Eu zic că da! Problema este dacă va merge până la capăt. Merz este unul din cei mai apropiați lideri europeni de Casa Albă. Cu tactul său și cu puterea financiară a modernizării armatei germane, a reușit să-și aducă aproape interlocutorii americani. Guvernul german a notificat săptămâna aceasta liderii Pentagonului despre interesul de a cumpăra sistemul de lansare a rachetelor Typhon al armatei americane, care poate lansa rachete cu o rază de acțiune de 2.000 de kilometri, în timp ce o inițiativă europeană de a produce astfel de arme continuă să se maturizeze, însă destul de greu.
Interesul pentru lansatorul fabricat de Lockheed Martin vine în timp ce oficialii apărării de la Berlin așteaptă un apel final din partea administrației Trump pentru a onora un acord din epoca Biden, în baza căruia rachetele americane vor consolida postura de descurajare a Germaniei începând cu 2026. Aceste capacități de tragere cu rază lungă de acțiune, lansate prin intermediul Typhon, vor include rachete SM-6 și Tomahawk, plus „arme hipersonice în dezvoltare”, se arată într-o declarație germano-americană din iulie 2024, emisă în marja summitului aniversar de 75 de ani al NATO de la Washington. Într-o demonstrație de forță menită să remodeleze calculul strategic în Indo-Pacific, Armata SUA a testat noul său sistem de rachete cu rază medie de acțiune Typhon, lovind și scufundând o țintă maritimă în timpul exercițiului Talisman Sabre 25. Lansarea, efectuată pe 16 iulie din Teritoriul de Nord al Australiei, validează o nouă capacitate critică: abilitatea forțelor terestre de a controla spații maritime, o provocare directă la adresa strategiilor A2/AD (anti-access/area-denial) ale Chinei. Evenimentul a marcat debutul operațional al sistemului Typhon, cunoscut oficial sub numele de Mid-Range Capability (MRC), în teatrul de operații din Pacificul de Vest. Succesul tirului confirmă nu doar viabilitatea tehnică a sistemului, ci și integrarea sa în lanțul de anihilare (kill chain) maritim, o misiune rezervată în mod tradițional forțelor navale și aeriene. Typhon este o platformă mobilă, montată pe un lansator terestru, capabilă să utilizeze atât rachete SM−6 (cu o rază de acțiune de peste 370 km), cât și rachete de croazieră Tomahawk, putând lovi ținte la distanțe de până la 1.800 de kilometri.
Ministrul apărării din Germania a fost la Pentagon în același timp cu vizita lui Mark Rutte la Casa Albă. Într-o declarație adresată reporterilor la Washington pe 14 iulie, Boris Pistorius a spus că soarta planului de staționare a rachetelor este încă incertă, în timp ce liderii apărării din SUA reevaluează amprenta militară americană în Europa. Secretarul Apărări al SUA are în vedere o reducere a numărului de militari din Europa cu cel puțin 20.000, atât câți a adăugat administrația Biden, în mandatul lor. În acest context, interesul Berlinului pentru Typhon ar putea fi văzut ca un gest de a menține pe drumul cel bun, de la bun început, a planului conceput ca o opțiune convențională de contraatac în cazul unui atac rusesc. În orice caz, națiunile europene nu au în prezent rachete cu raza de acțiune a armelor pe care Typhon ar aduce-o pe continent, potrivit lui Pistorius. Țările s-au unit pentru a dezvolta astfel de arme în cadrul Abordării Europene de Atac pe Durată Lungă, sau ELSA, dar aceste capabilități vor dura șapte până la zece ani pentru a fi implementate, a spus el. Există vestea bună că președintele Trump va vinde echipamente militare aliaților europeni, ceea ce le va permite, la rândul lor, să livreze Ucrainei armele din stocurile lor fără a-și diminua semnificativ propriile stocuri (și pregătirea). Dar marea întrebare rămâne dacă Trump este pregătit să își asume un angajament susținut față de apărarea Ucrainei, lucru care ar necesita dorința de a furniza o gamă de arme care i-ar permite nu numai să se apere mai bine, ci și să lovească adânc în interiorul Rusiei. Numai prin ținerea la distanță a forțelor rusești pe câmpul de luptă și aducerea costului războiului în buzunarul lui Putin se vor pregăti condițiile pentru negocieri fructuoase.
Trump a amenințat, de asemenea, că va impune sancțiuni secundare în cincizeci de zile împotriva celor care importă bunuri din Rusia (sancțiunile directe reprezintă o amenințare mai mică, deoarece Rusia exportă doar 3 miliarde de dolari anual către Statele Unite). Problema cu sancțiunile secundare sau indirecte este că China, principalul importator de energie rusească, se află într-o poziție puternică pentru a riposta prin blocarea accesului Americii la minerale din pământuri rare, un domeniu în care americani sunt aproape în totalitate dependenți de China. De asemenea, trebuie să ne întrebăm dacă vrem ca relațiile noastre cu India și Turcia (ambele importând, de asemenea, o cantitate semnificativă de energie din Rusia) să depindă de această problemă, în timp ce Putin ar putea insista în Ucraina, indiferent de costurile economice suplimentare pe care Casa Albă le impune. Considerând invazia Rusiei în Ucraina piatra de temelie a politicii sale externe, ceea ce s-a dovedit a fi fără îndoială exact, acesta s-a dovedit pentru Trump a fi cea mai complexă și solicitantă sarcină care i-a fost în față. Există sentimentul că Trump a pierdut controlul asupra procesului diplomatic pe care a încercat să îl implementeze și că Putin stabilește acum termenii. Anunțul Casei Albe din această săptămână este un prim pas bun în recâștigarea controlului. Pe lângă anunțul privind ajutorul militar din această săptămână, există și alți pași concreți pe care îi poate face chiar acum pentru a readuce lucrurile pe făgașul cel bun.
Primul – și cel mai important – pas este recunoașterea faptului că o pace justă și echitabilă este în interesul lui Trump dar și a Kievului. Orice rezultat care sugerează că Rusia a „câștigat” în Ucraina i-ar afecta grav credibilitatea lui Trump ca om de stat, în străinătate, dar și popularitatea pe plan intern; marea majoritate a americanilor, inclusiv republicanii, nu au încredere în Putin. Dacă Moscova este văzută ca ieșind cu câștiguri, criticii lui Trump din țară și din străinătate vor pune la îndoială, pe bună dreptate, forța și strategia din spatele politicii sale externe. În al doilea rând, Trump ar trebui să se asigure că tot ajutorul existent pentru Ucraina, deja autorizat și alocat de Congres, este utilizat. În acest moment, nu există nicio scuză pentru a permite ca acest ajutor să fie omis.
În al doilea rând, ar trebui să solicite Congresului să adopte un nou ajutor suplimentar pentru Ucraina atunci când ajutorul actual se va epuiza – unul care ar putea fi finanțat folosind veniturile din acordul privind mineralele semnat recent între Washington și Kiev sau din dobânzile aferente blocajului banilor rusești în băncile occidentale inclusiv în SUA. Este minunat că aliații europeni vor achiziționa arme fabricate în SUA pentru Ucraina. Dar dacă Putin nu satisface apelurile lui Trump de a negocia în 50 de zile, Casa Albă are nevoie de un plan mai robust pentru a ajuta Ucraina, iar acest lucru va necesita resurse suplimentare din partea Congresului.
În al treilea rând, administrația Trump ar trebui să dezvolte, de asemenea, o strategie pentru a stimula sectorul de apărare al Ucrainei și a-l integra mai strâns cu contractorii de apărare și startup-urile de tehnologie militară din SUA.
În al patrulea rând, administrația ar trebui să urmeze o politică energetică de tipul „America First”. Congresul și puterea executivă ar trebui să ridice toate restricțiile rămase asupra exporturilor de gaze naturale lichefiate. Eforturile lui Trump de a debloca producția de petrol și gaze a SUA, combinate cu relațiile sale puternice cu statele din Golf, i-ar putea oferi o pârghie puternică pentru a influența prețurile globale la energie. Prin inundarea pieței și subminarea veniturilor energetice ale Rusiei, Statele Unite ar lovi unul dintre ultimii piloni rămași ai economiei ruse.
În al cincilea rând, Trump trebuie să ia măsuri concrete pentru a închide lacunele sancțiunilor. Sunt încă locuri vulnerabile în comerțul Rusie care nu este acoperit de sancțiuni sau sunt insuficient aplicate.
În al șaselea rând, Washingtonul ar trebui să sprijine Ucraina în operațiunile sale asimetrice și hibride din interiorul Rusiei.
În final este important ca Statele Unite să încerce să submineze influența globală a Rusiei și să complice calculul strategic al Kremlinului la fiecare ocazie. Fie că este în Africa, Belarus, Caucaz, Asia Centrală sau Orientul Mijlociu, Statele Unite ar trebui să frustreze în mod activ și – mai important – pe ascuns eforturile Rusiei. Scopul aici este simplu: creșterea costurilor agresiunii pentru Kremlin și interzicerea oricărui sentiment de impunitate, nu doar în Ucraina. Trump mai are trei ani și jumătate în Biroul Oval. El are o oportunitate rară de a modela cursul evenimentelor într-un mod care să beneficieze nu numai de felul în care va intra în istorie, ci și stabilitatea și securitatea viitoare a Statelor Unite și a aliaților săi transatlantici. Tot ce-i mai rămâne este să găsească voința de a acționa.