Am fost în aer la propriu, când mascarada votului de învestitură îngălbenea ecranele televizoarelor.
Așa cum, în 26 mai, scorurile de sufleu ale USL-ului valida o Românie normală. Cu ricoșeu din “Jos Dragnea”. Acum a fost despre “Jos Dăncilă”. Cum, cu cine, cu ce consecințe? Nu-i treaba noastră. E treaba lor. A cui? A acelora care le-au dat o jucărie actualilor miniștri și le-au ascuns telecomanda. Până în noiembrie anul viitor. Când o să fie inventată o altă jucărie acționată de aceeași telecomandă pe care instituțiile statului vor continua să o caute ca pe Elodia. În timp, tehnologia va evolua și telecomanda va deveni inutilă. Nu sufăr de scenarită, dar cele 240 de personaje prezente astăzi în Parlament, care toate au votat pentru învestitură fără nici o abatere mă duc cu gândul la roboți. Prea perfectă coordonarea și înregimentarea în țara unde macaralele se prăbușesc peste oameni la km.0. Perfecțiunea în haosul din politica românească ar trebui să ne dea fiori. Mai ales că este bazată pe negocierea unor trădări. Acestea seamănă în context cu repararea cu nisip a găurilor din asfalt. Atâta disciplină în România lucrurilor bine făcute de “Dorel” ne trimite, pe mine cel puțin, la un joc cu final sordid. Ce au negociat trădătorii din PSD și Pro România pe persoană fizică, om la om, nu se știe. Probabil ceva beneficii pe viitoarele liste parlamentare sau posturi în consilii de administrație. Sau un post călduț. Interesul poartă fesul. ”Din dragoste pentru stabilitatea României” este doar un refren electoral. Cuvintele mari ascund interese mici. Dintotdeauna. Am fost sigură că guvernul Orban nu o să treacă. Pentru că opoziția este minoritară în Parlament. Pentru că subiectul sensibil al alegerilor primarilor din două tururi scindează această opoziție. Pentru că desființarea secției de investigare a magistraților este o sabie cu două tăișuri. Principiul de înființare al secției este corect, însă alimentarea posturilor, cu resurse umane discutabile, este incorectă. În pofida logicii, s-au strâns cu 7 voturi mai mult decât a fost necesar. De unde a venit schimbarea de direcție? De la PSD, gruparea anti-Dăncilă și de la Pro România, gruparea anti-Ponta. Cum a fost posibil? Să nu credeți că a fost vorba de vreo analiză pragmatică a consecințelor instabilității politice, în prag de trei scrutinuri electorale. Președinte, primari, Parlament. La alegerile de Președinte ne-am ales cu oferte de candidați pentru podium de unde nu putem alege cu inima împăcată. Și nu mai este drum de întoarcere. Trebuie să alegem răul cel mai mic sau, neprezentandu-ne, să consolidăm opțiunea acelora care nu înțeleg consecințele votului lor. La locale va fi și mai rău. Mai ales acum când USR, partidul fără penali, are probleme cu definiția moralități în afaceri, iar PNL-ul, minoritar la guvernare, o să se înece în greaua moștenire. La locale o să fie nevoie de alte negocieri și alte trădări . Scopul nu scuză mijloacele . Mijloacele denaturează scopul.
