Toate privirele se îndreaptă acum spre discuțiile dintre Iran și SUA privind un acord nuclear. Discrepanțele dintre pozițiile declarate ale Iranului și Statelor Unite cu privire la elementele unui acord nuclear sugerează că un acord interimar este cel mai probabil. Un astfel de acord ar fi apărat ca fiind temporar, în timp ce se negociază un acord permanent. Eu și nu numai eu spun că un astfel de acord „interimar” ar fi o eroare pentru Statele Unite (un acord provizoriu, sau un aranjament interimar, este un acord temporar sau un set de reguli puse în aplicare până când o decizie finală sau un aranjament permanent este stabilit).
Argumentul meu este că acesta nu va produce stabilitate pe termen lung și nici nu va duce la dezarmarea nucleară iraniană. Nu va fi temporar, deoarece obiectivul Iranului într-un acord interimar ar fi de a preveni un atac militar american și de a atrage Statele Unite în prevenirea unui atac israelian, deoarece administrația Trump le-ar spune israelienilor: „Încă negociem”. Și dacă Iranul trișează, va scăpa nepedepsit. Istoria acordurilor de control al armelor arată că cei care le încheie (și le celebrează) nu vor să denunțe trișarea – admițând astfel eșecul „realizării” lor. Negociatorii americani și iranieni, inclusiv Araghchi și trimisul special american Steve Witkoff, sunt așteptați să poarte o nouă rundă de discuții nucleare. Președintele Donald Trump a declarat că următoarea întâlnire va avea loc în săptămâna în curs, în timp ce purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Iranului, Esmail Baghaei, a declarat că întâlnirea va avea loc duminică, 15 iunie la Muscat. Președintele rus Vladimir Putin s-a oferit să faciliteze negocierile nucleare dintre Statele Unite și Iran. Putin încearcă probabil să prezinte Rusia ca un colaborator și partener util de care Statele Unite au nevoie pentru a obține anumite rezultate globale. În convorbirea telefonică care a avut loc pe 4 iunie s-a vorbit și despre negocierile nucleare SUA-Iran. Consilierul prezidențial al Kremlinului, Iurii Ușakov, a susținut că Trump a spus în timpul convorbirii că Statele Unite ar putea avea nevoie de ajutorul Rusiei în negocierile nucleare cu Iranul. Drept urmare ministrul adjunct al afacerilor externe rus, Serghei Riabkov, s-a întâlnit cu ambasadorul iranian în Rusia, Kazem Jalali, pe 5 iunie și a discutat despre programul nuclear iranian și despre discuțiile dintre Statele Unite și Iran cât și despre reuniunea Consiliului Guvernatorilor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), care a inclus pe agenda discuții despre nerespectarea de către Iran a angajamentelor sale nucleare. Riabkov a declarat pe 8 iunie că Rusia caută în mod activ „soluții negociate” cu privire la negocierile nucleare. Coregrafia diplomatică sub conducerea lui Trump a fost zdrobitoare, cu roluri proeminente pentru Israel; statele arabe din Golf – în special Omanul, care a servit drept mediator de încredere; Agenția Internațională pentru Energie Atomică, susținută de puteri europene cheie și pregătită să mustre Iranul pentru încălcarea Tratatului de Neproliferare Nucleară (TNP); și chiar Rusia, în ciuda legăturilor sale militare și economice de lungă durată cu Teheranul.
În primul rând emisarul lui Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff – care supraveghează și portofoliile Rusiei și Gaza – este, pur și simplu, omul lui Trump. Dincolo de faptul că se bucură de încrederea deplină a președintelui, Witkoff este descris pe scară largă de toate partidele ca un negociator de încredere, neobosit și eficient.
În al doilea rând, amenințarea cu forța nu a fost niciodată mai credibilă. Deși Trump a spus că preferă un acord, el a spus, de asemenea, că un atac militar este posibil dacă discuțiile eșuează. Aceasta este, în practică, ceea ce înțelege el prin pace prin putere. Generalul Michael „Erik” Kurilla, șeful Comandamentului Central al SUA (CENTCOM), a declarat marți că a pregătit o „gamă largă” de opțiuni militare pentru președinte în cazul în care discuțiile nucleare eșuează. Și la Teheran, nu se uită că Trump a fost cel care a ordonat uciderea lui Qasem Soleimani, comandantul Forței Quds a Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice, în ianuarie 2021. Israelul sporește credibilitatea unui atac militar în cazul în care discuțiile eșuează. Teheranul este în impas din cauza unui posibil atac israelian, nu doar din aer, ci și din interior. Israelul și-a demonstrat ”jocul la sol” în Siria și Liban, unde și-a interceptat adversarii și s-a infiltrat în locuri strategice, și chiar în Iran, unde l-a ucis pe liderul Hamas, Ismail Haniyeh, în iulie 2024, care se afla într-o casă de oaspeți guvernamentală după ce a participat la inaugurarea președintelui Masoud Pezeshkian. Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu ar prefera, desigur, un atac militar asupra Iranului și eșecul discuțiilor nucleare. El și Trump au vorbit din nou luni, 9 iunie 2025, despre Iran. Deși Netanyahu s-ar fi putut gândi să atace Iranul de unul singur, la un moment dat, acum este pe deplin aliniat cu strategia lui Trump. Israelul, la rândul său, este gata să atace în orice moment.
