De multe ori am vrut să încep cu o pildă duhovnicească articolele mele dar nu am făcut-o. Astăzi am să pun la începutul articolului un gând pe care l-am primit de la duhovnicul meu, la momentul când era în viață, părintele Constantin Galeriu: ”Zgomotul face puțin bine; binele face puțin zgomot!” Asta în amintire zilelor liniște în care trăiam aici pe malurile Dunării. Au venit însă rânduri de alegeri care ne-au învrăjbit. Îmi doresc o revenire la normalitate dacă țara a fost în acestă stare de anormalitate în ultimii 30 de ani.
La noi normalitate este privită ca fiind anormală. Asta este. Dar să trecem la tema zilei. Procurorul-șef al Curții Penale Internaționale (CPI) va intra în ”concediu” până la finalizarea anchetei privind abaterile sale sexuale. Karim Khan neagă acuzațiile consilierului său de act sexual constrâns. Wall Street Journal a relatat săptămâna trecută că o consilieră a lui Khan a mărturisit anchetatorilor Națiunilor Unite că acesta a avut relații sexuale forțate cu ea în mai multe ocazii. Consiliera, o femeie de 30 de ani, a declarat că acesta, Khan, a presat-o să-i respingă acuzațiile spunând că ele ar pune în pericol ancheta instanței privind conduita Israelului în timpul războiului. Khan neagă orice abatere sexuală și a spus că ancheta Israelului s-a bazat pe dovezi solide care au fost analizate de judecătorii CPI. În urma publicării articolului din Journal, președintele organului de conducere al CPI, Khan, a fost presat să intre în concediu, au declarat oficialii ai CPI. Hai să fim serioși. Khan a anunțat mandatul de arestare al lui Netanyahu la doar 2½ săptămâni după ce a aflat despre acuzațiile împotriva sa în primăvara trecută. Ca să vezi ce întâmplare, întâmplătoare! Absența lui Khan elimină forța motrice din spatele cazului împotriva prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu și a anchetelor privind alți oficiali israelieni pentru presupuse crime comise în Gaza și Cisiordania. Cei doi procurori adjuncți ai instanței sunt acum responsabili de biroul procuraturii și nu este clar cum vor urmări cazurile împotriva Israelului care au plasat instanța în conflict cu SUA. Khan a condus instanța în cele mai importante două anchete din istoria sa de două decenii, împotriva președintelui rus Vladimir Putin și a lui Netanyahu. Instanța a emis mandate de arestare pe numele lui Putin și alți oficiali ruși pentru invazia Ucrainei, o mișcare susținută de SUA și alte puteri occidentale. Însă decizia lui Khan de a-l urmări în justiție pe Netanyahu a distrus acea alianță, a testat relațiile sale cu națiunile membre CPI din Europa și a lăsat instanța să se confrunte cu sancțiuni din partea administrației Trump.
Unii oficiali și experți juridici ai CPI și-au exprimat îngrijorarea că Khan a pus în pericol instituția pentru un caz care este puțin probabil să ducă la o arestare și pare să fi făcut puțin pentru a tempera conduita israeliană în teritoriile palestiniene. A fost prima dată în istoria CPI când procurorul instanței a solicitat un mandat pentru un lider ales democratic, aliniat cu Occidentul, o mișcare pe care SUA încercau să o evite de luni de zile. Khan i-a acuzat pe Netanyahu și pe fostul ministru al Apărării, Yoav Gallant, de comiterea de crime de război și crime împotriva umanității prin blocarea ajutorului umanitar către Gaza ca mijloc de război deși guvernul israelian a declarat că facilitează ajutorul în Gaza, dar că conflictul a încetinit aceste livrări și că Hamas a deviat o parte din ajutor de la a ajunge la populația civilă. Khan a anunțat, de asemenea, cereri de mandate împotriva a trei lideri ai Hamas. Care este poveste din spatele cereri de concediu a lui Khan? Acuzatoarea lui Khan, o avocată de aproximativ 30 de ani din Malaiezia, a susținut că a fost constrânsă să aibă relații sexuale în timpul misiunilor în Republica Democrată Congo, Ciad, New York și Paris, precum și la Haga, la sediul CPI, conform mărturiei sale, care a fost vizualizată de WSJ. Femeia a venit la colegii ei în lacrimi pe 29 aprilie 2024, spunându-le că Khan o abuzase sexual de luni de zile. Oficialii l-au confruntat pe Khan la domiciliul său pe 2 mai, spunând că vor raporta acuzațiile biroului de resurse umane al instanței.
