Crizele profunde generează schimbări profunde. De bine?

A trecut jumătate de secol de când sistemul financiar global a ieșit de sub monitorizarea garantată prin acordul Bretton Woods și tiparnițele de bani au început să scuipe bani fără acoperire. Au trecut 50 de ani de când criza petrolului a dat frisoane economiilor lumii. Decenii de iluzii și deziluzii tranzacționate pe bursele lumii. „Doctorii” economiei mondiale au apăsat accelerația globalizării, pentru disiparea presiunii inflaționiste în țările unde tiparnițele de bani nu erau supraîncălzite. Și foarte important, departe de democrația și statul social modern, bazat pe solidaritate și egalitate fără responsabilitate, care începea să coste tot mai mult. Așa că s-a întâmplat ceea ce natural era de așteptat. Capitalul a început să migreze spre zone mai prietenoase și paradisuri fiscale și taxele au cocoșat clasa mijlocie rămasă în urmă să lupte pentru statul social și democrație. 

Dacă analizăm evoluțiile economiei începând cu anii 1900 am avut perioade de creștere economică și prosperitate alternate cu crize. 1900-1914 urmată de 31 de ani de criză, două războaie mondiale, o mare pandemie, gripa spaniolă, un crah financiar, hiperinflație, șomaj, foamete. Au murit milioane de oameni  de gloanțe, boală și foame și democratic au ajuns la putere personaje care promiteau pășunile Raiului, tuturor, fără efort. După dezastru a venit reconstrucția și prosperitatea în anii 1945-1973. În Occident locurile de muncă s-au înmulțit, clasa mijlocie a înflorit, banii aveau acoperire, capitalul s-a consolidat prin legea sănătoasă a cererii și ofertei. Dar subtil a crescut și decalajul dintre sărăcia și bogăția din lume. Dezechilibrul controlului resurselor a generat frustrările națiunilor lăsate în urmă în goana acumulărilor de capital. De-o parte și de alta Cortinei de Fier au început frecușurile între dulăii și cățeii ambelor haite.

Până în 1991 s-au tot scurs ani de puseuri de criză și aranjări de interese și s-au mai redesenat granițele de control al resurselor lumii. Cu democrația ca armă în declarații politice și cu interesele capitalului tot mai transnațional negociate în budoare promovate ca Summit-uri Salvatoare G infinit,  de creativi crescuți în industria marketingului ante-criză . Și a urmat o perioadă de relativă prosperitate în anii 1991-2007. După ce a căzut Cortina de Fier și s-a mai exportat din inflație, spre est, modelul economic al secolului 20 a mai câștigat un respiro. Să nu trecem cu vederea anul 2001 și declanșarea luptei împotriva terorismului! Cu costurile de rigoare în mobilitatea persoanelor. După care în 2007 au început  crizele care ne amărăsc  astăzi zilele. Criza sistemului bancar, pandemia 2020-2022, criza energetică, războiul din Ucraina. Chiar nu am învățat nimic din istorie sau nu avem cum, pentru că la școală nu se mai învață istorie și nu se mai promovează gândirea critică?

Ce am avut în ultimii 15 ani ? O criză machiată pentru momente de sărbători consumiste în pragul alegerilor în țările de la masa „mirilor”. În 2008-2010 am avut o criză a sistemului bancar mondial aproape la fel de devastatoare ca cea din perioada interbelică dacă respectăm proporțiile, pe care am evitat-o la mustață, punând tiparnițele de bani la lucru, am exportat responsabilitatea protejării planetei din Atlantic, către zonele gri ale Pacificului ca să putem hrăni un electorat care depinde de un venit minim garantat de statul social. Și pentru că inflația generată de banii printați iresponsabil, a scăpat de sub control și democrația cere sacrificii, am ajuns la un război pe bune, în care mor oameni nevinovați care plătesc cu sânge deciziile inepților. Crizele profunde generează schimbări profunde. Dacă le fac oameni iresponsabili și fără Dumnezeu, nu vor fi în bine.