Nu-l mai certați pe Trump!

Nu, prieteni,  scutul nostru nu a fost făcut de NATO, ci de America la fel ca și baza de la Deveselu! Fără prezența militarilor americani în țara noastră, la Kogălniceanu, nu știm câte drone și rachete rusești nu s-ar fi „rătăcit” pe aici. Trăim o perioadă politică foarte complicată. Dacă vom reuși să înțelegem ce se întâmplă va fi foarte bine. Este o perioadă a realpolitik, concept inventat/enunțat de cancelarului Otto von Bismarck, în a doua parte a sec. XIX pentru a defini strategia sa de stabilizare a sistemului internațional în beneficiul Prusiei.

Noi suntem membri ai UE și ai NATO dar avem și un Parteneriat Strategic cu Statele Unite. Am făcut eforturi deosebit în anii 1990-2000 pentru a realiza acest parteneriat. Între Washington și Berlaymont/Bruxelles există la ora actuală o fractură. Întrebarea este: noi ce facem? Eu personal cred ca trebuie să ne urmărim interesul național. Da știu veți zice că tot s-a vorbit de interesul național încât s-a demonetizat. Nu, el a rămas și trebuie să-l pune pe agendă la primul punct.  Am scris un Planul de Redresare și Reziliență al României stacojiu, asta este, trebuie să-l îndeplinim ca să ne luam banii. Altfel acești bani vor fi redistribuiți cel mai probabil spre zona de apărare. Nu v-ați pus întrebarea de ce americani se opresc la Varșovia și nu mai ajung la  București? Pentru că noi avem acum o poziție ambiguă. Noua politică americană este una caracterizată prin realpolitik iar la noi politicienii  noștri nu înțeleg lucrul acesta. Unde mai pui că unii au început să se rățoiască la americani prin emisiunile de la unele posturi de televiziune.

Trump este una din ținte alături  de vicepreședintele Vance. Am întors armele? Nu-i mai așteptăm pe americani la Kogălniceanu îi avem pe francezi la Cincu și este suficient? Vance și Elon Musk ne-au dat două cartonașe galbene. Le-am înțeles? Următorul pas este un mesaj de la Trump după care Rubio intră în acțiune. Adică Secretarul de Stat va face rapoarte despre situația din România și le va prezenta președintelui. Ce va urma? Nu știm poate sancțiuni sau poate… Politicienii noștri trebuie să apere Parteneriatul Strategic cu SUA. Dacă nu, avem o problemă. A, da noi suntem cu Comisia, adică cu birocrația de la Berlaymont. Există semne ale unei noi linii de demarcație transatlantice între facțiunile politice din Parlamentul European care au susținut alegerea noii Comisii. Liderii PPE de centru-dreapta, socialiștii și democrații (S&D), liberalii Renew Europe și Verzii au semnat o declarație comună care spune că Europa „nu se mai poate baza pe deplin pe Statele Unite pentru a apăra valorile și interesele noastre comune”, și au cerut o creștere bruscă a eforturilor de a stimula apărarea. Dintre semnatari lipsesc: grupul de dreapta Conservatori și Reformiști europeni (ECR), ai cărui membri includ partidul Lege și Justiție din Poloniei, Frații Italiei ai lui Meloni și AUR a lui Simion. ECR s-a alăturat în mod regulat acestor grupuri în declarațiile pro-Ucrainei în trecut, dar un purtător de cuvânt al grupului a spus: „Nu am fost pe deplin mulțumiți de formularea evaluării Statelor Unite în text… Acum este timpul pentru un dialog calm, măsurat și concentrarea pe soluții pragmatice”.