Acuzatoarea lui Khan a refuzat să coopereze cu o anchetă internă pe această temă, spunând anchetatorilor că nu va confirma și nici nu va nega acuzațiile. În zilele următoare, înainte de anunțarea mandatului împotriva prim-ministrului israelian, Khan s-a apropiat de femeia în lacrimi, întrebând-o dacă ar trebui să demisioneze și avertizând-o cu privire la impactul pe care l-ar avea asupra anchetelor palestiniene. „Gândește-te la mandatele de arestare palestiniene”, a spus ea că i-a spus el cu o ocazie, conform mărturiei. Cu o zi înainte de anunțarea mandatului, pe 20 mai 2024, Khan a anulat o călătorie în Israel și Gaza. Khan planificase călătoria de luni de zile, spunând că este importantă în decizia privind depunerea acuzațiilor împotriva lui Netanyahu și a altor oficiali israelieni. După anunțarea mandatului, Khan a continuat să o abordeze pe acuzatoarea sa pentru a-i cere o declarație prin care să dezavueze acuzațiile. „Din păcate, victimele vor fi trei: dumneavoastră și familia dumneavoastră, eu și familia mea și justiția victimelor”, i-a spus Khan femeii într-un apel telefonic în octombrie, conform unei înregistrări a apelului. CPI a anunțat în noiembrie o anchetă externă după ce au apărut rapoarte din presă despre acuzațiile femeii și a însărcinat biroul de supraveghere al ONU cu investigarea acuzațiilor. Acum înțelegeți de ce Viktor Orban nu l-a arestat pe Netanyahu în vizita sa la Budapesta. Cred sigur că unii politicieni de la noi habar nu au de acestă situație. Asta este mai puțină ”glagorie” la un politician român nu strică dar nici nu te ajută.
Săptămâna care a trecut, președintele american Donald Trump a vizitat Orientul Mijlociu în prima sa călătorie internațională majoră din cel de-al doilea mandat. A semnat un acord privind armamentul cu Arabia Saudită, a anunțat că va ridica sancțiunile împotriva Siriei și a vorbit cu Ahmed al-Shara, noul lider la Damasc – prima dată când un președinte american se întâlnește cu un conducător sirian în 25 de ani. Trump a proclamat că regiunea ar putea fi „definită de comerț, nu de haos”. Mulți președinți au promis o nouă abordare a Orientului Mijlociu, un loc „unde aspirațiile diplomatice mor”, a scris Philip Gordon, care a fost consilier al fostei vicepreședinte Kamala Harris, într-un eseu recent pentru Foreign Affairs. Dar Washingtonul are acum șansa de a compensa acest bilanț slab. Trump a moștenit „o serie de oportunități” în regiune, deoarece influența Iranului a fost redusă drastic. El poate marginaliza și mai mult Teheranul, poate începe o nouă relație cu Siria și poate face presiuni asupra Israelului pentru a pune capăt războiului din Gaza. „Soarta Orientului Mijlociu în următorii patru ani”, a avertizat Gordon, „va depinde în mare măsură de faptul dacă Trump va reuși să profite de aceste oportunități strategice sau, dimpotrivă, le va irosi cu impulsurile sale nechibzuite”. Nu reiau ce a făcut Trump în Golf vreau numai să aduc aminte puțin din istoria recentă a Orientului Mijlociu ca să înțelegeți ce însemnă vizita lui Trump. Așa cum spuneam timp de decenii, Orientul Mijlociu a fost regiunea în care aspirațiile diplomatice au murit.
