Președintele SUA primește în fiecare dimineață un buletin ”President Daily Brief”(PDB). Buletinul zilnic al președintelui (PDB) este un rezumat al informațiilor și analizelor de nivel înalt din ziua precedentă, din toate sursele, privind problemele de securitate națională. Documentul este produs pentru președinte, membrii și consilierii cheie ai cabinetului. Acesta include analize de informații, rapoarte despre operațiuni secrete și informații din cele mai sensibile surse americane și aliate. Documentul este redactat de Biroul Directorului Serviciilor Naționale de Informații/ Office of the Director of National Intelligence (ODNI), prin CIA și alte agenții ale comunității de informații din SUA.
A fost introdus în timpul administrației președintelui John F. Kennedy (1961-1963), dar a fost oficializat sub președintele Lyndon B. Johnson în 1964. Deși vicepreședintele era în lisata de beneficiari, Kennedy a refuzat să-i dea acces lui Johnson la material. Inițial s-a numit President Intelligence Checklist (PICL) („pickle” în jargon intern). În 1964 a fost redenumit President Daily Brief. Principalul furnizor de date al PDB este CIA, în colaborare cu: NSA (National Security Agency); DIA (Defense Intelligence Agency); FBI (pentru aspecte interne); NGA (National Geospatial-Intelligence Agency); State Department Bureau of Intelligence and Research (INR). Toate aceste agenții fac parte din Comunitatea de Informații a SUA (IC) care conține 18 agenții și organizații federale. Ce trebuie să rețineți: PDB este livrată într-un format extrem de concis, accesibil rapid, dar cu note analitice riguroase. Din câte știu eu conține 1-2 file (patru pagini) și anexe. Conținutul variază în funcție de priorități, dar de regulă include: amenințări la adresa securității naționale; informații despre lideri străini și regiuni instabile; evaluări ale conflictelor militare; amenințări teroriste sau cibernetice; evenimente diplomatice și geopolitice majore. Vă scriu aceste lucruri ca să înțelegeți cam ce ajunge pe masa președintelui SUA în fiecare zi.
De fapt astfel de documente sunt în fiecare cancelarie din lume. Știu ca și noi întocmim un astfel de document din surse proprii dar mai realizăm și un document din surse deschise. Vă dați seama cum se pot manipula sursele deschise? Simplu, iei paragraful care-ți convine sau mă rog așa este în filmele…. Pe vremea când eram la STS se tot încerca împărțirea serviciului prin preluarea unor componente (STS a stat în ”gâtul” unor politicieni sau servicii în anii 2000 și după…chiar și acum) și așa s-au iscat multe atacuri în presă care erau preluate pe bucăți în materialele de informare ale președintelui. La vremea respectivă băgasem STS în structurile de comunicații ale NATO. Am fost la un pas să devenim un hub de comunicații al NC3A pe flancul estic. Nu s-a potrivit din punct de vedere politic (mai bine zis nu a existat curajul politic pentru acest pas colosal). Acum ”baba cu colaci” a trecut de mult. STS s-a consolidat, dar încă există voci care vor să-l împartă și sunt voci puternice. Instituția asta are numai specialiști pregătiți în domeniul telecomunicațiilor. Cum este livrat documentul PDB la Casa Albă: în trecut, era livrat în format tipărit, însoțit de un briefing verbal de la un ofițer CIA sau pe vremea lui Clinton chiar de șeful CIA, George Tenet. În prezent, este livrat digital, pe un sistem securizat. De asemenea președintele poate primi briefingul acasă (la Casa Albă) sau oriunde se află, prin canale securizate. Va spuneam la un moment dat că un alt primitor este vicepreședintele căruia i se alătură Consilierul pentru securitate națională; Secretarul Apărării; Secretarul de Stat și alte persoane din cercul de securitate națională, la discreția Președintelui. Este Top Secret – Sensitive Compartmented Information (TS/SCI). Accesul este extrem de limitat. Doar fragmente mai vechi de 30+ ani sunt desecretizate (prin National Archives sau CIA Reading Room).
