Se schimbă vremea. Se mai schimbă și vremurile. Pentru că urmează să se schimbe ocupanții fotoliilor din Parlament. Chiar de ziua națională. Întâmplare sau premoniție?
În timp ce atenția majorității este îndreptată spre figurile posibil prezidențiale care zâmbesc amăgitor între stropii de ploaie ce se cred ciclon, în culisele partidelor se fac liste pentru locurile eligibile. Funcție de sondajele reale, nu cele care ne manipulează precum ANSVSA oile duse la gazare.
De ce Parlamentul este atât de important? Pentru că acolo, teoretic, se fac legi în democrația reală, unde nu se conduce prin HG-uri decise de grupurile de presiune și interese economice transpartinice. Dacă vom avea din nou un Parlament fără dezbateri serioase în plen, dacă opoziția va să fie pur decorativă cu regizori de platou, numiți elegant șefi de grup, responsabili cu indicatul ridicării de mâini la vot pe legi necitite, o să fie la fel de toxic pentru țară precum a fost cu legea pensiilor. Sau cu cheltuielile pentru ciclonul care n-a fost sa fie.
Listele se fac pe județe. Ultima oară. Pentru că peste 4 ani în locul lor vom avea regiuni care vor trimite în Parlament reprezentanți după numărul de locuitori. Se vor împuțina și fotoliile din Parlament proporțional cu populația recenzată. Așa că acum este bătălia pentru supraviețuire dintre baronii locali. Care reușește să-și planteze oamenii în legislativ are o șansă să rămână la masa de joc. Cine se urcă în Arca Străveche social-democrată sau în Noua Arcă pro-liberal schimbistă va supraviețui 80% la viitură. Restul, în bărci de salvare. Din care vor fi salvați cum le este norocul sau portofelul digital.
Listele pentru parlamentare le fac șefii de organizații județene plus București. Aprobarea lor este la mâna președintelui de partid. Aflat în campanie pentru ocuparea fotoliului de la Cotroceni. Președinții de partid, prezidențiabilii, sunt cotați în sondaje sub scorurile partidelor pe care le conduc. În condițiile în care ei depind în turul 1 de voturile organizațiilor care se bat pentru locurile din Parlament la 1 Decembrie aprobarea listelor la centru se face sub amenințarea sabiei lui Damocles.
Așa se aude pe „surse” că la PSD apare la Giurgiu Piedone sau la Caraș-Severin, Ponta. Sau că la USR-București șeful Voiculescu a impus-o pe Armand „Clotilda”, specialista (?) în administrație locală, pe Ghinea specialistul în PNRR ne-rezilient sau la PNL oamenii Președintelui care nu va mai fi. Organizațiile locale ale partidelor fierb. Nemulțumirile se adună. Păsările politice migratoare se pregătesc să își ia zborul. Ne-a spus BEC săptămâna trecută că pe listele partidelor pot să fie persoane care nu sunt membrii de partid. Nu-i pentru cine se vorbește. Este pentru cine se gândește. Stropii de salivă de pupat sau scuipat în turul 1 se vor transforma după cum bate vântul între 25 noiembrie și 1 decembrie. După 1 decembrie, turul 2 o să fie dominat de stropi de lapoviță pentru că viitorul Președinte are dreptul constituțional să nominalizeze Primul Ministru pe care îl va vota sau nu Noul Parlament ales. Asta dacă vechiul Președinte nu o să își arunce pentru ultima dată paltonul înainte de a ieși din scenă. Cu sprijinul celor rămași pe dinafară ,în câteva bărci de salvare, găurite.
Bătălia pentru supraviețuire politică se va da până în ultimul ceas, între guițăturile de Ignat ale porcilor sacrificați în dulcea tradiție românească a trădărilor. Scuipat, pupat, apoi totul înghețat până după Sf. Ion când ne vom trezi la realitate sub ciclonul de măsuri fiscale care va fi chiar precum un ciclon devastator.