AcasăEditorialMonica TatoiuBanii vorbesc, oamenii pătimesc, frica schimbă lumea

Banii vorbesc, oamenii pătimesc, frica schimbă lumea

În rău. Pandemia  a pus lesă omenirii. „Întâmplător”, când populația planetei crește vertiginos spre 8 miliarde. Garantarea drepturilor omului și distribuția echitabilă a resurselor era în coliziune cu principiile economiei de piață înainte de declanșarea pandemiei. Întâmplător, „ aceasta a acutizat conflictul de principii și a dus la suspendări de drepturi.  Tocmai în democrațiile occidentale. Cea mai afectată economie este a UE. A doua economie a lumii pe care China o va devansa la sfârșitul lui 2021 conform prognozelor OECD. În schimb, averea celor 651 de miliardari americani a crescut cu 30%. Exploatarea cinică a fricii de moarte a schimbat nivelul de trăi  la jumătate din forța de muncă a lumii. Trăim  „întâmplător” vremuri memorabile.

De la începutul lui ianuarie 2021 când aveam 850.000 de îmbolnăviri zilnic  la nivel mondial cifrele au scăzut continuu până la 400.000 în 20 februarie. În  India, unde nu s-au luat măsurile draconice din țările fanion ale drepturilor omului, scăderea numărului de infectări zilnice a fost de 90% comparativ cu vârful din septembrie. Franța  și Italia stau pe un platou ridicat din decembrie cu toate măsurile draconice care sufocă economia. Macron are alegeri anul viitor și ține lumea în case de frica mișcărilor sociale. Draghi a fost instalat în fruntea executivului de la Roma ca să salveze din nou băncile și euro. La asta se pricepe. Italienii trebuie să stea și ei în case. Deși nu mai suntem speriați  cu imagini cu spitale supra aglomerate și cimitire, frica este alimentată de teroristul covid britanic sau african. La câte țări sunt în lume o să mai tremurăm de frică  până se rescrie Carta Drepturilor Omului în limbaj politic corect.

În Germania numărul de infectări zilnice scade constant din 18 decembrie. A scăzut cu 75% în 21 februarie. Ce face Germania? Închide granițele speriindu-ne cu schimbări posibile de pașaport al virusului. Cu riscul să ucidă economia și pe cei care depind de ea. Lasă că o ajută Rusia ca de obicei. Olanda, același grafic. Ce au în comun aceste țări? Teama politicienilor de reacția cetățenilor la impactul negativ asupra nivelului de trai după deciziile politice din 2020. Că au alegeri anul ăsta. Oamenii nu mai au voie să iasă din case pentru că, ce să vezi, trebuie să împiedice răspândirea virusului care nu se mai răspândește dar se va răspândi cu alt pașaport. Strategie nu glumă.

Este la mintea găinilor că toate măsurile luate de majoritatea cocoșilor de gen incert, în numele salvării de la moarte prin infectare cu virusul ucigaș  al omenirii au paralizat economia în acele zone în care drepturile omului au fost literă de lege până în 2019, vulnerabilizează economiile mari ale lumii. În schimb China, arătată cu degetul pentru încălcarea drepturilor omului, a prosperat proporțional cu conturile miliardarilor lumii. Întâmplător?

Cui folosește această situație? În mod sigur nu acelora care vor trebui să renunțe la fostul lor mod de viață. Cei îndemnați constant de câte un guru legitimat prin conturi cu multe zerouri, să se pregătească de trăit din venitul minim garantat. În UE cea progresistă și fostă bogată, spre asta ne îndreptăm.

Cine mai are timp de astfel de întrebări când trebuie să fugi acasă că vine stingerea sau când crapă sistemele energetice naționale de la prea mult ger în încălzirea globală, mașina electrică n-ai unde s-o încarci și trebuie să te încălzești la grătarul de barbeque cu jucăriile bio ale copilului pe post de cărbune. Că deh, mediul trebuie protejat ca tu și copiii tăi să trăiți mai bine.

Suntem închiși în țarcuri oameni și sursele noastre de hrană, în numele solidarității în fața virusurilor tot mai creativ diversificate “biologic natural”, Covid 19,gripa porcină, gripa aviară, boala vacii nebune De asta trebuie să înveți de mic despre sex și nu despre procente, grafice, evoluția speciilor sau filozofie greacă. Prea multă gândire critică dăunează grav sănătății.

author avatar
Monica Tatoiu
545 afisari

3 COMENTARII

  1. Cind vad asa privire ” inteligentă „îndreptată spre viitor ,m-am scăpat de frica în nădragi.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger