Dragă Moș Crăciun, noi liderii europeni te rugăm: ”noi vrem ca UE să fie un lider în domeniul „5G și 6G… AI, blockchain, calcul cuantic și tehnologie de realitate imersivă, vrem energie abundentă, accesibilă și curată, o economie circulară, locuri de muncă bine plătite, piețe de export și un adevărat cadru cu condiții de concurență echitabile”.
Cam asta au cerut lideri prezenți la Bruxelles zilele acestea. Un pom de Crăciun cu de toate. Rezultate tangibile ar putea veni când se va face uniunea piețelor de capital, unde liderii își doresc un set de reguli la nivelul UE, în loc de 27 de reguli diferite, pentru a simplifica investițiile transfrontaliere la scară. Un nou adevăr incomod: toate planurile globale ale Europei necesită bani pe care nimeni nu-i are.
O Europă competitivă și verde va necesita investiții de trilioane. Nimeni nu are un răspuns bun despre locul de unde vor veni acești bani. Ucraina este disperată pentru mai mult sprijin financiar și militar din partea aliaților săi occidentali, deoarece se confruntă cu dificultăți pe câmpul de luptă. Cu un pachet de ajutor american blocat în Congresul SUA și un Donald Trump punând din nou în pericol garanția de securitate a SUA, presiunea este asupra UE pentru a intensifica apărarea și a finanța Ucraina. Liderii Uniunii Europene au auzit la summit cum ar putea acționa pentru a ajunge din urmă cu Statele Unite, China și alți rivali într-o cursă globală pentru noile tehnologii verzi și digitale.
Fostul prim-ministru italian Enrico Letta, însărcinat de lideri cu evaluarea deficiențelor pieței unice a UE, a avertizat că nu pot trimite într-un sertar un raport de 147 de pagini fără a-l discuta în forumul de decizie. Raportul devoalează creșterea tensiunilor geopolitice și protecționismului care amenință securitatea economică a UE și subminează impulsul canalizării acesteia către tehnologii, de la inteligența artificială la tehnologia curată. UE se confruntă cu noi provocări din cauza subvențiilor masive din SUA care atrag investiții și datorită dominației Chinei asupra noilor lanțuri de aprovizionare tehnologice, de care depinde. Ce vor de fapt liderii europeni?
Liderii UE vor un plan în nouă puncte, inclusiv aprofundarea pieței unice și crearea de piețe de capital și unei uniuni energetice, potrivit proiectului de concluzii. Planul unirii piețelor este vechi de peste un deceniu. El a stagnat pentru că membrii UE nu doresc să renunțe la controlul lor asupra regulilor financiare naționale. Letta a spus că cel mai mare impact ar putea veni din direcționarea celor 33 de trilioane de euro (35,12 trilioane de dolari) de economii private din conturile curente către economia reală. Comisia Europeană a declarat că sunt necesare investiții suplimentare de 620 de miliarde de euro pe an pentru tranziția verde și digitală.
Fostul șef al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, în raportul său prezentat la summit a cerut investiții în bunuri comune, cum ar fi rețelele energetice și o strategie cuprinzătoare privind asigurarea resurselor esențiale. Ca să concluzioneze Draghi a declarat că blocul ar trebui să deschidă cel puțin 10 mine noi, 15 fabrici de procesare și 15 fabrici de reciclare până în 2030 pentru a-și îndeplini obiectivele critice în materie de minerale. Acum înțelegeți de ce România este importantă. Lanțul de iubire cu Beijingul (a se citi de aprovizionare) este aproape rupt. Noi suntem țara cu cele mai bogate rezerve de metale necesare industriilor de top, metale care la ora actuală vin din China. Peste toate aceste se suprapune cursa nebunească pentru o poziție în conducerea UE și a NATO.
Cu două luni înaintea de iunie când sunt alegerile la nivel european, Bruxelles-ul este plin de diplomați și oficiali europeni care avertizează că președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu va fi un candidat sigur pentru încă un mandat de cinci ani în fruntea executivului UE. Se trag ultimele cartușe. Franța – ale cărei relații cu Germania sunt instabile – este încă foarte ambiguă în ceea ce privește sprijinul său, probabil pentru a obține concesii, deși ar putea urmări o oportunitate târzie de a reînnoi clasamentul. Dacă va trece de acel potențial obstacol de disidență de la Paris, va trebui, de asemenea, să-și facă griji dacă poate obține confirmarea din partea Parlamentului European cu aspect nou, în care extrema-dreapta va fi probabil un jucător mai mare decât în prezent chiar și sprijinul din partea Partidului Popular European de centru-dreapta care pare la ora actuală călduț.
Comisarul european Thierry Breton, care provine din concurenții liberali (dar lucrează sub conducerea lui von der Leyen), a declarat public că sprijinul lui von der Leyen din partea propriului ei grup PPE este lipsit de strălucire ea primind la Congresul de la București 400 de voturi pentru, cu 89 împotrivă – dintr-un total de 499 de voturi. Deși propunerea ei, pentru o funcție în staful comisiei, cea a parlamentarul european Markus Pieper, care aparține partidului său conservator german, a fost retrasă după ce a fost devoalată ca operațiunea ”Piepergate”, ea s-a confruntat în fapt cu o rebeliune internă din partea a patru dintre comisarii ei de top – din taberele social-democrate și liberale. De asemenea Parchetul European a deschis o anchetă cu privire la utilizarea ei extrem de controversată (și înnebunitor de opace) a mesajelor text pentru a negocia contracte majore de cumpărare a vaccinurilor în timpul pandemiei de Covid-19.
În concluzie, Parisul și alte capitale ale UE fac eforturi pentru a revigora așa-numita Uniune a Piețelor de Capital, un plan vechi de zece ani al Comisiei Europene de a folosi economiile europene pentru a stimula investițiile private în bloc. Dar țările mai mici cu piețe financiare semnificative, cum ar fi Țările de Jos, Luxemburg și Irlanda, se tem că planul ar însemna dominația Parisului și Berlinului, potrivit altor doi diplomați europeni. În fapt asta ar și însemna. Așa că discuția rămâne un pas înainte pe o cale plină de obstacole. Suntem ca în bancul următor: ”La bordul unui vas aflat în larg, izbucnește un incendiu. Ca să-i liniștească pe pasageri, căpitanul le spuse: – Nu vă faceți griji! Este apă destulă! Ajunge pentru toată lumea!