Subiectul care inflamează zilele astea spațiul public este veto-ul Austriei la intrarea României în spațiul Schengen. Deși cred că marea masă a consumatorilor de știri nu prea înțelege ce-i cu spațiul ăsta și la ce folosește, toți au înțeles că România a luat o palmă. Așa cum ne-am obișnuit în ultimii 32 de ani, când o flatulență politică depășea turul pantalonilor autohtoni, se caută vinovații de serviciu, fără să se caute cauzele reale generatoare de efecte. Dacă s-ar face așa, am găsi prea multe conexiuni ale instituțiilor românești înființate după 90, cu organele bolnave ale Europei unite mai mult în interese economice decât în valori trâmbițate.
Aderarea la UE este condiționată începând cu 1953, de respectarea Cartei Drepturilor și Libertăților Omului. Dreptul la liberă circulație în spațiul UE este stipulat în Cartă. Timp de 11 ani acest drept a fost restrâns pentru România și Bulgaria, în numele cererii de reforme în domeniul administrației corupte. Discriminarea în exercitarea acestui drept este considerată o încălcare a Cartei. Timp de 11 ani, în numele eliminării corupției autohtone au fost impuse privatizări ale agenților economici deținuți de statul român. Privatizări cu companii deținute de statele fanion ale UE. Germania, Franța, Olanda, Italia și Luxemburg, cele care au fost nucleul de la care a început extinderea UE. De fiecare dată când mai exista vreo voce care se opunea, hop se activa MCV-ul. Capitalul românesc era corupt, cel venit din Occident era curat ca lacrima.
Așa cum se întâmplă de fiecare dată în războaie, pentru că războaiele economice sunt sursa celorlalte conflicte, de la Adam și Eva încoace, întotdeauna se găsește un Iuda. La noi s-a construit o armată. Am avut trădători care s-au vândut pe câțiva arginți și așa am ajuns în buza prăpastiei. Săptămâna trecută s-a tăiat nodul gordian. Cei care au forțat intrarea pe agenda JAI a aderării la Schengen a României, deși s-a știut că va fi un veto, merită toată mulțumirile noastre. S-a scos flatulența de sub preș. Ce trebuie să știe cetățenii noștri este că prin aderarea la Schengen a României și Bulgariei, se creează culoarul mult mai ieftin și rapid pentru containerele cu mărfuri din Asia, descărcate în porturile grecești sau Constanta, spre centrul Europei. Scăderea costurilor înseamnă produse mai ieftine pentru cetățenii Europei pauperizată de criza energetică.
Schengen înseamnă pentru români mai multe investiții, mai multe locuri de muncă, mai mulți bani de pensii. Înseamnă acces la o viață mai bună așa cum ni se promitea când am aderat la UE. Cine câștigă din ținerea României la granița circulației capitalului uman și material în UE ? Răspunsul la această întrebare ne conduce la vinovați. Credeți că doar Austria ne-a trântit ușa în nas? Fals. Cine apasă pe trăgaci este la fel de vinovat ca cel care i-a pus pușca în mână. Olanda vrea ca Rotterdam să descarce în continuare marfa din containerele mai scumpe. Franța are în continuare interese în alocarea contractelor de înarmare. Germania cu economia dependentă de gazul rusesc are războiul ei cu Austria pe centralizarea distribuției gazului importat. Fondurile de investiții cu acționariate ascunse de ochii profanilor cumpără și vând lideri ca la piață. De la Atlantic la Pacific vorba cântecului, corupția colcăie, iar scăderea calității vieții va arunca în arenă mulți dintre liderii care ne-au tot dat lecții de onestitate și moralitate . În tornada economică care vine în 2023, cu anul electoral 2024 în anticameră, se salvează acele națiuni cu lideri care înțeleg mecanismele economice globale și care n-au mâncat mai mult decât le poate digera stomacul.