Microcipurile sunt adesea descrise drept „petrolul secolului XXI” deoarece au devenit resursa strategică fundamentală a economiei globale contemporane, jucând un rol comparabil cu cel pe care hidrocarburile l-au avut în secolul XX. Dacă petrolul a alimentat industrializarea, transporturile, mecanizarea armatelor și creșterea economică globală, microcipurile stau astăzi la baza digitalizării, a inteligenței artificiale, a infrastructurii critice, a comunicațiilor și a sistemelor moderne de apărare.
Fără semiconductori, funcționarea economiei digitale este practic imposibilă, deoarece aceștia sunt integrați în computere, smartphone-uri, rețele de telecomunicații, centre de date, automobile, echipamente medicale și tehnologii militare avansate. Spre deosebire de petrol, care este o resursă naturală vizibilă și relativ ușor de înțeles din perspectiva lanțului de aprovizionare, microcipurile reprezintă o infrastructură invizibilă, extrem de complexă, dar omniprezentă, iar această dependență sistemică le transformă într-un bun strategic critic pentru state și corporații deopotrivă. Producția globală de microcipuri este concentrată geografic, ceea ce generează vulnerabilități similare celor asociate regiunilor petroliere în secolul trecut, însă cu riscuri suplimentare date de complexitatea tehnologică și de barierele foarte ridicate la intrarea pe piață. Actori-cheie precum TSMC, ASML și NVIDIA controlează segmente esențiale ale lanțului global.Această concentrare a competențelor și capacităților a transformat semiconductorii într-un instrument major de putere geopolitică, utilizat prin politici industriale, subvenții masive, restricții la export și strategii de autonomie tehnologică. Astăzi, controlul asupra microcipurilor este fragmentat pe lanțul de valoare, iar puterea reală nu aparține unui singur stat, ci celor care domină segmentele critice și cele mai mici dimensiuni nanometrice, unde bariera tehnologică este extrem de ridicată. La nivel de producție avansată, actorul dominant este TSMC, care fabrică majoritatea cipurilor de ultimă generație pentru clienți precum Apple, NVIDIA sau AMD. Coreea de Sud, prin Samsung Electronics, este singurul competitor real pe acest segment, deși cu randamente mai slabe la nodurile tehnologice cele mai avansate (un nod tehnologic indică nivelul de miniaturizare al tranzistorilor pe un chip; este exprimat, de regulă, în nanometri (nm): de exemplu 7 nm, 5 nm, 3 nm; Samsung poate fabrica cipuri la noduri foarte avansate (ex. 3 nm) însă procentul de chipuri bune obținute este mai mic comparativ cu competitorul principal).
Statele Unite controlează în principal designul cipurilor și arhitecturile critice, prin companii precum NVIDIA, AMD sau Qualcomm, dar și prin dominația asupra software-ului de proiectare (EDA). Europa, deși marginală în producția de cipuri avansate, deține un rol cheie prin controlul echipamentelor esențiale, în special litografia, dominată aproape exclusiv de ASML. China, în schimb, controlează volume mari de cipuri mature, dar rămâne limitată la noduri tehnologice mai vechi. În competiția globală actuală, controlul asupra microcipurilor nu mai este doar o chestiune economică, ci una de securitate națională și influență strategică, comparabilă cu embargourile petroliere sau controlul rutelor energetice din trecut. Totuși, există o diferență fundamentală între petrol și microcipuri: puterea nu derivă din posesia unei resurse finite, ci din capacitatea continuă de inovare, din controlul proprietății intelectuale și din menținerea unui ecosistem tehnologic extrem de sofisticat. În acest sens, microcipurile nu doar că alimentează economia secolului XXI, ci definesc ritmul progresului tehnologic, echilibrul de putere global și arhitectura viitoarei ordini internaționale, confirmând că analogia cu petrolul nu este doar simbolică, ci profund structurală.
