Cauta

 Captivi între două alternative toxice

Ieri a fost un simulacru de dezbatere electorală. Adică candidatul Iohannis a discutat cu presa și, ceea ce noi numim politic corect, societatea civilă. Cine crede că interacțiunea a fost spontană se îmbată cu azot. Care produce dezastre în centrele vitale când te scufunzi la adâncime mare. Nimic nu este spontan în România acolo unde miza înseamnă bani și putere. Nici în altă parte a lumii nu este altfel. Doar că acolo strategii folosesc materiale de mai bună calitate. În România nu este nevoie de o primăvară arabă, precum la Teheran. Este suficientă o toamna mioritică.

Este de bun simţ să nu te aștepți ca un personaj precum Dăncilă să reprezinte România, pe harta lumii abramburită. Pentru că oricât de bun om ar fi, nu are acumulările de competențe în domeniul pentru care cere votul populației. A fost scoasă din joben de cine nu era abilitat moral să o facă și a rezistat la suprafață cu ajutorul “octopusului” de supraviețuire. Brațul “caracatiței” când te scufunzi la adâncime, când ai probleme de respirație și ți se blochează conducta de alimentare cu oxigen. PSD se scufundă începând din mai. Pentru că a acceptat un lider ca Dragnea, venit din afară, defazat față de cultura partidului. Valorile stângii sunt construite pe un electorat tot mai numeros. Se vede în toată lumea… Problema apare atunci când “valorile” sunt confiscate de escroci. Când organismul rejectează liderii de conjunctură, se crează un vid de putere, care permite ascensiuni de tipul Dăncilă. Încă odată nu vorbesc de omul Dăncilă. Este vorba de piramida pe care acest personaj o reprezintă. O piramidă toxică cu interese croșetate de finanțatori nefrecventabili politic. Nu este reprezentativă nici pentru PSD, nici pentru România. Dăncilă nu are competențe suficiente pentru a conduce nava numită România, iar secunzii sunt fie incompetenți, fie prea disperați pentru a înțelege consecințele în rău pentru țară, ale demersurilor lor de supraviețuire.

A doua alternativă pune la fel de multe semne de întrebare. Este Iohannis cavalerul pe un cal alb care să păstreze România Mare? În nici un caz. Ce a făcut în cei cinci ani de stat în van la cârma țării? S-a luptat cu hiena PSD. Zău? După ce a fost propunerea  temporară de premier în vremea în care hiena (PSD) era căprioară cu sex incert (USL). Iohannis este soluția disperaţilor din captivitatea democrației creative din România. Nu a făcut nimic spectaculos pentru țară. Drumurile din fiecare vineri, acasă la Sibiu, spun multe despre cum se simte în capitala unei țări pe care o vrea educată. Înțeleg că trebuie să fim educați pentru ca să înțelegem că Bucureștiul și Sibiul nu au același nivel de educație spirituală. Vorba hâtrului Junker. Estul și sudul României, cele care au dat cele mai multe voturi pentru Dăncilă, TREBUIE educate.Ca să înțeleagă valorile civilizației occidentale centrate la Sibiu. Este adevărat că vestul României, beneficiind de metodele radicale de civilizare ale imperiului austro-ungar, a evoluat diferit față de estul influențat de Rusia și sudul influențat de Fanar. România Mare este un cocktail de culturi. La fel cum este și America la care mulți se raportează. Diversitatea este o moștenire a Marii Uniri și oricine o disprețuiește merită sancționat. România trebuie să rămână MARE în diversitate. Președintele pe care îl vom vota trebuie să ne asigure că aşa va rămâne. Dacă nu face asta, va merita o suspendare.

Ultimele stiri

  • Inteligența artificială ne crește copiii. Și noi ne uităm în altă parte
  • Cum să-ți construiești un ritual de sănătate dimineața: Startul ideal pentru minte și corp
  • Geometria Sacră a Sănătății: Cum ne influențează șirul lui Fibonacci corpul, hrana și vindecarea
  • Lista posibililor miniștri din viitorul GUVERN (surse)/Nume surpriză vehiculate
  • Cât de cald va fi, în weekend, în Capitală. ANM, prognoză specială pentru București
  • FMI, recomandări pentru România: renunțarea la cota unică de impozitare a veniturilor, creșterea TVA, a accizelor
  • Baia de Pădure – Terapia verde care vindecă mintea și întărește imunitatea
  • VIDEO. Călin Georgescu, aclamat de susținători la ieșirea de la Parchet: Controlul judiciar, prelungit
  • Comunicat de presă PGV Alert Concept SRL
  • Breaking News… în jurul lumii: UE reintroduce tarife pentru produse ucrainene
  • Exit mobile version