Cât despre Uniunea Europeană putem spune că președinta Comisie Europene Von der Leyen a profitat de slăbiciunea relativă a președintelui francez Emmanuel Macron și a lui Scholz pentru a acumula influență, în mâna sa, la Bruxelles, centralizând răspunsul blocului la pandemia de Covid și la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia. Acum va trebui să se confrunte cu unul dintre cei mai înverșunați rivali ai lui Merkel din CDU, Friedrich Merz, un cunoscător al afacerilor UE. Merz, în vârstă de 69 de ani, lider al partidului Uniunea Creștin Democrată (CDU), partid pe cale să câștige alegerile din 23 februarie, nu a ascuns planurile sale de a interveni mult mai mult în treburile UE decât predecesorul său, Olaf Scholz. Liderul PPE, Manfred Weber, i-a invitat pe toți liderii partidului la Berlin, în perioada 17-18 ianuarie, într-o demonstrație de forță, pentru a susține candidatura lui Merz. Cheia atât pentru Merz, cât și pentru Weber a fost să-i convingă pe lideri să semneze o declarație comună care să lege efectiv mâinile Comisiei Europene de politica partidelor. Amândoi nu o au la inimă pe Ursula. Merz vrea să reducă Green Deal și Ursula a început timid să se alinieze. Cei doi diferă în opțiunile față de China. Merz este mai permisiv și nu are  îndârjirea Ursulei față de relația cu Beijingul. Creștin-Democrații Conservatori (CDU/CSU) sunt gata să devină cel mai mare partid și să formeze un guvern, dar ar putea fi forțați să se bazeze pe sprijinul Partidului Social Democrat al lui Scholz pentru a face acest lucru. Partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) se află în prezent (21 februarie) pe locul doi. Există îngrijorarea că sunt campanii coordonate de dezinformare, inclusiv cele concepute de Kremlin, care ar putea pune în pericol integritatea votului. O organizație non-profit germană a detectat reapariția renumitei campanii „Doppelganger” a Rusiei, campanie de clonare a site-urilor unor instituții de presă renumite, prin achiziționarea de domenii asemănătoare, pentru a răspândi articole de știri falsificate.

După izbucnirea războiului din Ucraina, toată gândirea strategică europeană s-a bazat pe cel mai bun scenariu în care Statele Unite ar fi un aliat total de încredere, în ciuda faptului că a experimentat tot felul de amenințări în primul mandat al lui Trump și că amenințările sale de a se retrage din cea mai mare alianță militară din lume au fost aproape de realizare. Pentru un continent care a produs minți strategice precum Metternich și Talleyrand, a existat o gândire strategică aproape infantilă asupra Ucrainei și a consecințelor situației sale pe termen lung. Să sperăm că europeni șocați și supărați să tragă niște lecții înțelepte dintr-un februarie greu încercat de discuții în contradictoriu între malurile Atlanticului. Vremurile disperate necesită măsuri disperate. Și așa cum m-a învățat la Harvard un guru al geopoliticii, Joseph S. Nye jr.,  ”trebuie să gândim mereu la ceva de neconceput”, spun și eu la rândul meu ”așa trebuie să facă Europa acum”. Dacă Metternich sau Talleyrand (sau Charles de Gaulle) ar fi în viață astăzi, ei ar recomanda ”opțiunea de neconceput”. Ceea ce negociază acum americanii la Riad, in viziunea lor, înseamnă stabilizarea relației cu Rusia. Or, stabilizarea relației între doua mari puteri poate avea consecințe dramatice pentru tarile aflate pe linia de contact. Da, Rusia este un mare pericol, dar nu cumva ar fi bine să-i imităm pe americani? Ucraina ar putea servi treptat ca o punte între UE și Rusia, mai degrabă decât ca un element al disputei.

Administrația Trump pune acum punct epocii postbelice. Nimeni n-ar trebui să fie surprins: era predictibil, ba încă a și fost prezis. Donald Trump e un mare opozant al alianțelor americane, fiindcă le consideră prea costisitoare, încă din 1987, când a cumpărat în trei ziare câte o pagină întreagă de reclamă în care afirma că „Japonia și alte țări profită de decenii întregi de SUA”. În 2000 scria că „prin retragerea din Europa, țara noastră (n.A.G.-SUA) ar economisi milioane de dolari anual”. Așa că nu-l mai certați pe Trump, oricum după el urmează la Casa Albă Vance. Astăzi, fantoma lui Nixon, un președinte american apreciat de Trump, bântuie politica externă americană, mulțumită intenției declarate a administrației de a încheia un mare târg cu președintele rus Vladimir Putin, care ar reordona politica globală, eliminând europenii și lăsând Kievul în frig. Keith Kellogg, trimisul de război al lui Trump în Ucraina, a dezvăluit logica de bază a unei astfel de mișcări în timpul unei prezentări la Conferința de Securitate de la Munchen. Administrația Trump, a spus el, va încerca să „rupă” alianțele lui Putin cu China, Iran și Coreea de Nord – aparent, oferind Rusiei o înțelegere mai bună decât orice poate obține de la ei. Rămâne să vedem continuarea.