După ce am tot votat așteptând să se întâmple schimbarea în bine, începem toamna cu cod portocaliu spre roșu de instabilitate. Educație, sănătate, locuri de muncă, taxe și impozite, inflație, siguranță personală, toate sunt cu susul în jos precum o casă în renovare. Cu o echipă de muncitori care distruge în loc să renoveze. Și pe care o plătim regește cu încăpățânare iresponsabilă. Pentru că partidele, care sunt esența democrației, au ajuns niște hârburi conduse de niște bezmetici. Aleși democratic de noi. Răzbunarea matematicii.
Totul a început după căderea guvernului Dăncilă. PSD intră în opoziție, guvernul Orban 1 – minoritar cade după câteva luni prin moțiune de cenzură după ce și-a asumat răspunderea pentru alegerea primarilor cu 50%+1. Nu te atingi de primari, că ei sunt baza partidului pentru voturi în Parlament. Ei sunt vocea poporului. Culmea este că urmează un nou guvern, Orban 2, aproape minoritar. Susținut de USR și PMP, care organizează alegerile parlamentare din 2020. Atât de potent politic încât PNL se situează pe locul 2. Ludovic Orban demisionează, Nicolae Ciucă devine prim-ministru interimar până în decembrie 2020 când, ce să vezi, se votează în proaspătul reprezentant al voinței populare, guvernul Câțu. Care prelungește restricțiile de pandemie și se ocupă cu achizițiile de vaccinuri mult peste necesar. Și care în programul de guvernare își stabilește ca obiectiv general „debirocratizarea, simplificarea administrativă, informatizarea serviciilor”.
Am văzut ce a urmat. Creșterea numărului de birocrați în administrația locală și centrală pe măsura luptei pentru stabilitate prin coaliții de toate culorile. Interesant este că în componența guvernelor despre care am vorbit sunt câteva personaje pe care le găsim în diferite centre de „reformă” indiferent de cum s-a numit primul ministru.
Cel mai longeviv este Cătălin Predoiu. Ministru al Justiției în cabinetul Tăriceanu, mandat prelungit în guvernul Boc deși nu a intrat în Parlament pe listele partidului la Buzău. Rămâne pe poziție până în 2012, neafiliat politic. Intră în PDL în 2013 și mai apoi după unificarea PDL cu PNL în 2014 devine vice – președinte în noua aglomerare politică. Devine din nou ministru al Justiției în guvernul Orban, tot la Justiție în cabinetul Ciucă. După care începe să se ocupe de afacerile interne în guvernul Ciolacu și supraviețuiește în guvernul salvării nației condus de Bolojan. Acuma mă întreb și eu la cât de mulțumiți suntem de justiție și pensii speciale după ce acest păstor s-a ocupat de noi, oile din staul, îl vom vedea și în guvernul care urmează după eșecul anunțat al prezentului executiv? Poate îl vedem Prim Ministru. Are o istorie încărcată de competențe în domenii cheie. Le-a observat și fostul Președinte în primul mandat. Așa cum Ciucă nu a putut să fie instalat la prima strigare și a fost nevoie de interimarul Câțu și certurile generate de stabilitatea coabitării cu USR ca să se implementeze strategiile stabilite post pandemie de ce sa nu ne gândim că scenariul se poate repeta. Am avut căderi de guvern după asumări, după încheierea pandemiei. De ce să nu ne gândim că, la încheierea unei alte crize după alte asumări pentru decizii luate pe genunchi, nu se întâmplă la fel. Atunci energia era buba, acum energia este cangrena. Atunci era vorba despre achiziții centralizate de vaccinuri, acum este vorba despre achiziții centralizate de armament.
Istoria se repetă așa cum se repetă în familia în care un soț abuzează de putere, iar partenerul acceptă și abuzurile se radicalizează. Cel care te-a lovit odată o va face din nou dacă nu se teme că pierde puterea să te controleze.
