Cauta

AnticiPoate. Un business politic cu acțiuni la purtător

Între două fumigene aruncate dintr-o parte sau alta a bătăliei pentru banii publici, o revelație  dureroasă ne izbește. Nu vom avea alegeri locale în două tururi de scrutin. Programul de guvernare cu care PNL vine la cădere în Parlament nu vorbește despre două tururi la alegerile locale. Toți investitorii din afacerea politică numită  Banii României  ar fi avut de pierdut dacă se ajungea la votul populației la locale. Votul pentru cel mai competent manager al urbei. Votul ar  fi putut da peste cap calculele investitorilor  politici.

Ar fi diminuat profiturile calculate cinic . Ar fi și culmea ridicolului pentru combinatori să se ajungă  la judecata celor pe care investitorii  îi consideră incapabili să gândească. O veste bună este că au înțeles că noi, masa de manevră, nu suntem atât de proști cum ne vor ei. O veste proastă este că încearcă să ne bage încă o dată pe gât răul cel mai mic. Pe listele ce ni le vor propune pentru locale. Primari și consilieri.  Nu avem decât două opțiuni în localitățile cu buget local mare. Ceea ce am avut până acum sau ceea ce rezultă la negocierile  PNL-USR-Johannis  . Micile așezări rămân la aranjamentele  din defunctul USL. Să ceri votul de învestitură pentru o lege care te-a picat o dată este o dovadă de prostie prea mare pentru a fi înghițită de un electorat de la care aștepți votul la AnticiPoate. Dar poți să îți creezi un culoar de fugă de responsabilitate. O să vedeți cum o să se fofileze geniile de dreapta în campania parlamentară după ce PSD -ul,  pe care s-au bătut să îl distrugă , o să se consolideze la locale în zonele neinteresante pentru programele  europene sau pentru fluxul de investiții.  AnticiPoate-le au creat oportunități pentru toți acționarii la afacerea politică românească. Acționarii din partidele-business mari s-au înțeles și Consiliul Concurenței nu are competențe în acest domeniu de activitate financiară. Localele în două tururi ar diminua dividentele investitorilor consacrați. Așa că acționarii s-au înțeles ,după modelul cartelurilor din energie, sănătate sau securitate. Să plătească masa de manevră. O să avem o ofertă pe patru ani după modelul all inclusive. Plătești înainte, ca la bordel . Cumperi ce ţi se dă în pachet. Primar și consilieri, de frica unor virusuri ucigătoare din partea cealaltă, cu care te-ai confruntat până ieri. Fără ca să poți verifica, pentru că ești furios, pentru că îți este frig și frică și ai nevoie să crezi în miracole. În salvatori scoși din jobenul negocierilor cinice. Nu există soluții fără ca oameni de onoare, competenți și responsabili să se sacrifice pentru România. Fără beneficiile acțiunilor la purtător, generatoare de venituri și privilegii negociate de deținătorii lor nu se întâmplă nimic în țară noastră. Cei care se opun sunt puși la colț  cu expunerea mediatică de rigoare. Pe asta se bazează business planul afacerii AnticiPoate-lor. Cea mai mare bătaie de joc mi se pare Codul de Conduită al Guvernului. Profesionalismul și exemplul personal. Pregătirea de specialitate. Care? Să luăm la bani mărunți CV -urile și să vedem pregătirea de specialitate a decidenților de acum și de ieri. Studiile, diplomele ,unde și cum? Urmează integritatea morală. Uau! Doar vorbe în vânt. Căutați informații despre majoritatea acționarilor politici în România și o să dați de cearșafuri de informații irelevante despre competențe. Cât despre integritate morală putem să dezbatem un secol datele pe surse din media. Unde chiar că nu iese fum fără foc. Așa că oricât de siguri am fi, CE ne dorim noi, acționarii minoritari, CINE are puterea sunt cei cu acțiuni la purtător . Prea alunecoși pentru orice cod de conduită.

Ultimele stiri

  • DICTATURA NEOMARXISTO-GLOBALISTĂ/ADEVĂRATUL COMUNISM
  • Încă vicepremier? Dragoș Anastasiu a recunoscut că a plătit ani de zile „taxă de protecție” la ANAF
  • Seceta lovește crunt! Două râuri din Arad au secat complet. Primar: „Este totul uscat/ Fermierii foloseau apa la creșterea animalelor, iar acum…”
  • VIDEO. Cumplit! Șapte copii au murit, după ce o școală s-a prăbușit, în India. Bilanțul răniților
  • A semnat! Nicuşor Dan, undă verde pentru primul pachet de măsuri fiscale. Ce spune despre pachetul 2/„Nu sunt chestiuni care să fie dramatice”
  • „Casa Iubirii” sau rușinea televizată care ne face de râs în fiecare seară
  • Bianca-Maria Oană, elevă la Colegiul „Sfântul Sava” și cel mai tânăr paramedic SMURD din România: „Să fii medic înseamnă să lupți pentru viață în fiecare zi” – povestea tinerei selectate în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Vremea se schimbă simțitor, după valul de caniculă: Urmează o săptămână cu ploi și temperaturi mai scăzute/Prognoza ANM pentru luna august
  • Val de reacții internaționale după ce Macron a anunțat că Franța va recunoaște statul palestinian. Ce spun SUA și Israel
  • Doi români care se întorceau din Grecia, reținuți în Bulgaria pentru tentativă de mituire a unor polițiști de frontieră
  • Exit mobile version