Odată cu alegerile din SUA, de anul trecut, și profilarea venirii lui Donald Trump la Casa Albă mi-am pus problema dacă Europa este pregătită de a-și asigura securitatea, pentru că în cazul unei autonomii strategice, propunerea lui Macron, am eșuat. Am înțeles, ca român, faptul ca relația politicienilor noștri cu echipa lui Trump este ”subțire”. Nu există oameni de forță pe această relație. Mi-am îndreptat privirea spre Europa și m-am întrebat dacă Europa este pregătită. În Europa sunt doi oameni care au acces la Mar-a-Lago: Viktor Orban și Giorgia Meloni.
După primul mandat a lui Trump factorii de decizie europeni cred că au o rețetă pentru a naviga într-o repetiție Trump 2.0. Realitatea este că Europa este departe de a fi echipată pentru provocările celui de-al doilea mandat al lui Trump ca președinte al SUA. Amploarea schimbărilor este colosală. Chiar dacă unii dintre europeni se vor îndrepta spre cumpărarea de tehnică militară nu va fi suficient. Europa s-ar putea găsi expusă, în curând, lipsindu-i atât ”pătura de securitate” a SUA, cât și o alternativă proprie viabilă. Consilierii lui Trump vor transferarea sarcinii de apărare aliaților NATO din Europa. Cert, americani au pârghii pe care le poate folosi pentru a scoate Europa din reverie și pentru a semnala seriozitatea intențiilor sale: reducerea amprentei militare americane în Europa, la începutul mandatului, și împingerea responsabilităților de securitate asupra statelor membre ale Uniunii Europene. Președintele american Donald Trump vrea să retragă 20.000 de soldați din Europa, a informat presa italiană.
Asta înseamnă cam 20% din forța americană din Europa și se constituie ca parte a unei revizuiri a angajamentului Washingtonului de a proteja Europa, spune agenția de știri de stat ANSA. În plus, pentru militari americani care rămân, Trump ar dori o contribuție financiară din partea țărilor europene pentru că acești sunt un factor de descurajare, iar costurile nu pot fi suportate doar de contribuabilii americani. Vă mai aduceți aminte: în iulie 2020, în timpul primului său mandat, Trump a anunțat că SUA vor retrage 12.000 de soldați din Germania, ca răspuns la eșecul Berlinului de a îndeplini obiectivele NATO de cheltuieli pentru apărare. A urma apoi președintele Biden care în februarie 2021 a suspendat oficial retragerea planificată a trupelor americane din Germania. Aproximativ 100.000 de soldați americani din diferite ramuri erau staționați în întreaga Europă la sfârșitul anului 2024. De la victoria electorală a lui Trump în noiembrie anul trecut, liderii europeni au fost proactivi, angajându-se într-o diplomație furioasă și promițându-i lui Trump tot felul de soluții, toate în vederea preveniri taxelor vamale și retragerilor militare americane. În fruntea ”listei de bucate” se află angajamentele de a cheltui mai mult pentru apărare, una dintre cerințele de lungă durată ale lui Trump.
Factorii de decizie europeni discută despre creșterea obiectivului cheltuielilor militare la 3% din PIB, deși ultimatumul lui Trump se ridica la 5%. Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene, de exemplu, a cerut Europei să adopte o „strategie de carnet de cecuri”, cumpărând mai multe gaze naturale și arme din SUA pentru a rămâne de partea lui Trump. Alți propun alinierea politici europene la cea americană, față de China, și asta în sprijinul asigurării de către America a securității Europei împotriva Rusiei. Politicieni și militari europeni mai vorbesc și despre interconectarea teatrelor de operațiuni din Europa și Asia. Există mai multe versiuni ale acestei narațiuni: una subliniază rolul Coreei de Nord și Chinei în războiul Rusiei din Ucraina, alta că Taiwan ar putea fi următoarea piesă de domino dacă Ucraina cade. Un al treilea sugerează că o retragere a SUA din Europa care ar putea trimite Europa în brațele Chinei. În ciuda retoricii lui Trump, prima sa administrație nu a făcut nicio schimbare semnificativă în angajamentul SUA față de Europa.
