Reprezentantul poporului, adică Parlamentul, pleacă în vacanță. Nu știu cât de meritată după osteneala de a ridica mâna la învestirea guvernului. Că la proiecte de legi nu au prea transpirat. Așa că, la ceas de seară, noul guvern a stabilit că poate să dea ordonanțe de urgență pe aproape toate domeniile unde banii vorbesc. Urmează două luni în care România o să fie eficientizată prin OG-uri. Vacanță plăcută cu costuri ascunse.
M-am uitat la decidenții aleși după o lună de na-ți-o ție, dă-mi-o mie. Doar două femei într-o țară cu 51% femei din care o mare majoritate abuzate fizic si emoțional. De decor de tort de bezea. Dacă Diana Buzoianu are de a face cu mediul (a activat ca avocat în procese de mediu), doamna Țoiu cu Externele are de a face cum am eu cu avioanele Mistral. Noroc că Moșteanu, colegul din gruparea Cioloș, care vorbește bine limba franceză știe predicatul.
La declarații, după comisie, l-am văzut în spatele Doamnei cu părul împletit corespunzător, pe Iulian Bulai, cel care a însoțit-o pe fosta șefă a USR, Lasconi, la ambasada Franței. Ce potriveală? Ținând cont că ICR este în subordinea externelor, acolo vom avea o strategie europeană de incluziune a minorităților. Cu fonduri UE, că noi suntem pe austeritate.
Și mai apare o figură în panoplia salvatorilor nației. Domnul Dragoș Pâslaru. Care din surse doar de PNL-nou știute are -conectări- la banii din PNRR. Zău? Ca ministru la Muncă a fost un eșec lamentabil. Nu i-a ajuns sinecura de la europarlamentare, dar acum este ministru. Să vedem unde îl descoperim pe Cioloș în septembrie. Nu au înțeles nimic din alegerile din ultimele 12 luni artizanii din UE ai schimbărilor geopolitice. Că schimbările climatice tot de la geopolitică se trag. Mulți, ca si mine, au votat Dan, împotriva lui Simion, un bau-bau. În nici un caz pentru Reper și gruparea Cioloș.
Mă sperie rău cedările președintelui interimar al PNL în fața grupării Cioloș, înaintea unui congres de legitimare. Avem nevoie de banii din PNRR și UE, dar nu unilateral pe filiera pierzătoare, ci pe termen mediu și lung.
Marele sacrificat al formulei guvernamentale mi se pare domnul Manole. Care trebuie să scoată castanele fierbinți cu înghețarea pensiilor, a doua recalculare, CASS la peste 4000 lei și alte bazaconii. Restul de băieți deștepți din PSD s-au salvat. Umblă vorba în târg că după ce pleacă Busuioc la CCR locul cald îi rămâne bosului Stănescu, protejat de dosare. Acum că Lia Savonea a devenit șefa ICCJ. S-a acționat frâna înainte de impact. Luna asta de negocieri pe strategii a fost numai bună de pus la adăpost interesele de grup.
Nu am iluzii ca să nu am deziluzii. Dacă situația geopolitică se deteriorează mă apuc de recitit istoria anilor 30 ca să știu unde mă refugiez.
Avem guvern, dar eu nu am nici o speranță de soluții. Ele vin de la oameni de Bătălia pe interese interne și externe o să fie cu sânge pe pereți. Vestea că Burduja nu este în guvern nu înseamnă că a dispărut din peisaj. Pe pariu că revine după ce scandalurile din toamnă, mișcările sociale vor prăbuși acest guvern care este un cocktail de voință fără putirință. Numirile la CCR și la SRI vor da un semnal despre cât Președintele Dan este de independent de stat. Foarte puțini în guvernul actual. Am votat Dan, nu am votat partidul Ursulei în România. Și cei care au făcut ca mine vor reacționa. România este imprevizibilă pentru birocrați. Bravo nouă câți mai suntem cu gândire critică.