Pentru milioane de oameni este şi va rămâne liderul cu idei reformatoare, cu voce profundă, care ne-a arătat că nu există bariere legate de confesiune, etnie sau limbă. Papa Francisc ne-a învățat că ”ura ne dezbină, iar iubirea este forță, nu slăbiciune”..
„Moartea nu este sfârșitul a tot, ci începutul a ceva. Este un nou început, pentru că viața veșnică, pe care cei care iubesc încep deja să o experimenteze pe pământ, este începutul a ceva care nu se va termina niciodată” scria Papa Francisc. Dumnezeu să-l odihnească în bună pace! Francisc și-a câștigat porecla de „papa mahalalelor” pentru angajamentul său profund față de cei săraci și marginalizați. De-a lungul slujirii sale – atât în Argentina, cât și ca papă – el a vizitat în mod regulat comunități sărace, pledând pentru dreptatea socială și pentru rolul Bisericii ca refugiu pentru cei trecuți cu vederea și asupriți. Stilul său pastoral a subliniat milă în detrimentul judecății, întrebând: „Cine sunt eu să judec?” În timp ce a adoptat reforme financiare și structurale la Vatican, Francisc a stârnit, de asemenea, controverse în rândul conservatorilor pentru contestarea sistemelor capitaliste, sprijinirea acțiunii împotriva schimbărilor climatice și slăbirea rigidității doctrinare în probleme precum divorțul și binecuvântările pentru persoane de același sex.
Suveranul Pontif, în vârstă de 88 de ani, a fost internat în spital timp de cinci săptămâni la începutul acestui an din cauza unei dublu pneumonii și, după ce s-a recuperat, a revenit la reședința sa de la Vatican acum aproape o lună. Cu toate acestea, el a decedat în urma unui accident vascular cerebral și a unui stop cardiac, conform raportului medico-legal. Înmormântarea va avea loc sâmbătă dimineața, 26 aprilie, în fața unei mulțimi de credincioși și oficiali străini, după care va fi convocat un conclav pentru a alege succesorul său. Este foarte posibil ca Papa Francisc – care a murit a doua zi după Paște – să fie amintit la nivel global în termenii folosiți de Paul Elie de la The New Yorker: ca papa care „a readus catolicismul romano-catolic la nivelul străzii și a adus papalitatea cu picioarele pe pământ”. Într-adevăr, inima blândă a lui Francisc și orientarea politică (relativ) de stânga ocupă un loc proeminent în discuțiile mondiale despre moștenirea sa. În cotidianul italian Corriere della Sera, editorialistul Ferruccio de Bortoli îl numește pe Francisc un „apostol al păcii” care a fost „mai prieten cu săracii decât cu cei puternici”. Din punct de vedere politic, Francisc a căutat să mute bisericile catolice din SUA spre stânga, de exemplu, contestând indirect politicile de imigrare ale administrației Trump.
Rezultatele au fost mixte. Francisc „a fost extrem de popular în rândul catolicilor obișnuiți din Statele Unite”, scrie Michael J. O’Loughlin pentru America: The Jesuit Review- „Dar prioritățile lui Francisc nu au reușit adesea să prindă rădăcini aici și nu a reușit să îndepărteze biserica americană de războaiele culturale și să o îndrepte spre ceea ce regretatul papă numea «spitalul de campanie» pentru cei mai vulnerabili.” Deși schimbările din cadrul Bisericii Catolice durează de obicei decenii, dacă nu secole, pontificatul de 12 ani al Papei Francisc a fost caracterizat de dorința sa intensă de a-i schimba prioritățile – de la Europa la întreaga lume, de la dogmă la realitățile sociale și societale. El a căutat să se implice în alte religii și să abordeze problemele profunde ale instituției – guvernarea defectuoasă, scandalurile financiare și sexuale – scoase în sfârșit la iveală. În acest fel, Papa se aliniază moștenirii Conciliului Vatican II (1962-1965), care, după al Doilea Război Mondial, a deschis catolicismul către lume, a încurajat implicarea față de cei defavorizați, a promovat dialogul interreligios și a ridicat întrebări cruciale despre rolul femeilor și celibatul preoțesc. În fiecare dintre aceste domenii, Jorge Mario Bergoglio, un argentinian, fiu de imigranți italieni, primul papă iezuit și primul din Sudul Global, a lăsat o amprentă semnificativă, dacă nu chiar a schimbat complet regulile jocului.
