Protocoalele secrete de la Anchorage și nașterea „Acordului Bering” (o explicație succintă a evenimentelor de pe 3 ianuarie din Venezuela)

În cercurile de informații occidentale, întâlnirile discrete de la Anchorage, desfășurate la finalul anului 2025, sunt cunoscute sub numele de „Acordul Bering”. Oficial, discuțiile au fost prezentate ca simple consultări privind stabilitatea strategică. Neoficial însă, scurgerile de informații apărute după capturarea lui Nicolás Maduro conturează imaginea unui troc geopolitic dur, negociat direct între Donald Trump și Vladimir Putin.

Conform acestor surse, unul din pilonii centrali al acordului ar fi fost o clauză de non-intervenție rusă în Venezuela. Moscova ar fi acceptat să nu activeze sistemele de apărare aeriană furnizate regimului de la Caracas și să nu ofere sprijin operațional Gărzii Prezidențiale în eventualitatea unei intervenții americane. Rapiditatea cu care infrastructura de supraveghere a fost neutralizată în primele ore ale operațiunii din 3 ianuarie 2026 a alimentat suspiciunea că anumite vulnerabilități au fost tolerate, dacă nu chiar comunicate anticipat. Prețul acestui aranjament ar fi fost plătit în Europa. Washingtonul ar fi acceptat relaxarea sancțiunilor asupra exporturilor rusești de gaze prin rutele sudice, permițând Kremlinului să își stabilizeze veniturile energetice într-un moment economic critic. În paralel, Acordul Bering ar fi inclus și o înțelegere tacită privind înghețarea conflictului din Ucraina, pe liniile existente. Statele Unite ar fi redus sprijinul financiar pentru noi ofensive, împingând Kievul spre o neutralitate de facto, prezentată public drept „realism strategic”.

Această detensionare controlată în Europa de Est a avut un efect direct asupra capacității militare americane. Resurse ale JSOC au fost redistribuite din bazele europene, inclusiv din România, către Caraibe, facilitând operațiunea rapidă care a dus la prăbușirea regimului Maduro. În acest context, Venezuela nu mai apare ca un front al confruntării globale, ci ca un teatru izolat, gestionabil, aproape o misiune de poliție internațională împotriva drogurilor. Alegerea Alaskăi ca loc al negocierilor nu a fost întâmplătoare.

Potrivit acelorași surse, Acordul Bering ar fi inclus un capitol distinct privind cooperarea americano-rusă în exploatarea resurselor arctice. Companii din ambele state ar fi primit acces coordonat la zăcămintele de gaze, cu un obiectiv strategic clar: limitarea influenței Chinei în regiune și excluderea acesteia dintr-un viitor pol energetic major. Pentru Beijing, acest lucru a fost interpretat ca o trădare. China investise zeci de miliarde de dolari în Venezuela, mizând pe protecția indirectă oferită de Moscova. Lipsa oricărei reacții rusești în momentul intervenției americane a fost percepută drept un semnal clar că Venezuela fusese sacrificată. Relația dintre Xi Jinping și Putin s-ar fi răcit vizibil încă din ultimele luni ale lui 2025, pe fondul suspiciunilor că Rusia a ales să joace o carte bilaterală cu Washingtonul. Privit în ansamblu, Acordul Bering explică de ce un eveniment cu potențial exploziv – capturarea unui șef de stat susținut de două mari puteri nucleare – nu a degenerat într-un conflict global. Prin acest compromis cinic, dar eficient, Trump a reușit să izoleze Venezuela de protectorii săi tradiționali, transformând o confruntare geopolitică majoră într-o operațiune limitată, cu costuri controlabile. Dacă aceste protocoale au existat cu adevărat, istoria anului 2026 nu va fi despre Caracas, ci despre Anchorage – locul unde a fost redesenată, în liniște, harta influenței globale.

Operatiunea din Venezuela

 Am văzut câteva din emisiunile dedicate operațiunilor americane din Venezuela. M-am îngrozit de lipsa datelor reale si confundării numelui operațiunii cu cea din Iran- „Midnight Hammer”. Insistența în confuzie m-a surprins neplăcut. Hai sa vedem pe scurt scenariul operațiunii. Operațiunea militară a fost precedată de un efort secret extins de a cartografia în detaliu „modelul de viață” al lui Nicolás Maduro — de la deplasări și reședințe până la obiceiuri zilnice. Potrivit unor surse, CIA a beneficiat de informații furnizate din interiorul guvernului venezuelean și a desfășurat, în august, o mică echipă pe teren pentru a monitoriza rutina lui Maduro și a transmite date operaționale forțelor speciale americane. Forțele americane s-au antrenat pe o machetă a complexului lui Maduro, într-o manieră similară pregătirilor care au precedat raidul din 2011 ce l-a eliminat pe Osama bin Laden. „Au construit o casă identică, cu toate seifurile și tot oțelul”, a declarat Donald Trump într-un interviu pentru Fox & Friends. Conform datelor tactice și declarațiilor oficiale de la Mar-a-Lago, Operațiunea „Resolve Absolut” (sau Justiție Decisivă), desfășurată în noaptea de 2 spre 3 ianuarie 2026, a fost structurată în patru faze critice, bazate pe o coordonare digitală și militară fără precedent (în 1989 în Panama operatiunea împotriva lui Noriega s-a numit Operațiunea „Just Cause” (Cauză Justă). Faza 1: „Shadow Blind” (Orbirea Electronică) – ora 01:30. Aceasta a fost cea mai spectaculoasă fază, care a durat aproximativ 15 minute și a asigurat succesul întregii misiuni.