Așa am văzut o știre declasificată despre august 1968 din România ajunsă pe masa președintelui SUA, Lyndon B. Johnson. Johnson se afla în perioada campaniei pentru realegere, participând la Convenția Democratică din Chicago — în acea zi a acceptat nominalizarea partidului pentru un nou mandat. Tema principală internațională la acea dată era invazia Cehoslovaciei de către forțele Pactului de la Varșovia, iar România, condusă de Nicolae Ceaușescu, a făcut declarații publice de condamnare pe 20 august 1968. România nu era un actor central în PDB-ul dedicat zilei de 20 aug 1968, și pentru 21 august a avut doar mențiuni indirecte – ca de exemplu, o observație că ”România se distanțează de URSS și nu participă la invazie”. Un ultim lucru despre PDB este că: documentul a jucat un rol esențial în avertismentele dinaintea atacurilor de la 11 septembrie 2001 – exemplul cel mai citat este titlul „Bin Ladin Determined to Strike in US” din 6 august 2001. Însă președinți diferiți au abordat PDB-ul în mod diferit – de la implicare activă (Obama, Bush Jr.) la interes redus (Trump, uneori). Este clar ca ambele partide și Republican și Democrat vor o reformă a serviciilor. În 2004, Congresul a adoptat Legea privind reforma serviciilor de informații și prevenirea terorismului, care a creat funcția de Director al serviciilor naționale de informații (DNI).
Scopul a fost de a îmbunătăți schimbul de informații în cadrul comunității de informații și de a asigura o mai bună integrare a raportării și analizei serviciilor de informații. Criticii actuali ai acestei structuri susțin că a încetinit trecerea comunității de informații de la o concentrare post-11 septembrie asupra combaterii terorismului la una asupra provocărilor actuale, inclusiv concurența cu China și Rusia și amenințarea cibernetică cu care se confruntă SUA și aliații săi. Provocarea este dată de cine conduce comunitatea de informații să umple lacunele importante (cum ar fi tehnologia chineză și problemele legate de afaceri, cum ar fi lanțurile de aprovizionare). China și nu Rusia este inamicul numărul unu al Americii. Ca răspuns la aceste provocări, critici precum autorii planului Proiectului 2025 pentru reforma serviciilor de informații – elaborat de grupul de experți conservatori de la Heritage Foundation și de grupuri cu aceleași idei – au prezentat opțiuni mai radicale pentru schimbare. Două recomandări din cadrul proiectului, influențate de Ratcliffe, merită atenția noastră. În primul rând, Proiectul 2025 solicită o actualizare a Ordinului Executiv (EO) 12333, directiva politică care guvernează comunitatea serviciilor de informații, modificată ultima dată sub președintele George W. Bush în 2008. O astfel de actualizare ar include transferul unei puteri mai centralizate către DNI, inclusiv prevederi pentru peisajul în schimbare al amenințărilor cu care se confruntă SUA și îmbunătățirea aspectelor funcționale ale activității de informații a Statelor Unite. Pentru o administrație care este dornică să centralizeze puterea și să remodeleze cadrul serviciilor de informații fără a avea nevoie de consensul organismelor congresionale, revizuirea EO 12333 prezintă o oportunitate semnificativă. Din punct de vedere politic, aceasta îi permite lui Trump să își reorienteze eforturile și resursele fără a declanșa dezbateri publice sau legislative prelungite.
