Cum se disting diplomații prieteni de cei inamici și cum se navighează între nuanțele ambigue ale unei situații diplomatice? Această întrebare este vitală pentru înțelegerea schimbărilor cheie ale politicii externe, în special a celor bazate pe identificarea și clasificarea unui inamic. De exemplu, importanța faptului că factorii de decizie din SUA au recunoscut un actor ca fiind comunist în timpul Războiului Rece sau terorist în timpul războiului împotriva terorii este greu de contestat. Eu voi încerca o scurtă explicație pe înțelesul tuturor a situației geopolitice actuale.
Am să mă refer la Libia. De ce? Administrația Biden a anunțat Congresul despre planul său de a restabili prezența diplomatică a SUA în Libia, la un deceniu după ce tulburările din țara nord-africană i-au forțat pe diplomații americani să evacueze ambasada SUA în urma atacul din septembrie 2012 asupra misiunii consulare americane din Benghazi condus de milițiile Ansar al-Sharia care l-au ucis pe ambasadorul Chris Stevens și alți trei americani. Libia este încă împărțită între două guverne: Guvernul de acord național (GNA) condus de Abdul Hamid Dbeibah la Tripoli și un guvernul din Benghazi susținut de ”lordul” războiului Khalifa Haftar. Țările occidentale par să accepte acest status quo în Libia favorizat de noile elite post-Muammar Gaddafi. În timp ce europenii sunt preocupați în primul rând de migrația neregulată și astfel consideră că este convenabil să facă față unei situații semi-anarhice; Statele Unite ale Americii sunt preocupate de terorism și de răspândirea organizațiilor islamiste precum ISIS în întreaga regiune.
Acest vid nu numai că invită intervenția externă, ci și prezintă Rusia drept un remarcabil jucător de putere, aflat în pragul Libiei. Liderii libieni au convenit duminică 10 martie asupra necesității formării unui guvern unificat care să supravegheze alegerile mult întârziate din țară. Șefii parlamentului din Estul Libiei, ai Consiliului Înalt de Stat din Tripoli şi ai Consiliului Președinției țării s-au întâlnit la Cairo pentru discuții menite să reducă decalajele în vederea organizării alegerilor libiene, a anunțat Liga Arabă într-un comunicat. Potrivit declarației, cei trei lideri au convenit să formeze un comitet tehnic care să ia în considerare amendamentele pentru extinderea consensului și rezolvarea problemelor restante. La întâlnire au participat președintele Parlamentului Aguila Saleh, șeful Înaltului Consiliului de Stat Mohamed Takala și șeful Consiliului Președinției Mohamed Menfi. Libia bogată în petrol a rămas în frământări din 2011, când vechiul conducător Muammar Gaddafi a fost înlăturat de la putere după patru decenii. De atunci, țara a fost împărțită în două părți, una este guvernată de Guvernul de acord național din Tripoli, cealaltă de comandantul militar din Benghazi, mareșalul Khalifa Haftar. În 2000 s-a produs o îmbunătățire a relațiilor dintre Libia lui Muammar Gaddafi, Europa și SUA. Libia a reintrat în comunitatea internațională ca aliat împotriva terorismului islamic și gardian al migrației ilegale în Europa.
Dar în 2011, pe măsură ce așa-numita primăvară arabă s-a răspândit în Africa de Nord poziția Occidentului s-a schimbat. Schimbarea a ridicat întrebări despre modul în care s-a produs. Mai exact, ce fel de informații au fost raportate factorilor de decizie și de către cine și care a fost rolul diplomației în producerea acestor cunoștințe? Cum funcționează diplomația? Diplomația este un ecosistem de producere a cunoștințelor. Rapoartele sunt trimise de la misiunile din străinătate, care sunt apoi compilate, analizate, rezumate dacă sunt considerate relevante și, eventual, informați factorilor de decizie. Feedback-ul este, de asemenea, trimis înapoi în structura diplomației, modelând raportarea viitoare. Dar cum guvernează prioritizarea de sus aceste sisteme pe măsură ce informațiile se transmit pe lanțul de comandă? Cum răspund practicienii la aceste presiuni? Și de ce unele perspective sunt complet ignorate, în timp ce altele prosperă? Depinde în principal de faptul că trebuie să convingi proprii liderii și apoi puterile străine de o anumită interpretare a evenimentelor care ar putea facilita urmărirea obiectivelor politice.
Din punct de vedere empiric este o analizează a modului în care clasifici spre exemplu identitatea politică a actorului pe care îl privesc. Această abordare a fost aplicată într-o varietate de cazuri, de la Vietnam, unde se dezvăluie modul în care Franța a convins SUA să susțină războiul colonial din Indochina în 1947, până la schimbări mai recente de politică a SUA împotriva Mali și Maroc, bazate pe identificarea lor ca inamici în războiul împotriva terorii. În ceea ce privește raportarea, în timp ce Departamentul de Stat avea o capacitate analitică redusă cu privire la Africa de Nord, ambasada din Libia a informat factorii de decizie că rebelii erau o coaliție complexă care includea elemente profund anti-americane. De asemenea, ambasada a avertizat să nu ia la valoarea nominală declarațiile mereu bombastice de răzbunare ale lui Gaddafi împotriva rebelilor, invocând lunga sa tradiție de retorică exagerată și dovezi că nu existau planuri sau resurse pentru astfel de atacuri. Cu toate acestea, în decurs de o lună, imaginea unui genocid asupra protestatarilor pașnici în căutarea democrației, efectuat de Gaddafi, a devenit dominantă la Departamentul de Stat și la Casa Albă. Statele Unite nu au o ambasadă în Libia de când personalul său s-a retras sub escortă militară din Tripoli în 2014, pe fondul războiului civil în devenire. Diplomații americani s-au mutat în Malta și mai târziu în Tunisia, unde acum formează o misiune la distanță cunoscută sub numele de Biroul Extern al Libiei.
Absența SUA din țara cea mai bogată în petrol a Africii riscă să creeze o deschidere pentru puterile europene și regionale de a-și promova propriile interese în Libia, inclusiv Rusia, care caută acces la vastele resurse energetice și porturi ale țării. Solicitarea de buget a administrației Biden de 57,2 milioane de dolari pentru anul fiscal 2025 urmărește a finanța o prezență diplomatică mai solidă în Libia, inclusiv costurile proprietății, călătoriile, echipamentele și securitatea la unitatea sa situată în suburbiile vestice din Tripoli. Facilitatea SUA nu va fi o ambasadă oficială, cel puțin nu în viitorul apropiat. Diplomații din Tunis desemnați în Libia îl vor folosi în schimb pentru a efectua călătorii mai frecvente și mai lungi în țară. Diplomația de la distanță a îngreunat pentru diplomații americani să monitorizeze evenimentele de pe teren și să construiască relațiile necesare cu actorii locali. Moscova a încercat să umple vidul diplomatic. Ambasadorul său în Libia, Aidar Aganin, este un vorbitor fluent de arabă care a lucrat pentru serviciul de știri Russia Today și este descris de alți diplomați ca fiind „foarte activ”. Cert:”Reconquista americană în Africa” se remodelează.