Cauta

Davai ceas, davai Voi-ton

Pentru cei mai tineri care nu au apucat poveștile despre eliberatorii ruși din ‘45, titlul se referă la soldații ruși care au năvălit sa ne elibereze de fasciști și purtau pe mână câte 4-5 ceasuri jefuite de la burjuii pe care urmau să îi arunce în închisorile de reeducare în spiritul sovietelor. După ce le-au luat și paltoanele. 

Ce legătură relevantă cu prezentul? Păi un general al armatei române, parte a NATO, este cercetat pentru delapidări de milioane de euro. Unul dintre cei mai tineri generali acum 10 ani, super decorat fără să petreacă vreo zi pe front. Cum am ajuns aici? Cum afectează acest nou scandal unul din ultimele bastioane de încredere ale românilor?

După execuția capilor din fostul establishment ceaușist, cei din rândul doi și trei, care aveau habar de cum merg lucrurile  în relațiile comerciale s-au regrupat și prin anii 2000 a început atacul la vârful sistemelor de putere pe care le-au acaparat și l-au împănat de rude, amante și finanțatori în bani tot mai negri. Instituțiile democratice importate din Occident au fost o mană cerească pentru a se cocoța în vârful instituțiilor „democratizate” în forme fără fond. Așa ne-am ales cu impostori, agramați, aroganți care au blocat accesul la putere al oricăror oameni competenți cu coloana vertebrală. Dacă au fost lăsați să intre în sistem a fost doar în poziții de sclavi care să facă munca impostorilor. Promovare nici vorbă. Ar fi fost prea evidentă diferența de competente.

Serviciile de informații sunt organizații precum niște armate. Liderul operațional contează pentru a alinia  oamenii în lupta pentru valorile care definesc structurile. Cel politic este doar purtător de cuvânt precum la NATO. Pentru că în orice pădure există uscături toate aceste instituții au servicii de contrainformații.  Cam cum se întâmplă la controlul încrucișat al facturilor. Nu lași oamenii necontrolați că șmecherii preiau controlul. Dar românul cu putere este inventiv. Când șeful contrainformațiilor își dă mâna cu șeful infractor, mizeria este ascunsă sub preș și cei care dețin puterea zburdă printre infracțiuni.

Cazul Zisu si Hăpău în armată, magistrații și Inspecția Judiciară, comisarii de poliție și DGPI, scandalurile de abuzuri sexuale din universități și comisiile de etică, ASF și societățile de asigurări, ANRE și distribuitorii de energie, Inspecția de Stat în construcții și dezvoltatorii imobiliari.  O mână spală pe alta și amândouă murdăresc societatea în timp ce se îmbogățesc și pot cumpăra tot mai multă protecție. Plătim bani grei pentru servicii care nu sunt prestate. Pentru că resursa umană este coordonată de impostori ce fac parte din găști tot mai potente financiar.

Se întâmplă în fiecare secundă din România. Noi nu aflăm decât atunci când se rupe craca cu scroafa urcată în copac de prea multă siguranță că nu i se poate întâmpla nimic. Ce le place dedulciților la bani publici? Haine de firmă, ceasuri, excursii cu avioane private, hoteluri și mașini de lux, amante botoxate. Forme pentru legitimarea unui statut pe care la nivelul subconștientului impostorii știu că nu îl merită. Cam ce vedeți la mafioți și interlopi cu kg de aur la gât și ghiuluri. Nici o diferență.

La impostură, promiscuitate, aroganță și trădare la vârf, România este inegalabilă. Așa că de ce vă minunați că nu ne bagă nimeni în seamă la negocierile pentru o lume nouă?

 

Ultimele stiri

  • Horoscop 7 iulie 2025 – Sectorul financiar va urma un curs liniştit
  • Acte publicate în Monitorul Oficial (Partea a III-a) vs. în ziare la pierderea lor
  • Alege ce citești
  • Modă și exploatare
  • Minerale esențiale: se încheie dominația Chinei?
  • Haos în strategia de apărare a Ucrainei
  • Guvernul Bolojan, sub ocupație soroșistă
  • Disfuncționalități majore în piața unică europeană. Fiecare stat își apără propriile interese
  • Tulburările de somn: Când noaptea nu mai e odihnă
  • Nu le merge ca în România. Multinaționalele se plâng de practici discriminatorii în statele UE
  • Exit mobile version