Administrația președintelui Donald Trump a prezentat o nouă Strategie de Securitate Națională care descrie aliații europeni drept fragili și reafirmă ambiția Washingtonului de a domina emisfera vestică.
Documentul, publicat de Casa Albă, conține critici directe la adresa politicilor europene privind migrația și libertatea de exprimare, sugerând că unele state se confruntă cu riscuri profunde pentru propria coeziune culturală și punând sub semnul îndoielii fiabilitatea lor pe termen lung ca parteneri ai SUA. Strategia întărește, într-un limbaj uneori tranșant, filosofia „America pe primul loc”, care privilegiază interesul național, pune în discuție alianțe tradiționale de decenii și reduce disponibilitatea Washingtonului de a interveni în afara granițelor. Este prima strategie de securitate publicată de când Trump s-a întors la Casa Albă, marcând o ruptură clară față de abordarea administrației Biden, ce a încercat să consolideze alianțele și să limiteze influența crescândă a Rusiei. În privința războiului din Ucraina, documentul afirmă că încheierea conflictului reprezintă un interes vital pentru Statele Unite, deoarece ar permite „restabilirea stabilității strategice” cu Rusia. Deși accentuează necesitatea sprijinirii unei soluții negociate, strategia indică totodată că Washingtonul urmărește o recalibrare a relațiilor cu Moscova, după ani în care aceasta a fost izolată pe scena internațională. Documentul include și o evaluare dură la adresa Europei, afectată, în opinia autorilor, de probleme economice majore și de o criză identitar-demografică. Strategia afirmă că politicile privind migrația, declinul natalității, restrângerea libertății de exprimare și fragmentarea politică slăbesc capacitatea unor state europene de a rămâne parteneri de încredere.
Conform textului, dacă aceste tendințe persistă, continentul ar putea arăta radical diferit în următoarele două decenii, cu economii și armate insuficient de robuste. Washingtonul își exprimă dorința ca Europa să își recapete „încrederea civilizațională” și să își consolideze reziliența. În pofida orientării „America pe primul loc”, administrația Trump a autorizat o serie de operațiuni militare împotriva cartelurilor din Marea Caraibelor și Pacificul de Est și analizează posibile acțiuni în Venezuela pentru a intensifica presiunea asupra președintelui Nicolás Maduro. Aceste demersuri sunt prezentate drept un „corolar Trump” la Doctrina Monroe, formulată în 1823 pentru a descuraja ingerințele europene în emisfera vestică și ulterior utilizată pentru a justifica intervenții americane în America Latină. Strategia precizează că SUA își reconfigurează prezența militară din regiune, chiar dacă aceasta se află deja la cel mai ridicat nivel din ultimele generații. Măsurile propuse includ desfășurări țintite pentru securizarea granițelor și combaterea cartelurilor, cu posibilitatea recurgerii la forță letală atunci când este considerată necesară, ca alternativă la politicile anterioare bazate exclusiv pe aplicarea legii.
Noua Strategie de Securitate Națională a Statelor Unite transmite fără echivoc că Donald Trump dorește să rămână în memoria publică drept un „Președinte al Păcii”. El își atribuie meritul pentru o serie de acorduri recente, inclusiv în conflictul din Gaza, a legat numele său de Institutul SUA pentru Pace, a căutat recunoaștere prin Premiul Nobel și a acceptat primul Premiu FIFA pentru Pace. În plus, a continuat să denunțe implicarea americană în „războaiele fără sfârșit”. Totuși, orientările incluse în noua strategie ar putea produce exact contrariul imaginii pe care o urmărește. În loc de garant al stabilității, Trump riscă să fie perceput drept liderul care i-a oferit lui Vladimir Putin spațiul necesar pentru o nouă eroare de calcul — una ce ar putea reaprinde un conflict major pe continentul european. Există însă încă posibilitatea corectării acestei vulnerabilități. Strategia se hrănește dintr-o genealogie amplă a politicii externe americane. Ea repune în centrul priorităților emisfera vestică, într-o formulare ce amintește de Doctrina Monroe, reinterpretată în cheie modernă, la fel cum Theodore Roosevelt i-a adăugat un corolar intervenționist la începutul secolului XX. Documentul evocă și protecționismul agresiv practicat la sfârșitul anilor 1800, tarifele dure din perioada Marii Crize, precum și Diplomația dolarului a lui William Howard Taft, bazată pe presiune economică.