În vara anului 2022, Emmanuel Macron a încercat să poziționeze Franța în avangarda reindustrializării europene, prezentând la Crolles un proiect major de extindere a unei fabrici de cipuri, realizat de STMicroelectronics în parteneriat cu GlobalFoundries. Investiția anunțată, de 7,5 miliarde de euro, trebuia să dubleze capacitatea de producție. Un an mai târziu, în Germania, Olaf Scholz saluta intrarea țării sale în rândul marilor centre globale de producție de semiconductori, după ce Intel promisese o investiție de 30 de miliarde de euro la Magdeburg. Proiectul construit de Intel în Magdeburg, Germania, viza o megafabrică de semiconductori cu o investiție totală estimată la aproximativ 30 de miliarde de euro, susținută de subvenții guvernamentale de aproape 10 miliarde de euro din partea Germaniei, ceea ce ar fi reprezentat una dintre cele mai mari investiții străine din istoria recentă a țării. Proiectul urma să creeze în jur de 3.000 de locuri de muncă directe și până la aproximativ 18.000 de locuri de muncă indirecte și era planificat să înceapă producția între 2027 și 2028. După întârzieri acumulate, generate de presiuni financiare interne, scăderea cererii globale de semiconductori și reevaluarea strategiei investiționale, Intel a pus proiectul în stand-by în 2024 și, în iulie 2025, a confirmat oprirea completă a fabricii planificate la Magdeburg, renunțând la această investiție uriașă în Europa și plecțnd in SUA.
Proiectul francez Crolles viza extinderea fabricii de semiconductori din Isère, operată de STMicroelectronics în parteneriat cu GlobalFoundries, printr-o investiție de aproximativ 7,5 miliarde de euro, susținută de ajutoare de stat, cu scopul de a dubla capacitatea de producție. Din punct de vedere industrial, proiectul era orientat către noduri tehnologice mature, esențiale pentru sectoare precum industria auto, energia și apărarea, considerate strategice după criza cipurilor din 2020–2022. Politic, Crolles a fost prezentat ca un simbol al reindustrializării europene și al reducerii dependenței de SUA și Asia, susținut la cel mai înalt nivel de stat. În realitate, retragerea GlobalFoundries, costurile ridicate și concurența subvențiilor externe au dus la blocarea proiectului, care a ajuns să ilustreze decalajul dintre ambițiile politice europene și capacitatea industrială efectivă. Astăzi, aceste anunțuri simbolizează mai degrabă optimismul unei perioade apuse. Legea cipurilor, concepută sub coordonarea fostului comisar european Thierry Breton, nu a reușit să inverseze declinul industrial al Europei în acest sector. Dacă în 1990 Uniunea Europeană deținea aproape jumătate din capacitatea mondială de producție de plachete semiconductoare, până în 2020 această pondere s-a redus la mai puțin de 10%. Tendința este confirmată și de nivelul investițiilor, care au scăzut constant în raport cu cheltuielile globale.
În primăvara anului 2024, înainte ca Intel să confirme abandonarea proiectelor sale europene, Comisia Europeană făcea un bilanț al investițiilor anunțate în cadrul strategiei privind semiconductorii. Atunci, totalul proiectelor declarate pe continent depășea 120 de miliarde de euro, iar Comisia Europeană estima că aproximativ 80 de miliarde de euro erau încă „pe drumul cel bun”, chiar dacă mai multe proiecte majore, inclusiv Crolles, erau deja întârziate sau blocate. Printre principalii jucători din sector, compania taiwaneză TSMC (în parteneriat cu Robert Bosch și Infineon Technologies din Germania, precum și cu NXP din Olanda) a fost unul dintre puținii investitori care și-au respectat planurile. În august 2024, a început construcția unei fabrici de semiconductori în Dresda, în Saxonia, după ce Comisia Europeană a aprobat 5 miliarde de euro în ajutor de stat pentru o investiție totală de peste 10 miliarde de euro. La 18 luni după anunțul din iunie 2023 privind investiția de 30 de miliarde de euro la Magdeburg, aprobarea ajutoarelor de stat nu fusese încă finalizată de Comisia Europeană, iar în prima parte a anului 2024 decizia a venit prea târziu pentru a mai influența strategia companiei. Prin contrast, în Statele Unite, sprijinul public și a lui Donald Trump pentru proiectele similare ale Intel a fost aprobat în aproximativ trei luni, ceea ce a contribuit decisiv la reorientarea investițiilor peste Atlantic. Acest decalaj temporal evidențiază faptul că, dincolo de sumele promise, viteza deciziei a devenit un factor critic în competiția globală pentru semiconductori.