Prin introducerea ecologismului în discursul teologic catolic prin enciclica Laudato si’ (Lăudat Ție, 2015), a făcut un pas comparabil cu predecesorul său, Leon al XIII-lea, care în 1891 a integrat chestiunea socială. Aderența sa la tradițiile Bisericii nu l-a împiedicat pe Francisc să se adreseze cuplurilor de același sex și divorțaților recăsătoriți. Apărarea sa pentru viață s-a extins dincolo de condamnarea avortului, incluzând susținerea persoanelor marginalizate economic, condamnarea vânzărilor de arme și respingerea pedepsei cu moartea. În timpul pontificatului lui Francisc, Biserica a încetat să mai ascundă unele dintre greșelile sale, cum ar fi opacitatea finanțelor sale și disfuncționalitățile Curiei Romane, deși fără a le aborda pe deplin. Nici problema centrală a rolului femeilor, hirotonirea preoților căsătoriți, nici acceptarea cuplurilor de același sex – cărora s-au opus vehement segmente semnificative ale Bisericii, în special în Africa – nu au înregistrat progrese concrete. Este o scenă care i-a uimit pe diplomații din întreaga lume. În dimineața zilei de 25 februarie 2022, la doar 24 de ore după începerea agresiunii rusești în Ucraina, Papa Francisc a vizitat Ambasada Rusiei, situată pe Via della Conciliazione, lângă Vatican.
Conform declarației publicate după această vizită, el a dorit să „își exprime îngrijorarea cu privire la războiul din Ucraina”. Această mișcare stângace, care a încălcat convențiile diplomatice, a fost prima dintr-o serie de greșeli, erori de judecată și ambiguități ale lui Jorge Bergoglio cu privire la războiul Rusia-Ucraina. Dintre toate problemele internaționale pe care Papa argentinian a trebuit să le gestioneze în timpul pontificatului său de 12 ani, războiul declanșat de invazia Rusiei în Ucraina a fost unul dintre cele mai dificile. Până în mai 2022, Francisc a cerut în repetate rânduri încetarea luptelor, refuzând să recunoască responsabilitatea lui Vladimir Putin și a Rusiei. Favorizând o rezolvare a conflictului prin dialog, și-a exprimat chiar dorința de a-l vedea mai întâi pe Vladimir Putin înainte de a călători la Kiev. Din păcate, confruntat cu refuzul președintelui rus de a răspunde apelurilor sale la mediere, Papa și-a regretat în cele din urmă public poziția, declarând că va continua să „insiste” cu toate acestea. Într-un interviu acordat ziarului italian Il Corriere della Sera pe 3 mai 2022, el a sugerat că „furia” Kremlinului ar fi putut fi „facilitată” de „latrările NATO la ușa Rusiei”. La acea vreme, declarația a alarmat puterile occidentale, în special cele din Europa de Est. Când jurnaliștii l-au întrebat dacă este „corect” să livreze arme occidentale Ucrainei, el a răspuns în același interviu: „Nu știu cum să răspund; sunt prea departe”, adăugând că „comerțul cu arme” este „un scandal” și că „puțini oameni” se opun.
De-a lungul timpului, voința neobosită a Papei pentru mediere în favoarea păcii a întâmpinat atât de multe obstacole încât Vaticanul a decis să se concentreze pe aspectul umanitar al discuțiilor. În 2023, pontiful i-a încredințat cardinalului Matteo Zuppi, arhiepiscop de Bologna, o misiune de mijlocire pe lângă ruși pentru a încerca să-i aducă înapoi pe copiii ucraineni răpiți de agresor în teritoriul ocupat și duși în Rusia. Datorită intermedierii Sfântului Scaun, 388 de copii s-au întors în Ucraina. Papa, care în cele din urmă nu a reușit niciodată să-l întâlnească pe Putin sau să vorbească cu el, s-a întâlnit totuși cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski de două ori între începutul războiului și moartea sa. Nu a călătorit niciodată în Rusia sau Ucraina. După ce a anunțat că Papa „s-a întors în casa Tatălui”, cardinalul irlandezo-american Kevin Farrell şi-a asumat unul dintre cele mai importante roluri de până acum: „camerlengo” (sau șambelan), adică persoana care conduce Vaticanul după moartea sau demisia unui papă. Papa Francisc l-a nominalizat pe cardinal pentru acest rol în 2019. Cardinalul va rămâne în funcție în timpul „Apostolica Sedes Vacans”, perioada „vacantării” Scaunului Papal, între moartea sau demisia unui papă şi alegerea următorului pontif. Actualul deținător al acestei funcții a fost numit în 2019 de Papa Francisc, care a decedat luni, 21 aprilie. Născut la Dublin, Irlanda, în 1947, Kevin Farrell, în vârstă de 77 de ani, și-a petrecut cea mai mare parte a carierei în Statele Unite, dobândind în cele din urmă cetățenia americană.