Pe alocuri, strategia reînvie și tradiția izolaționistă americană, de la opoziția lui Henry Cabot Lodge și William Borah față de Liga Națiunilor după 1919, până la curentul America First din anii 1940, care a contestat sprijinul acordat Marii Britanii în fața Germaniei naziste. În același timp, documentul consolidează pivotarea către Asia inițiată de administrația Obama, prezentând Indo-Pacificul drept a doua zonă de importanță strategică. Viziunea lui Trump asupra „păcii globale” reunește și elemente constructive: reabilitează conceptul reaganist de „pace prin forță”, promovează întărirea bazei industriale de apărare, mizează pe instrumente economice coercitive și pe diplomația directă între lideri. Strategia recunoaște suprasolicitarea SUA și cere alianței transatlantice să se reechilibreze, inclusiv prin respectarea „Angajamentului de la Haga”, ce prevede creșterea bugetelor de apărare la 5% din PIB până în 2035. Dar tocmai aici intervine vulnerabilitatea majoră: textul documentului atenuează, deliberat sau nu, garanțiile implicite ale Articolului 5 al NATO. Formularea ambiguă — potrivit căreia SUA își vor sprijini aliații „în menținerea libertății și securității Europei” — reprezintă un regres semnificativ față de declarațiile ferme ale administrației Biden, care promitea apărarea „fiecărui centimetru” de teritoriu aliat. În plus, strategia atacă direct unele politici europene, acuzând economiile continentului de stagnare din cauza reglementării excesive și adoptând o retorică culturală ce reia teme circulante în discursul dreptei radicale americane, precum riscul „dispariției civilizației”. Documentul cere Europei să preia într-un ritm accelerat rolul principalului apărător al propriei regiuni, ideal până în 2027 — o estimare nerealistă. Înlocuirea capacităților strategice americane esențiale, de la informații și transport strategic la realimentare aeriană, rachete cu bătaie lungă și apărare antirachetă, ar necesita ani buni. Consolidarea unei descurajări nucleare autonome ar dura chiar și mai mult. O tranziție forțată ar putea deveni periculoasă. Deși strategia dedică pagini consistente amenințărilor din Indo-Pacific și explică centralitatea Mării Chinei de Sud și a Taiwanului pentru comerțul global, Europa este tratată ca o prioritate secundară. Documentul critică preocuparea europeană privind Rusia — deși istoria recentă a demonstrat agresivitatea Moscovei — și plasează continentul pe locul trei între preocupările geopolitice americane.
Orientarea declarată către neintervenție poate aduce alinare unor guverne latino-americane, dar provoacă neliniște în capitalele europene, care se bazează pe prezența militară americană pentru descurajarea Rusiei. În privința Ucrainei, strategia cere o încetare rapidă a ostilităților și restabilirea „stabilității strategice” cu Rusia, fără a sublinia suficient că agresiunea a început la Moscova și că Putin a respins constant ideea unui armistițiu veritabil. Mai mult, documentul sugerează că europenii ar avea „așteptări nerealiste”, transferând implicit o parte din responsabilitatea blocajului diplomatic către ei. Această abordare trebuie înțeleasă și în contextul planului de pace în 28 de puncte al lui Steve Witkoff — un cadru care echivala, în esență, cu impunerea capitulării Ucrainei. Secretarul de stat Marco Rubio a încercat să reformuleze planul pentru a-l face compatibil cu interesele Kievului, dar Putin l-a respins. Direcția viitoare a administrației Trump rămâne incertă, iar Europa pare tratată ca actor secundar. Privită în ansamblu, strategia lui Trump privind Europa împrumută note izolaționiste și lasă neclarități periculoase cu privire la angajamentele americane.