La sfârșitul lunii septembrie 2024, autoritățile de la Beijing au blocat exporturile anumitor produse ale companiei Nexperia fabricate în China, amplificând presiunea asupra lanțurilor europene de aprovizionare. La scurt timp după aceea, pe 9 octombrie 2024, guvernul chinez a introdus restricții suplimentare asupra exporturilor de elemente de pământuri rare, materiale critice pentru producția de semiconductori, afectând direct industria europeană într-un moment de vulnerabilitate strategică crescută. Reacția imediată a liderilor de afaceri, care au apelat direct la vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Stephane Sejourne, arată cât de dependentă este industria europeană, în special sectorul auto german, de fluxuri stabile de componente considerate până de curând „non-strategice”. Panica nu a fost una teoretică, ci s-a tradus rapid în opriri reale ale producției, inclusiv în Portugalia și în Europa de Est, regiuni puternic integrate în lanțurile industriale ale Europei de Vest. În centrul crizei s-a aflat compania Nexperia, producător de semiconductori de putere esențiali pentru automobile și echipamente industriale, deținută de grupul chinez Wingtech. Intenția guvernului olandez de a prelua controlul asupra Nexperia, motivată de considerente de securitate economică, a avut un efect imediat asupra livrărilor, demonstrând cum deciziile politice naționale pot produce efecte în lanț la nivel european, în lipsa unei coordonări clare. Suspendarea acestui plan, pe 19 noiembrie, a permis reluarea livrărilor și a evitat o criză industrială mai amplă, dar episodul a lăsat în urmă o lecție strategică importantă. UE se află într-o poziție paradoxală: încearcă să își reducă dependența de China, însă rămâne profund expusă la orice perturbare a fluxurilor provenite din ecosisteme industriale deja existente.
Cazul Nexperia arată că securizarea lanțurilor de aprovizionare nu poate fi realizată doar prin măsuri defensive sau simbolice, ci necesită alternative industriale funcționale, disponibile imediat. În ansamblu, acest episod subliniază tensiunea dintre ambiția de suveranitate economică și realitatea unei industrii europene încă insuficient pregătite să suporte șocuri politice bruște. Mai mult decât o criză punctuală, situația reflectă o problemă structurală: Europa reacționează adesea sub presiune, în loc să anticipeze, într-un context global în care semiconductorii au devenit instrumente de putere economică și politică. La doi ani de la adoptarea legii, Europa rămâne profund dependentă de importurile din China și SUA pentru componente esențiale industriei auto, inteligenței artificiale, tehnologiilor verzi și apărării. Un raport din 28 aprilie aprilie 2025 al Curții de Conturi Europene arată că obiectivul UE de 20% până în 2030 este nerealist, iar cota estimată rămâne la 11–12%, semn al unui decalaj major: Europa este în întârziere.
Post Scriptum: Nexperia nu a fost „construită” de la zero ca proiect nou, ci provine dintr-o restructurare industrială. Compania a apărut în 2017, când grupul olandez NXP Semiconductors și-a separat divizia de produse standard (semiconductori discreți, diode, tranzistori). Această divizie a devenit Nexperia, iar în 2019 a fost achiziționată integral de grupul chinez Wingtech. Prin urmare, Nexperia este rezultatul moștenirii industriale europene (Philips/NXP), ulterior preluată de capital chinez. Semiconductorii de putere fabricați de Nexperia sunt utilizați în sisteme aparent banale, dar indispensabile, precum unitățile de control electronic, sistemele de frânare, managementul bateriilor sau convertoarele de energie din automobile. În sectorul auto german, furnizori de rang 1 depind de aceste componente pentru producția zilnică, astfel încât chiar și o întârziere de câteva zile poate duce la oprirea liniilor de asamblare, așa cum s-a întâmplat în episoadele recente de tensiune din toamna anului 2024. De asemenea, în echipamentele industriale produse în Europa Centrală și de Est, cipurile de putere Nexperia sunt integrate în motoare electrice, sisteme de automatizare și echipamente pentru rețele energetice. În Portugalia și Europa de Est, unele fabrici au fost nevoite să reducă temporar activitatea atunci când livrările au fost puse sub semnul întrebării, ilustrând efectul de propagare rapidă al unei perturbări aparent limitate. Aceste exemple arată că dependența nu privește tehnologii de vârf, ci componente mature, standardizate, pentru care Europa nu dispune încă de suficiente alternative interne.