NATO s-a extins chiar sub supravegherea sa – adăugând Muntenegru și Macedonia de Nord – iar administrația sa a sporit furnizarea de arme către Ucraina. Astăzi, însă, forțele din cadrul administrației Trump fac eforturi ca Statele Unite să aloce mai puține resurse pentru apărarea europeană sunt mult mai puternice și loiale deciziilor Comandatului Suprem. Există un sentiment din ce în ce mai mare în rândul republicanilor că Washingtonul a plătit mult mai mult decât cota echitabilă în Ucraina. Alături se află ideea lui Elbridge Colby (nominalizatul administrației Trump pentru funcția de Subsecretar pentru Politica de Apărare al Pentagonului), care susține că Washingtonul ar trebui să-și concentreze majoritatea resurselor pe Indo-Pacific, unde sunt interesele sale cele mai presante. Elbridge Colby, este cel care a scris Strategia Națională de Apărare a SUA în 2018. Subsecretarul pentru Politica de Apărare este responsabil pentru dezvoltarea strategiei Pentagonului, iar declarațiile publice ale lui Colby oferă o perspectivă asupra unde își va concentra energiile: și anume, China.
Adjunct al secretarului Apărării, în primul mandat al lui Trump, Colby este popular printre conservatori pentru scepticismul său față de implicările militare americane în străinătate. Colby crede că amenințarea militară reprezentată de Beijing este mult mai puternică decât se înțelege în general la Washington. La rândul său, el susține că resursele militare americane trebuie redistribuite din Europa și din Orientul Mijlociu către Pacific pentru a descuraja mai bine China. El mai spune că ”resursele militare americane, în special resursele navale, sunt în prezent răspândite ineficient; pe fondul unei baze industriale de apărare inadecvate care produce nave de război mult prea încet și prea scumpe, crește numărul întârzierilor în mentenanță celor existente și sporește oboseala fizică a personalului. În același timp, Armata Populară de Eliberare își intensifică producția de rachete și nave de război de înaltă capacitate, demonstrând probabilitatea ca armata americană să piardă un război asupra Taiwanului”. Și totuși statele europene au făcut progrese în dezvoltarea capacităților lor de apărare în ultimii ani.
Cheltuielile au crescut, parțial din cauza retoricii lui Trump în primul mandat și mult mai mult din cauza invaziei Rusiei în Ucraina din 2022. Si UE a făcut pași importanți, dar nu suficienți, în domeniul militar. Uniunea Europeană a lansat inițiative de achiziții și finanțare comune – cum ar fi Programul european pentru industria de apărare – care permite statelor mai mici să se coordoneze în programele de apărare, să evite dublarea acestora și să construiască o bază industrială de apărare mai bună. Au proliferat acordurile cum ar fi Sky Shield, care reunește în prezent 22 de state europene pentru a se coordona în ceea ce privește apărarea antiaeriană și antirachetă. Însă întârzierea în rezolvarea problemelor de apărare ale Europei se cifrează aproximativ la 10 ani. Apărarea comună între statele europene rămâne embrionară.
Armatele europenilor sunt prea mici și le lipsește tehnologia cheie sau facilitatorii de luptă (cum ar fi realimentarea în zbor sau capacitățile de informații, supraveghere și recunoaștere). Nici nu au un sistem comun de comandă și control în afara cadrului existent la NATO dominat de SUA. Pe scurt, armatele europene nu sunt nici pe departe pregătite pentru război. Mai rău, nu există un sentiment real de urgență cu privire la realizarea investițiilor necesare pentru a stabili o apărare europeană independentă. Suntem la ora negocierilor în cadrul UE. Sperăm ca lideri noștii să se clarifice la ceea ce se pot aștepta de la Statele Unite în viitor și să explice toate motivele pentru care nu pot – din punct de vedere politic sau economic – să înlocuiască contribuția Washingtonului la securitatea noastră.