Cel puțin de când președintele american George H. W. Bush a părăsit funcția imediat după Războiul din Golf, președinții americani succesivi, adesea după perioade trecătoare de speranță, au ajuns să lase regiunea într-o stare mai periculoasă decât cea în care au găsit-o. Bill Clinton avea mari speranțe pentru un acord de pace istoric israeliano-palestinian; a adus părțile aproape la Camp David în 2000, sub bagheta șeful CIA George Tenet (atunci discuția s-a purtat între Netanyahu și Arafat), doar pentru a-și vedea președinția încheindu-se cu eșecul discuțiilor și începutul celei de-a doua intifade mortale. După atacurile din 11 septembrie asupra Statelor Unite, George W. Bush a reușit să răstoarne regimul lui Saddam Hussein din Irak în numele „transformării” regiunii, doar pentru a vedea acest proiect devenind o mlaștină care a ucis mii de americani și a împuternicit Iranul. Barack Obama a căutat să profite de oportunitatea Primăverii Arabe în 2011; deși a negociat un acord nuclear cu Iranul, aspirațiile sale de democratizare și cooperare regională au fost subminate de o lovitură de stat sângeroasă în Egipt, ascensiunea Statului Islamic în Irak și izbucnirea unui război civil devastator în Siria.
În primul său mandat, Donald Trump spera că retragerea din acordul nuclear al lui Obama și uciderea liderului terorist iranian, Qasem Soleimani, ar reduce amenințarea iraniană, dar când a părăsit funcția, în 2017, Iranul își extindea programul nuclear și folosea intermediari pentru a ataca trupele americane, precum și propriii vecini. Și cel mai recent, Joe Biden, având în minte eșecurile din trecut, a evitat aspirațiile mărețe și s-a concentrat pe asigurarea stabilității în regiune, doar pentru a-și vedea ultimul an de mandat consumat de urmările atacurilor teroriste din 7 octombrie 2023 asupra Israelului și de ororile războiului care au urmat în Gaza. Cu o astfel de istorie, ar putea părea absurd să ne imaginăm că Orientul Mijlociu de astăzi s-ar putea dovedi a fi altceva decât o sursă de probleme pentru un nou președinte american. Dimpotrivă, ultimii 30 de ani au dovedit că Orientul Mijlociu este imposibil de ignorat, nu încetează niciodată să surprindă și că, oricât de rea ar părea situația, se poate înrăutăți întotdeauna. Totuși, în ciuda tuturor problemelor și riscurilor reale ale regiunii, Trump moștenește, de fapt, o serie de oportunități. Și, într-un fel, s-ar putea afla într-o poziție bună pentru a profita de ele – lucru pe care îl recunosc chiar și criticii lui Trump. Împreună cu noul peisaj strategic pe care l-a moștenit, natura imprevizibilă a lui Trump i-ar putea oferi un avantaj față de Iran, Israel și statele din Golf, printre altele. Și ar putea vinde Congresului politici – cum ar fi un acord nuclear cu Iranul – pe care un președinte democrat nu le-ar putea vinde niciodată. Și totuși exuberanta mișcare a președintelui Donald Trump prin statele din Golf și îmbrățișarea sa caldă față de jucătorii regionali de top, inclusiv cei ostili Israelului, au alarmat guvernul israelian și au tensionat și mai mult relația sa cu prim-ministrul Benjamin Netanyahu. Netanyahu, așa cum a fost evident de săptămâni întregi, este detașat de orice informație.
Relația sa cândva intimă cu Trump nu mai există, deoarece președintele SUA își urmărește agenda instrumentală în Golf, Orientul Mijlociu și nu numai. Un lucru mai scriu. Îmbrățișarea lui Witkoff față de familiile ostaticilor israelieni l-a transformat într-o figură extrem de populară în Israel. La vizita extrem de mediatizată a lui Witkoff la fostul ostatic Alexander în spital, acesta i-a oferit un colier cu Steaua lui David care aparținuse fiului său, Andrew, care murise în 2011, cam la vârsta lui Alexander. Netanyahu însuși a fost neliniștit de modul în care echipa lui și el au gestionat eliberarea din mâna Hamas a lui Edan Alexander ostatic din 7 0ctombrie 2023. În acest sens, se pare că Netanyahu și-a plasat pariurile greșit. El și principalul său emisar în Statele Unite, ministrul Afacerilor Strategice, Ron Dermer, cultivaseră o relație strânsă cu Mike Waltz, consilierul pentru securitate națională care a fost demis, ca bilet pentru aprobarea de către SUA a unui atac asupra programului nuclear al Iranului. Dar Trump l-a înlăturat pe Waltz din funcție și i-a predat frâiele lui Witkoff, mult mai conciliant. Netanyahu este în mod clar în pierdere. Să vedem ce va urma.