Ce se întâmplă în ultimii ani ne bulversează emoțional și material. De ce, cine sunt vinovații, ce urmează? Lumea se teme de război, de instabilitate, de boală, de sărăcie. Pentru că lumea în care ne-am obișnuit să viețuim se schimbă radical și noi suntem ca niște oi rătăcite, căutând un țarc iluzoriu și un pastor providențial. Totul pe lumea asta are un început, un sfârșit și un nou început. Mitul eternei reîntoarceri descris atât de plastic de Eliade în eseul lui de tinerețe. Când a început procesul de destructurare al lumii pe care ne obișnuisem să o acceptăm? Așa am ajuns în anul de grație 1985.
Ce s-a întâmplat în acel an și nu ne amintim bulversați de stimulii fiecărei zile, astăzi? Se lansează prima versiune a Microsoft. După 40 de ani de dictatură a televiziunii. Și este înregistrat primul domeniu pe internet, symbolics.com. Simultan piața, în proces de globalizare, înregistrează primele strănuturi. Dolarul foarte puternic afectează exporturile americane în timp ce Europa, în special Germania, motorul său economic, gâfâie la fel de vocal precum Japonia. După un 1984 cât de cât sănătos în creștere apar primele sincope. Optimiștii spun că este pasager momentul, pesimiștii se așteaptă la turbulențe. Debite și datorii suverane în creștere, șomaj la fel. Vârsta de aur a „Marelui Timp” 1945+, se încheie. Începe un nou ciclu. Și se vede în politica care legiferează interacțiunile oamenilor și resurselor materiale. Gorbaciov devine conducătorul destrămării URSS (1985-1991). Se întâlnește la summitul de la Geneva cu Ronald Reagan, președinte al SUA 1981-1989, artizanul încetării războiului rece pe flancul lumii vechi. “Dacă acum am pus primele cărămizi, am declanșat un nou start, o nouă faza a început” a spus în noiembrie 1985 Gorbaciov. Ce premoniție? Sau un nou Mare Timp. S-a întâmplat la 2 luni după ce în septembrie 1985 la Hotelul Plaza din NY se semnează un acord între SUA, Franța, Germania de Vest, UK și Japonia pentru deprecierea dolarului foarte puternic în raport cu Marca, Francul, Lira Sterlina si Yenul, ca să se accelereze exporturile americana și să se mai reducă deficitele partenerilor Americii. Și s-a depreciat dolarul atât de accelerat, peste 25%, încât a trebuit să se semneze în 87 acordul de la Luvru. Impactul avea să genereze și bula japoneză la sfârșitul anilor 80.
În România, în martie, după o iarnă foarte grea, cea mai grea din ultimii 20 de ani, au loc alegeri legislative. 15,73 milioane de votanți înregistrați (deci populația adultă a crescut la 18 milioane în 2024). Ce scamatorie! Și asta pentru doar 369 de mandate. Erau mai eficienți acum 40 de ani. După realegerea sa Ceaușescu decide ca TVR să funcționeze doar între orele 20-22. Se desființează studiourile teritoriale. Radioul funcționează doar între 6-24. Așa că la cutremurul din 1986 Radioteleviziunea Română nu a transmis nimic. Tot un fel de austeritate cu barda ca și astăzi. 3 luni sunt interzise mașinile pe stradă. Programul de austeritate, la apogeu. Dar se încheie criza datoriei suverane a României (1981-1985).
Urmează anul 1986. Optimiștii nu au avut dreptate. Instabilitatea economică persistă. Se accentuează transferul de resurse de la țările sărace la țările industrializate, se accentuează criza datoriilor suverane, simultan cu scăderea dobânzilor și a prețului petrolului. SUA se confruntă cu dezastrul Challenger în ianuarie, iar URSS cu accidentul nuclear de la Cernobîl în aprilie. Dar industria IT mai marchează o victorie. IBM lansează primul laptop. IBM PC Convertible.
În România, Steaua București câștigă la Sevilla Cupa Campionilor Europeni. Încă o iarnă devastatoare. Se produce în august un cutremur cu magnitudinea de 7,1 și 200 de morți. Al treilea cel mai puternic din secolul trecut. Populația tot mai nemulțumită de austeritate.
1987 -1988, criza globală se acutizează. Despre ea în următorul editorial. Ca să înțelegem de ce în anul 1989 s-a tăiat nodul gordian. Nimic nu este întâmplător. Totul este o limită de șiruri de greșeli politico-economice.
Un articol pe masura dvs , nu alea cu , s-au scumpit toate si este rau !