În al treilea rând, Trump a stabilit un termen limită pentru discuții de la început, în contrast cu negocierile indirecte nesfârșite din timpul administrației anterioare. Trump știe că Iranul ar prefera să participe la discuții timp de luni sau chiar ani. O fereastră de 60 de zile ar putea apărea în curând dacă Iranul nu încheie acordul.
În al patrulea rând, politica lui Trump față de Iran este legată de planurile sale de refacere a Orientului Mijlociu, ancorată într-o nouă realitate regională condusă de SUA, care prioritizează comerțul în detrimentul conflictului. Viziunea și strategia sa se bucură de aprobarea deplină a partenerilor Americii din Golf, lucru demonstrat în timpul întâlnirilor sale cu liderii din Arabia Saudită, Qatar și Emiratele Arabe Unite de luna trecută.
În al cincilea rând Trump își dorește ca războiul din Gaza să se încheie cât mai curând posibil cu eliberarea întregului lot de israelieni arestați de Hamas. El a menționat chiar săptămâna aceasta că Iranul a fost implicat alături de alte părți într-o „negociere masivă” privind Gaza. La orizont, după războiul din Gaza, se profilează o extindere majoră a Acordurilor Abraham, o realizare istorică a primei administrații Trump.
În al șaselea rând problema acestei viziuni mai ample este că necesită o soluție totală privind Iranul, într-un fel sau altul adăugându-se proxi și programul de rachete balistice și de croazieră. Un Iran înarmat nuclear ar răsturna o tendință spre comerț și integrare. Trump a sugerat că Iranul, dacă își schimbă cursul, ar putea vedea un viitor economic mai luminos. Statele arabe din Golf sunt gata să investească în economia Iranului, dar numai dacă Iranul acceptă un acord și sancțiunile sunt ridicate. Chiar dacă Iranul acceptă un acord nuclear, va fi necesară o ”vigilență de tip Reagan”, care spunea „încredere, dar verificare”. Iranul va trebui să-i țină în frâu pe houthi. Atacurile din Yemen asupra Israelului și a transporturilor maritime din Golf nu pot continua. Iranul ar trebui împiedicat să cheltuiască o sumă neașteptată post-sancțiuni pentru a-și reconstrui rețelele de proxi în Liban, Gaza și în alte părți. Irakul, care va organiza alegeri în noiembrie, este o chestiune deschisă, considerată de mulți din regiune ca fiind în buzunarul Iranului și o cauză în mare parte pierdută, în absența unei schimbări.
Iranul, aflat sub presiunea maximă a lui Trump, trebuie să simtă că timpul se scurge, opțiunile sale se diminuează. Faptul că Trump l-ar putea angaja pe Vladimir Putin ca posibil mediator i-a exasperat probabil pe liderii iranieni, indiferent dacă Putin este capabil să obțină rezultate sau nu. Liniile de tendință diplomatice, susținute de amenințarea cu forța, sunt toate în favoarea lui Trump. Și totuși ”ceva este putred în Danemarca” vorba lui Shakespeare. Statele Unite sunt în alertă maximă în anticiparea unui potențial atac israelian asupra Iranului, Departamentul de Stat a autorizat evacuarea unor membri din Irak, iar Pentagonul a dat undă verde plecării membrilor familiilor militarilor din Orientul Mijlociu. Mediul de securitate sporit vine în contextul în care președintele Donald Trump își exprimă speranțele diminuate de a ajunge la un acord cu Iranul care ar restricționa programul său nuclear și ar preveni o confruntare militară potențial cataclismică în Orientul Mijlociu. În ultimele luni, oficialii serviciilor secrete americane au devenit din ce în ce mai îngrijorați de faptul că Israelul ar putea alege să atace instalațiile nucleare ale Iranului fără consimțământul Statelor Unite. O astfel de mișcare ar zădărnici aproape sigur delicatele negocieri nucleare ale administrației Trump și ar declanșa represalii iraniene asupra activelor americane din regiune.
Departamentul de Stat a ordonat recent tuturor ambasadelor aflate la distanță de atac față de activele iraniene – inclusiv misiunile din Orientul Mijlociu, Europa de Est și Africa de Nord – să convoace comitete de acțiune de urgență și să trimită telegrame la Washington cu privire la măsurile de atenuare a riscurilor. Această procedură a condus la decizia secretarului de stat Marco Rubio de miercuri, 11 iunie 2025, de a autoriza plecarea personalului neesențial din Irak. Între timp, secretarul Apărării, Pete Hegseth, a autorizat „plecarea voluntară” a membrilor familiilor militarilor din instalațiile din Orientul Mijlociu, a declarat un oficial al apărării. Consiliul de administrație al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică s- a întrunit la Viena, unde directorul general Rafael Grossi a raportat că Iranul a crescut dramatic cantitatea de materiale nucleare îmbogățite, pe care le deține, aproape de calitate militară. Conform Agenției Iranul are acum un stoc de combustibil nuclear de 400 de kilograme, la doar un pas de ceea ce ar putea fi folosit într-o armă nucleară. Agenția a concluzionat, de asemenea, că Iranul a desfășurat activități secrete legate de domeniul nuclear în urmă cu mai bine de două decenii, cu materiale nucleare nedeclarate în trei locații din interiorul țării. Lucrurile sunt în continuă derulare pe două direcții cea americană și cea israeliană. Vom vedea ce se întâmplă.