• Blackout Cibernetic: Unitățile de război cibernetic ale SUA au lansat un atac asupra rețelei electrice și de comunicații din Caracas, izolând capitala de restul țării.
• Bruiajul Radarelor: Avioanele de război electronic EA-18G Growler, decolate de pe portavioane, au saturat frecvențele radarelor rusești S-300VM. Operatorii venezueleni și consilierii ruși au văzut pe ecrane doar „zăpadă electronică”, fiind incapabili să detecteze țintele care se apropiau.
• Tăierea comunicațiilor: Telefoanele prin satelit și stațiile radio ale Gărzii Prezidențiale au fost bruiate, lăsându-l pe Maduro fără posibilitatea de a cere întăriri.

Faza 2: „Silence Corridor” (Infiltrarea) – ora 01:45 Elicopterele forțelor speciale au profitat de „gaura” creată în apărarea antiaeriană.

• Zbor la joasă altitudine: Elicoptere MH-60M Black Hawk și MH-47G Chinook (echipate cu tehnologie stealth de reducere a zgomotului) au pătruns în spațiul aerian venezuelean la altitudini foarte mici, urmând relieful pentru a evita detectarea vizuală.
• Neutralizarea punctelor de control: Echipe mici de cercetare au eliminat discret senzorii și paznicii de pe perimetrul exterior al bazei Fuerte Tiuna.

Faza 3: „Eagle Strike” (Asaltul și Capturarea) – ora 02:00-Acesta a fost momentul culminant al operațiunii, desfășurat direct asupra complexului unde se afla buncărul prezidențial.

• Aterizarea Delta Force: Operatorii Delta Force au executat o coborâre rapidă pe funie (fast-rope) direct pe acoperișul și în curtea centrului de comandă.
• Extracția țintelor: Într-o acțiune care a durat mai puțin de 12 minute, Maduro și Cilia Flores au fost localizați și capturați vii. Garda personală, luată prin surprindere și aflată în întuneric total, nu a reușit să organizeze o rezistență eficientă.
• Distrugerea centrelor de comandă: Unități secundare au plasat încărcături explozive pe nodurile de comunicații critice (precum cel de la El Volcán) pentru a asigura prăbușirea lanțului de comandă militar venezuelean.

Faza 4: „Safe Passage” (Evacuarea) – ora 02:30

• Ieșirea din spațiul aerian: Elicopterele cu captivii la bord au zburat spre nord, către Marea Caraibilor, sub escorta avioanelor F-22 Raptor care au patrulat la mare altitudine pentru a intercepta orice tentativă a aviației venezuelene (Su-30 rusești) de a decola.
• Transferul pe nava amiral: Maduro și Flores au fost transferați pe nava de asalt amfibiu USS Iwo Jima, unde au fost supuși primelor proceduri de identificare și control medical înainte de a fi trimiși spre SUA.

Operațiunea s-a încheiat la ora 03:00 dimineața, când toate unitățile americane au părăsit spațiul aerian al Venezuelei. Rezultatul a fost o victorie a „chirurgiei militare”: o schimbare de regim executată fără un bombardament masiv, folosind tehnologia pentru a paraliza inamicul înainte de primul foc de armă.

Căderea „Ultimului Dictator”: între triumful lui Trump și prudența europeană

 Dimineața zilei de 3 ianuarie 2026 va rămâne în cărțile de istorie drept momentul în care „Operațiunea Absolute Resolve” a pus capăt regimului de peste un deceniu al lui Nicolás Maduro. Într-o desfășurare de forțe fără precedent, unitățile de elită americane l-au extras pe liderul de la Caracas din buncărul său, declanșând o undă de șoc globală care a divizat cancelariile internaționale între entuziasm și nevoia de stabilitate legală.

„M-am uitat ca la un film”: spectacolul lui Donald Trump

De la reședința sa din Mar-a-Lago, președintele Donald Trump a revendicat victoria cu stilul său caracteristic, descriind capturarea lui Maduro drept o „operațiune de aplicare a legii la scară istorică”. În cadrul unei conferințe de presă maraton, Trump a lăudat „precizia chirurgicală” a armatei SUA și a transmis un avertisment clar autocraților din întreaga lume: „Nu există buncăr destul de adânc pentru a vă ascunde de justiția americană”. Liderul de la Casa Albă a subliniat că această mișcare nu este doar o schimbare de regim, ci o campanie masivă de eradicare a narco-terorismului care amenința siguranța orașelor americane.