Ultima dată când Ordinul de Informații EO 12333 a fost modificat, cu consultarea cu organismele Congresului a durat 16 luni. Prin urmare, Trump ar putea favoriza o schimbare mai rapidă și actualiza Ordinul de Informații fără contribuția Congresului – deși acest lucru ar putea duce la daune în sistem. Așa ca actualul director al DNI, Tulsi Gabbard, este obligată să obțină un consens între cele 18 agenții de informații pentru a lucra împreună pentru a face față amenințării reprezentate de China. Aici apar câteva piedici ridicate chiar de noua administrație. În primul rând, programul de ieșire voluntară al CIA din februarie 2025, deschis întregii sale forțe de muncă, a permis sutelor de veterani operaționali să părăsească guvernul, exact în momentul în care Beijingul îngreunează și mai mult operațiunile serviciilor secrete americane în țară. În urmă cu doar patru ani, liderii serviciilor secrete își exprimau îngrijorarea cu privire la expertiza limitată a comunității de informații cu privire la China; această mișcare va exacerba cu siguranță problema. În al doilea rând, planurile divulgate ale Departamentului de Stat al SUA de a restructura drastic organizația, de a închide aproape toate operațiunile sale din Africa și de a închide ambasadele și consulatele de pe întreg continentul, amenință capacitatea de a interacționa cu oficialii chinezi. Acestea includeau locații excelente pentru a identifica și recruta oficiali chinezi care lucrau la proiectele Inițiativei „Centura și Drumul” – lucru mult mai greu de realizat în China continentală.
În cele din urmă, deși în ultimii ani resursele au fluctuat pentru a se concentra asupra Chinei, combaterea terorismului încă absoarbe o parte semnificativă din bugetul Programului Național de Informații. Această parte va crește, probabil, pentru a reflecta dorința lui Trump ca America „să poarte război” împotriva cartelurilor, desemnându-le acum drept „organizații teroriste străine”. O a doua recomandare din cadrul Proiectului 2025 este extinderea aspectelor de partajare a informațiilor în cadrul parteneriatelor internaționale, cum ar fi Quad (Australia, India, Japonia și SUA), pentru a contracara amenințările din partea Chinei. Opinia administrației Trump, conform căreia China este principalul său competitor strategic, va servi probabil drept catalizator pentru extinderea alianțelor sale de informații. Japonia, de exemplu, este deja o bază importantă de operațiuni pentru informațiile americane din Asia și, în noiembrie anul trecut, a găzduit membri ai alianței de informații Five Eyes, fiind prima dată când o țară nemembră a făcut acest lucru. Întâlnirea a subliniat importanța tot mai mare a Japoniei ca partener de informații în regiunea Indo-Pacific. Deși este puțin probabil ca extinderea alianței Five Eyes la Six Eyes să aibă loc, potențialul unei alianțe mai strânse împotriva Chinei crește, pe măsură ce SUA încearcă să-și dezvolte modelul „hub-and-spoke” în regiunea Indo-Pacific (modelul hub-and-spoke presupune existența unui nod central-hub-prin care trec toate legăturile-spokes-care conectează punctele periferice-capetele spițelor-indirect, doar prin acest nod central).
Abordarea SUA ar putea îmbina perfect reformele mature ale serviciilor de informații ale Japoniei cu influența Indiei în domeniul serviciilor de informații umane, cu scopul atât de a influența pozițiile de securitate ale partenerilor, cât și de a informa cu evaluările serviciilor de informații ale SUA. Însă alianțele depind de încredere, iar încrederea depinde de predictibilitate. Trump are acum oportunitatea de a restructura comunitatea de informații și, fără nicio opoziție semnificativă din partea Congresului până acum, va considera probabil actualizarea Ordinului de Informații EO 12333 ca fiind cea mai eficientă cale către o agendă axată pe China, o autoritate DNI mai puternică și bugete și personal centralizat. Cu toate acestea, rezultatul este departe de a fi sigur. Luptele teritoriale între agenții și liniile de finanțare ale Congresului vor rămâne obstacole. Vom vedea rezultatele în anii care urmează. Deocamdată suntem la început.
Citiți și: Reforma serviciilor de informații din SUA sau lupta lui Donald Trump cu ”deep state”