Această ambiguitate poate încuraja percepția Kremlinului că fereastra pentru acțiune se deschide din nou — exact tipul de iluzie care, de-a lungul secolului XX, a declanșat războaie majore: de la eroarea Kaiserului în 1917 privind neutralitatea americană, la calculul greșit al lui Hitler în 1938 după Acordul de la München; de la atacul Japoniei asupra Pearl Harbor în 1941, la interpretarea eronată a planurilor SUA de către Stalin și Kim Il Sung în 1950; sau la neînțelegerea mesajelor diplomatice americane de către Saddam Hussein în 1990. Putin a greșit deja atunci când a presupus că va cuceri rapid Ucraina. Nimic nu garantează că nu va greși din nou. Pentru a preveni o asemenea deriva, Washingtonul și capitalele europene trebuie să refacă urgent credibilitatea descurajării. Trump ar trebui să reafirme clar și fără echivoc angajamentul SUA față de NATO și să evite retrageri majore de trupe din Europa. Europenii, la rândul lor, trebuie să adopte mecanismul de „distribuire a sarcinilor”, să avanseze spre pragul de 5% alocat apărării și să continue sprijinul militar pentru Ucraina. Pe termen lung, poate fi necesar un nou acord transatlantic care să redefinească explicit responsabilitățile și misiunile în cadrul alianței. Noua strategie a administrației Trump caută să reafirme puterea Americii, dar lasă Europa într-o zonă periculoasă de incertitudine. Ambiguitatea față de NATO și reproșurile la adresa aliaților riscă să îi transmită Kremlinului un semnal greșit. Pentru a preveni un nou calcul fatal din partea lui Putin, SUA și Europa trebuie să restabilească rapid o descurajare credibilă și un angajament transatlantic clar.
Europa ripostează: „Ignoranță absolută” – reacția UE la strategia americană care avertizează asupra unei „ștergeri civilizaționale” Publicarea noii Strategii de Securitate Națională a SUA a declanșat un val de indignare la Bruxelles. Documentul, mai critic cu Uniunea Europeană decât cu Rusia sau China, descrie continentul ca fiind pe o traiectorie culturală și politică periculoasă și îi îndeamnă pe europeni să reziste unei presupuse „dispariții civilizaționale”. Răspunsul liderilor europeni nu s-a lăsat așteptat. Fosta vicepreședintă a Comisiei Europene, Vera Jourova, a respins categoric diagnosticul Washingtonului, acuzând administrația Trump de neînțelegere profundă a Europei. „Cine sunt ei să spună că UE distruge identitatea culturală? Nu au nicio idee despre ce se întâmplă pe continent”, a declarat aceasta, calificând evaluarea drept „ignoranță absolută”. Jourová a subliniat că experiența ei de un deceniu în statele membre i-a arătat comunități încrezătoare, atașate de propriile limbi și tradiții, nu societăți în declin cultural. Tot ea a atras atenția că discursurile anti-europene promovate de voci influente din SUA, precum Elon Musk, sunt primite cu entuziasm la Moscova – un semnal de alarmă în sine: „Tot ce se sărbătorește la Kremlin nu poate fi în interesul Europei”. Tonul ferm al reacțiilor europene s-a amplificat rapid. Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a avertizat că UE nu poate tolera tentative de influențare politică din partea Washingtonului și a reiterat ideea că Europa trebuie să fie pregătită să preia conducerea NATO până în 2027, dacă situația o impune. Liderii principalelor familii politice europene au transmis, de asemenea, mesaje dure:
- Manfred Weber (PPE) a acuzat administrația Trump că abandonează rolul SUA de „lider al lumii libere” și a cerut o integrare europeană accelerată în domeniile extern, militar și energetic.
- Iratxe García (S&D) a numit obsesia Washingtonului pentru „decăderea europeană” o fantasmă a dreptei trumpiste și a insistat că UE este un factor de stabilitate, nu o sursă de vulnerabilitate.
- Valérie Hayer (Renew Europe) a avertizat că strategia americană legitimează forțele politice care încearcă să fragmenteze UE, demontându-le pretenția de „patriotism”.
- Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a transmis că UE trebuie să fie „fără scuze” atunci când își exercită dreptul de a legifera în propriul interes.
În schimb, grupările de extremă dreaptă din Parlamentul European au ales tăcerea, la fel ca liderii Franței și Germaniei, care au evitat să comenteze public, deși personalități precum Friedrich Merz și-au exprimat scepticismul față de planul de pace al lui Trump.
Concluzia: Europa se trezește, dar rămâne indecisă. Impactul strategiei SUA abia începe să se facă simțit. Răspunsurile tot mai ferme din ultimele zile – inclusiv discuția privind preluarea conducerii NATO de către europeni – arată că Bruxellesul tratează documentul american ca pe un semnal de alarmă. Provocarea reală rămâne însă neclară: este Europa pregătită să avanseze către integrarea profundă cerută de unii lideri, sau reacția actuală va rămâne doar o izbucnire retorică, fără consecințe structurale?