 Bucureștiul și Bruxelles-ul: aliniere și legalitate

  În timp ce la Florida se celebra, la București reacția a fost una de susținere calculată. Premierul Ilie Bolojan a precizat că România „nu a recunoscut niciodată legitimitatea alegerilor fraudate ale regimului Maduro”, subliniind că țara noastră va rămâne un aliat fidel al partenerilor euro-atlantici. Totuși, diplomația română, prin vocea ministrului de externe, a accentuat necesitatea ca evenimentele să fie urmate de o tranziție democratică sub supraveghere internațională, evitând un vid de putere periculos în America de Sud. La nivelul Uniunii Europene, Înaltul Reprezentant Kaja Kallas a adoptat un ton nuanțat. Deși UE a salutat sfârșitul unei dictaturi care a ruinat economia Venezuelei, Bruxelles-ul a insistat asupra respectării dreptului internațional și a cerut garanții că drepturile omului vor fi respectate în procesul ce va urma la New York. Macron a calificat operațiunea drept o „încălcare a dreptului internațional” și a suveranității unui stat, subliniind că, deși poporul venezuelean „nu poate decât să se bucure că a scăpat de dictatura lui Maduro”, comunitatea internațională trebuie să evite instaurarea „legii celui mai tare” și să promoveze imediat o „tranziție pașnică și democratică”. Friedrich Merz (Germania) a declarat că „ruina Venezuelei s-a sfârșit”, adoptând o poziție mai pragmatică și ușor mai favorabilă rezultatului operațiunii decât predecesorul său, Olaf Scholz, deși a semnat declarația comună de prudență a Uniunea Europeană.

Post Scriptum: aud tot felul de păreri despre operațiunea ”Resolve Absolut” (sau Justiție Decisivă) că a fost ilegală, că dacă vorbești de bine operațiunea nu mai poți vorbi despre Ucraina. Nu zău! Deși ambele situații implică intervenții ale marilor puteri, contextul din Venezuela (ianuarie 2026) este fundamental diferit: în Ucraina vorbim despre un război de agresiune teritorială între state, în timp ce în Venezuela asistăm la o operațiune de „law enforcement” (aplicare a legii) la scară globală, vizând narco-terorismul. Să nu uitam că Maduro a fost pus sub acuzare în martie 2020 în Districtul Sudic din New York și ca a furat alegerile din 2018 (Uniunea Europeană, SUA și numeroase state nu le-au recunoscut ca fiind democratice).

Evenimentele din Venezuela din primele zile ale acestui an, culminând cu capturarea lui Nicolás Maduro, au generat pe rețelele sociale românești o avalanșă de reacții care, privite atent, spun mai puțin despre America Latină și mult mai mult despre societatea românească. Feed-ul de Facebook nu reflectă o dezbatere geopolitică matură, ci o repoziționare emoțională pe vechile linii de falie interne. Pentru majoritatea utilizatorilor, momentul a fost receptat ca o victorie simbolică a justiției asupra dictaturii. Paralelele cu Revoluția din 1989 au apărut aproape reflex, iar Venezuela a fost rapid transformată într-o proiecție a propriei noastre traume istorice. Mesaje despre „statul capturat”, „dictatorul care a fugit de popor” sau „eliberarea de sub teroare” au circulat masiv, într-un amestec de empatie reală și satisfacție morală. În acest registru, intervenția Statelor Unite nu este analizată procedural sau juridic, ci validată emoțional: cine răstoarnă un dictator este, prin definiție, de partea bună a istoriei. O a doua zonă de discurs, mai restrânsă dar persistentă, privește evenimentul cu suspiciune. Aici, accentul nu cade pe Maduro, ci pe America.

Petrolul, interesele economice și precedentul periculos al intervențiilor unilaterale sunt temele dominante. Acești utilizatori nu apără regimul venezuelean, dar resping ideea unei justiții globale administrate selectiv. Întrebarea care revine obsesiv – „dacă mâine nu le convine de noi?” – trădează o anxietate profundă a statelor mici, obișnuite să fie obiect, nu subiect, în marile jocuri de putere. Între aceste două tabere, sau poate deasupra lor, se află spațiul tipic românesc al umorului și satirei. Meme-uri, glume, asocieri absurde și ironii circulă cu o viteză care depășește cu mult articolele de analiză. Satira nu este aici doar divertisment, ci un mecanism de reglaj: românii reduc tensiunea geopolitică la un râs amar, transformând frica și neputința într-o glumă ușor de digerat și de distribuit. Ceea ce lipsește aproape complet din peisaj este o discuție rece, informată, despre drept internațional, legitimitate, proceduri sau consecințe pe termen lung. Emoția domină rațiunea, iar poziționarea față de eveniment este decisă mai degrabă de identitatea politică internă a fiecăruia decât de faptele în sine. Venezuela devine astfel un pretext, un ecran pe care românii își proiectează propriile speranțe, frici și resentimente. În final, reacțiile de pe Facebook nu sunt despre Maduro și nici despre Caracas. Ele sunt despre cum ne raportăm la autoritate, la forță, la ideea de dreptate și la rolul marilor puteri în lume. Venezuela nu este subiectul real al conversației. Este doar oglinda.