AcasăEditorialMonica TatoiuCapitalul, petrolul și democrația

Capitalul, petrolul și democrația

Capitalul, petrolul și democrația - Ziarul National

Anul acesta a început cu foc, două rafale până acum. Statistica chineză, mai puțin machiată decât cea occidentală, ne spune că în februarie începe anul Calului de Foc. Se întâmplă la fiecare 60 de ani. Să ne amintim de 1986. Turbulențele de atunci au dus la căderea Cortinei de Fier (am scris despre acele vremuri în National, „1985, anul sfârșitului lumii vechi”). Instabilitate economică, Cernobîl, populația tot mai nemulțumită de măsurile de austeritate. Iar se schimbă lumea. Nici în bine, nici în rău. În altceva.

Ca să înțelegem, trebuie să avem gândirea critică dobândită printr-o educație de calitate. În România, cu câte un ministru al educației, în medie, pe an de la Revoluție încoace, este un deziderat utopic. S-a dorit implementarea cu forța a schimbării pe model occidental și a rezultat o caricatură de societate democratică, în formă fără fond. Din rău în mai rău. Cu o clasă de decidenți politici tot mai analfabeți funcțional. Diplome, mastere, doctorate pe care doar hârtia de toaletă le mai suportă. Coliva de la parastas este ultimul guvern pentru stabilitate, condus de pseudo-liberalul contabil de ICVA, pe numele său Bolojan. Spoliază cu taxe aberante populația, la grămadă. Pentru că nu poate să izoleze și să pedepsească șmecherii care s-au refugiat pe listele partidelor care se laudă că salvează România prin asocierea pentru stabilitate. Câte rude, cumetrii sau ibovnice ale primarilor partidelor sau ale consilierilor de pe listele lor de la guvernare au certificate frauduloase de handicap? Nu știe contabilul Bolek. Dar condamnă cu mânie proletară pe toată lumea. Hoțul strigă hoțul. Bagă taxe pe proprietate până la cer ca să finanțeze scaunele afinilor de partide din birourile administrației locale și centrale, care umilesc contribuabilii cu aroganța hoțului neprins. Negustor cinstit de sinecuri. De departe, însă, cea mai mare rușine o reprezintă Parlamentul României. O adunătură de oameni de listă de partid care se dau reprezentanții poporului. Care au competențe doar cât să ridice mâna când dă ordin șeful de grup, ales de șeful de partid, pe criterii de dragoste de statut (?). Așa ajungem la povestea cu focul doi din acest început de an. Curățenia din Venezuela. O țară bogată în resurse, precum este, la scară mai mică, România. Care, prin vot democratic al unei majorități analfabete funcțional, l-a adus la putere pe Chavez și, mai apoi, pe purtătorul său de servietă, șoferul suveranist Maduro, cu gașca lui. Care a devalizat țara și se pregătea să ducă plocon Chinei resursele imense de petrol. Cam toată istoria Americii Latine este despre votul democratic al fraierilor dat unor gargaragii care vorbesc despre popor, drepturi, suveranitate, egalitate și alte bazaconii, în timp ce își devalizează țara împreună cu specialiști în inginerii financiare. Argentina, Chile, Brazilia, Uruguay, Bolivia, Columbia sunt exemple despre unde duce iubirea teoretică de popor și practică de buzunar, sub pulpana democrației machiate frumos ca să nu i se vadă ridurile.

Țări sărace în capital, cu resurse naturale imense. Ca să exploateze resursele este nevoie de capital. Cine negociază redevențele și exploatarea cu investiții străine? Că, dacă ești rupt în funduleț, degeaba zbieri cu suveranitatea în gură, ajungi la mâna investitorilor. Nu se poate și cu sufletul în rai și fundulețul la plăceri, decât în cărțile de dezvoltare personală ale societății deschise și utopice. Care este pe ducă de când încălzirea globală îngheață Europa la propriu.

Așa că să nu ne mai dăm de ceasul morții cu „vai, s-a încălcat democrația și suveranitatea”. O țară este suverană dacă liderii săi sunt capabili să negocieze contracte de investiții pentru țară și nu pentru portofelul lor și al afinilor. Ceea ce nu era cazul Venezuelei. E vremea să alegem și noi, în România, cu cine exploatăm resursele și cu ce beneficii. Mă îndoiesc că acest Parlament și acest Guvern au dorința și competențele să realizeze acest deziderat. O să vedem la votul pe buget.

author avatar
Monica Tatoiu
211 afisari

5 COMENTARII

  1. Anul 1986 a fost an al tigrului de foc . Am gresit asta in articol. Anul 1966 a fost an al calului dr foc. Aunci au inceput tulburarile care au dus la revoltele din 68.

  2. De ani de zile se tot foloseste metoda obosita si fumata de prostit lumea a țapului ispasitor , pana mai ieri vinovatul de srviciu era Iohanis , acum este Bolojan . televiziunile si presa de propaganda ne spune ca daca pica Bolojan si vine altul nu va mai rau si va urma bine , o prostie cat casa ! toti sunt intorsi cu cheia de la Bruxelles si nu se va schimba nimic daca va veni alt Bolojan cu alta palarie . toti de la psd la Aur , au votat legea antidemocratica de pus pumnul in gura celor care protesteaza , legea Vexler , toti sunt niste marionete penibile .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

spot_img