Antrenat de Legionarii lui Hristos, o congregație afectată ulterior de scandaluri datorate abuzurilor sexuale, și deținând un Master of Business Administration (MBA) de la Universitatea Notre Dame din Indiana, Kevin Farrell a devenit episcop de Dallas în 2007, înainte de a fi chemat la Vatican de Papa Francisc, care l-a numit cardinal în 2016 și l-a numit prefect (ministru) al nou-înființatului Dicaster pentru Laici, Familie și Viață. Susținut de alți trei cardinali, el este acum însărcinat cu organizarea înmormântării regretatului papă. Și mai sensibilă este organizarea congregațiilor generale, adunări mari care îi reunesc pe toți cardinalii (sunt 252 în viață) pentru a discuta situația Bisericii și conclavul, programat să înceapă între 6 și 11 mai, în timpul căruia cardinalii electori (cei sub 80 de ani, în prezent 135) îl vor alege pe papa. Kevin Farrell nu va conduce conclavul în sine – rolul îi aparține decanului Colegiului Cardinalilor, Giovanni Battista Re, în vârstă de 91 de ani – dar este responsabil pentru logistica și secretul deliberărilor. Au început deja tensiuni inițiale, în special în ceea ce privește aspectele organizatorice. Cardinalul Joseph Zen din Hong Kong a criticat public graba cu care au fost convocate congregațiile generale inițiale marți dimineață, chiar dacă rolul lor s-a limitat la stabilirea datei pentru înmormântarea lui Francisc. Cardinalul Zen este o figură importantă printre curentele conservatoare, atât din punct de vedere doctrinal, cât și în ceea ce privește acordul din 2018 dintre Vatican și China.
În timpul pontificatului lui Francisc, el a fost printre puținii cardinali care au îndrăznit să critice public acțiunile Papei. Kevin Farrell, pe de altă parte, se aliniază pe deplin direcției luate de Francisc, contracarând tendințele dominante ale Bisericii Americane, care tinde să fie conservatoare. În fruntea dicasterului său, a numit două femei în funcții de conducere și a menționat înlocuirea sa cu un laic. De asemenea, a pledat pentru includerea divorțaților recăsătoriți în cadrul Bisericii. Dacă cardinalul își îndeplinește cu abilitate misiunea, ar putea visa la puținele precedente de camerlingi aleși ca papă. Ultimul a fost Papa Leon al XIII-lea, în 1878. Cam atât. Eu personal nu fac evaluări a celor care urmează la ”Scaunul Papal”. Este decizia Conclavului una care poate fi sau nu surprinzătoare. Care este protocolul Conclavului? La două-trei săptămâni după înmormântarea papei, Colegiul Cardinalilor se va întruni în Capela Sixtină pentru a ține un conclav, procesul extrem de secret de alegere a unui nou papă.
În teorie, orice bărbat romano-catolic botezat este eligibil pentru papalitate, dar în ultimii 700 de ani, papa a fost întotdeauna ales din Colegiul Cardinalilor. Marea majoritate a celor 266 de pontifi aleși de-a lungul istoriei au fost europeni. Papa Francisc, născut Jorge Mario Bergoglio în Argentina, este primul pontif non-european din ultimii 1.300 de ani. Spre deosebire de politica obișnuită, candidații la funcția de papă nu fac campanie deschisă pentru această funcție. În ziua votului, Capela Sixtină, cu faimosul său tavan pictat de Michelangelo, este închisă fizic, iar cardinalii, care au depus un jurământ de secret, sunt închiși înăuntru. Doar cardinalii sub 80 de ani sunt eligibili să voteze. Cardinali vor vota în secret pentru candidatul ales, scriindu-i numele pe un buletin de vot și plasându-l într-un potir deasupra altarului. Dacă niciun candidat nu primește majoritatea necesară de două treimi, are loc o altă rundă de votare. Pot exista până la patru runde pe zi. Conclavul care l-a ales pe Papa Francisc în 2013 a durat aproximativ 24 de ore și cinci buletine de vot, dar procesul poate dura mai mult; un conclav din secolul al XIII-lea a durat aproximativ trei ani, în timp ce un altul din secolul al XVIII-lea a durat patru luni. Odată ce buletinele de vot sunt numărate, acestea sunt arse într-o sobă din interiorul Capelei Sixtine, instalată în prealabil de pompierii Vaticanului.
O a doua sobă arde o substanță chimică, trimițând un semnal de fum printr-un coș către lumea exterioară: fumul negru înseamnă că nu a fost ales un nou papă, fumul alb înseamnă că a fost ales unul. Odată ce un papă este ales, un reprezentant al Colegiului Cardinalilor citește, de la balconul principal al Bazilicii Sfântul Petru, cu vedere la mii de credincioși nerăbdători, anunțul latin ”Habemus papam”, care înseamnă „Avem un papă”. Apoi, papa proaspăt ales, după ce a ales un nume papal (în onoarea unui sfânt sau a unui predecesor) și a îmbrăcat o sutană albă, iese pe balcon pentru a-și susține primul discurs public. Și odată cu aceasta, lumea catolică are un nou lider!
