Melenchon, structura parlamentului se anunță a fi după alegerile din iunie profund eterogenă și imposibil de capacitat a vota legile cu caracter economic și social care se impun în criza economică, care avansează exponențial.

Așa cum în 2017 Macron a câștigat en fanfare, după ce s-a despărțit de liderul mainstream de stânga, Francois Hollande, al cărui ministru al Economiei a fost, înființând propriul partid centrist, compilând mesajele dreptei, stângii și centrului și exploatând frustrarea față de vechiul mainstream, tot așa în iunie este de așteptat ca alte grupări politice să exploateze frustrările în creștere ale populației în căutare de lideri noi cu alte soluții la problemele economice tot mai grave. Macron a fost în 2017 un om nou. După cinci ani s-a erodat. Iar partidul său nu promite reveniri spectaculoase după eșecul din 2021. Nici poziția de conducător al UE până în iunie nu o să îi fie de mare ajutor, în condițiile în care restricțiile impuse Rusiei de către UE vor afecta și puterea de cumpărare a electoratului francez. Interesant de urmărit cum va naviga  Franța în această furtună , în condițiile în care și pe noi românii ne paște aceeași năpastă în cele 4 alegeri din 2014, după ce valul de frustrare va crește cât PSD și PNL, partidele tradiționale, se giugiulesc într-o uniune pentru utopica noastră liniște, iar AUR promite să devină un cocktail periculos de extremă stângă și dreaptă în același scrot.