Auzim din ce în ce mai des despre încetarea războiului din Ucraina. Sunt semne că se încercă un acord de pace. Primul care a sondat terenul a fost premierul maghiar Orban. Acum Kuleba, ministrul de externe ucrainian, s-a dus la Beijing să discute cu chinezii. Acolo s-a întâlnit cu ministrul de externe Wang Yi la Guangzhou, un important centru comercial și de producție din sudul Chinei.
Este prima vizită în țară din Asia a unui ministru de externe ucrainean de la invadarea Ucrainei de către Rusia, război care a tensionat relațiile Ucrainei cu China. China are legături strânse cu Rusia și a făcut eforturi pentru încheierea războiului care să țină cont de interesele ambelor părți. Această poziție a pus-o în contradicție nu numai cu Ucraina, ci și cu țările vest-europene și cu Statele Unite, care cer o retragere a Rusiei ca bază pentru orice înțelegere. Ministru de extern chinez a spus că sunt patru principii prezentate de președintele chinez Xi Jinping care oferă linii directoare importante pentru rezolvarea crizei. Problema relației Kiev-Beijing este mai complicată fiindcă soldații ucraineni au spus că rușii au folosit obuze de artilerie chineză, dar nu este clar dacă Beijingul a fost sursa sau au fost achiziționate de Rusia printr-o țară terță, probabil Coreea de Nord.
China nu a participat luna trecută la conferința de pace din Elveția, care nu a inclus Rusia. Kuleba a făcut lobby pe lângă oficiali chinezi pentru a participa la o altă conferință de pace, planificată cu ceva timp înainte de alegerile prezidențiale americane, de la începutul lunii noiembrie. Vizita sa reflectă un calcul conform căruia orice acord de pace favorabil Ucrainei ar fi probabil un ”neîncepător” fără China la bord. În iunie, cei mai puternici susținători ai Ucrainei s-au întâlnit la summitul G7 înainte de a participa la conferința de pace a Ucrainei din Elveția, care a găzduit reprezentanți din aproape optzeci de țări.
Timp de o săptămână, s-au întâlnit pentru a discuta despre planul de pace în zece puncte al lui Volodimir Zelenski și au anunțat un plan de finanțare a Ucrainei folosind active rusești înghețate și introducând un acord bilateral de securitate dintre SUA și Ucraina. Astfel de bilaterale s-au semnat și cu alte țări inclusiv cu România. În timp ce Statele Unite și aliații săi lucrează pentru a pune Ucraina în cea mai bună poziție posibilă pentru eventuale negocieri de încetare a focului, care ar trebui să fie prioritatea lor principală? Oficialii ucraineni susțin că războiul se va încheia fie cu înfrângerea totală a Rusiei, fie cu distrugerea inevitabilă a patriei lor. Comentatorii occidentali fac adesea ecou la această afirmație, creând o dihotomie falsă între Ucraina care ”pune pe fugă” Rusia sau acceptă cucerirea și poziția de vasal. Încadrate astfel, singurele finaluri sunt fie nerealiste, fie inacceptabile.
Distrugerea Ucrainei nu ar fi doar o tragedie, ci și o lovitură gravă adusă normelor internaționale, a coeziunii NATO și a credibilității SUA. Între timp, este puțin probabil ca Ucraina să ejecteze în totalitate Rusia. Cel mai important interes al Ucrainei este păstrarea suveranității sale: un guvern independent ales de poporul Ucrainei. Orice acord de pace care nu păstrează pe termen lung o Ucraina suverană este un eșec. Cu toate acestea, suveranitatea nu este binară, iar o înțelegere pentru a proteja acest interes vital se referă la înțelegerea riscului relativ. În evaluarea posibilelor finalizări pentru Ucraina, factorii de decizie politică ar trebui să pună o întrebare simplă: ajută sau dăunează acest lucru șansele Ucrainei de a-și păstra suveranitatea pe termen lung? Istoria arată că ceea ce nu va proteja suveranitatea Ucrainei este o încetare a focului care nu realizează decât ceea ce secretarul de stat Blinken a descris drept „pace Potemkin”. Primul Război din Nagorno-Karabah s-a încheiat cu o încetare a focului neconcludentă, care a permis Azerbaidjanului să reconstruiască și să se reorganizeze pentru o ofensivă care să cuprindă regiunea contestată aproape treizeci de ani mai târziu.
În mod similar, Acordurile de la Minsk au înghețat războiul din estul Ucrainei pentru câțiva ani. Cu toate acestea, părțile au avut stimulente slabe pentru a susține acordul, permițând Rusiei să invadeze din nou în 2022. Prioritatea principală pentru Ucraina și aliații săi ar trebui să fie realizarea unor condiții care să minimizeze riscurile pentru suveranitatea Ucrainei prin crearea unei păci durabile: ajutor militar pe termen lung și garanții multilaterale de securitate, neutralitate militară ucraineană și un efort de reconstrucție alături de integrarea economică în Uniunea Europeană. În ciuda provocărilor puse de Războiul din Ucraina, Washingtonul trebuie, mai devreme sau mai târziu, să dezvolte o formulă pentru a exercita genul de diplomație în trei colțuri între Moscova, Beijing și Washington, dezvoltată de președintele Richard Nixon și secretarul de stat Henry Kissinger, care a ajutat la câștigarea Războiului Rece și să aducă stabilitate între aceste trei puteri.
În același timp, diplomații de la Washington vor trebui să ajute la găsirea unei soluții la războiul din Ucraina, care va fi cumva acceptabilă pentru toți protagoniștii. Vor putea Donald Trump sau Kamala Harris să facă aceste lucruri? După căderea Zidului Berlinului, rușii i-au întâmpinat pe americani, anticipând prietenia promisă de Reagan lui Gorbaciov. Această oportunitate de a construi o nouă relație s-a risipit în anii care au urmat odată cu absorbția de către NATO a fostelor țări ale Pactului de la Varșovia. Deziluzia Rusiei a culminat atunci când NATO a respins apelul lui Elțin ca și Rusia să se alăture alianței. După aceea, relațiile s-au deteriorat constant și au ajuns acum la punctul de rupere odată cu invazia Moscovei din Ucraina. Odată cu dezastrul creat de Războiul din Ucraina, Rusia se trezește izolată de Occident și fără altă opțiune reală decât să creeze o relație strategică mai strânsă cu rivalul și protagonistul său istoric, China.
Ceea ce am învățat la Universitatea de Apărarea a SUA vă împărtășesc și dumneavoastră cititorilor mei: prințul Klemens von Metternich a pus capăt războaielor napoleoniene, care au costat milioane de vieți pe parcursul a doisprezece ani, permițând Franței învinse să se alăture aliaților victorioși, Austria, Prusia, Rusia și Marea Britanie, în 1815 ca membru al Concertului Europei. Acest aranjament a contribuit la crearea unei păci stabile în Europa pentru o bună parte a secolului al XIX-lea. Astăzi va fi nevoie de o diplomație la fel de creativă pentru a ajuta la rezolvarea unui alt conflict amar și destabilizator din inima Europei.
