NATO 75 de ani! Ce urmează?

Anul acesta, liderii NATO se întâlnesc la un summit la Washington. Alianța împlinește 75 de ani de la înființare. La 4 aprilie 1949, reprezentanții a 12 țări au semnat Tratatul Atlanticului de Nord la Washington, DC.

Cu un număr de 32 de state în componență alianța și-a găsit un nou scop în descurajarea agresiunii ruse, rațiunea ei inițială de a fi. De la Marea Baltică la Marea Mediterană și la Marea Neagră. Alianța este pregătită de apărarea continentului. Deși Războiul Rece nu a fost întotdeauna rece și a izbucnit în conflicte sângeroase în Vietnam, Cambodgia și Angola și prin alte locuri, nu a existat niciodată o confruntare față în față între NATO și membrii Pactului de la Varșovia condus de Uniunea Sovietică, darămite unul nuclear.

După încheierea Războiului Rece și dizolvarea Uniunii Sovietice în 1991, NATO sa extins în Europa de Est în două valuri majore, în 1999 și 2004. Alianța a fost considerată o poliță de asigurare pentru democrațiile nou înființate. Perioada de aderare a fost complicată iar noi militarii care eram în primul rând în ani 90 am avut cel mai mult de lucru. Astăzi îi vad pe cei care conduc că i-au uitat pe militarii care real au pus umărul la aderarea noastră la Alianță. Farisei la toate nivelurile care ne spun cum au făcut ei aderarea. Te umflă râsul dar noua generație nu cunoaște dedesubturile aderării.

Totul este o opțiune politică și o recunoaștere că ești sau nu în grațiile unuia care conduce temporar destinele ministerului sau guvernului. Noi românii suntem organizați pe găști fiecare cu oamenii săi și cu partidul lui. Nu există o unitate de castă, respect și considerație față de cei care și-au făcut datoria în haina militară. Au fost două momente importante atunci. În 1999, când NATO a decis să intervină în Iugoslavia pentru a pune punct Războiului din Kosovo, România a decis să pună la dispoziție spațiul aerian pentru survolul avioanelor Alianței și să interzică accesul forțelor aeriene rusești.

Generalul Degeratu Constantin, Șef al Statului Major General, a fost cel care i-a oprit pe ruși să survoleze teritoriul național. Decizia din Parlament a fost una dificilă și s-a tranșat într-o discuție între patru ochi între Iliescu și Constantinescu. Era perioada în care naționaliștii social-democrați nu aveau neapărat tendințe pro-atlantiste, mizau pe ideea celor doi vecini buni ai României: Serbia și Marea Neagră. 1999 a fost primul moment cheie în care România și-a demonstrat atașamentul pentru Vest, într-o confruntare în care era implicată și Rusia.

Următorul moment cheie a fost generat de atacul din 11 septembrie 2001, în urma căruia România s-a alăturat, sub guvernarea PSD, coaliției pe care au format-o Statele Unite în conflictele din Irak și Afganistan. Ce s-a întâmplat între cele două momente a fost continuarea reformei structurilor armatei (începută în 1994)  și a planificări militare (prima Directivă de planificare în 2000 prezentată la Bruxelles de subsemnatul în prezența secretarului de stat Mircea Plângu) și începutul dotării cu tehnică nouă de la radare performante la avioane C-130.

Cu conflictul pe pământ european încă o dată, NATO se află la o răscruce. Rămâne NATO pur și simplu un acord defensiv pentru a-și proteja membrii de agresiune? Cât de departe se poate și ar trebui să se extindă NATO și ce limite geografice naturale are? Poate fi NATO o forță pentru bine în termeni globali, o organizație internațională benignă, cu un rol de jucat în a ajuta alte țări să navigheze în secolul XXI? Răspunsul meu este da! Eu personal am scris lucrul asta în 1997 în lucrarea mea de master premiată la Universitatea Națională de Apărare de la Washington. Alianța este guvernată de principiile stabilite în conceptul său strategic, a cărui iterație actuală a fost elaborată în 2022. Este suficient în actualele condiții? Astăzi avem o supradependență a NATO față de Statele Unite. De zeci de ani, Statele Unite au stat în centrul NATO, conducând și gestionând și, ocazional, microgestionând, apărarea Europei. Comandantul suprem aliat al NATO este întotdeauna un american, iar garanția supremă de securitate a NATO este descurajarea nucleară a SUA. Când Europa luptă, se bazează pe avioanele americane, pe transportul militar și pe informațiile americane.

Dacă o țară NATO ar fi atacată, forțele americane ar prelua conducerea luptei. Se va desprinde NATO de dependența SUA? La ultima reuniune de la Bruxelles Stoltenberg a creat un fond de 100 de miliarde de dolari pentru a sprijini Ucraina și a permite NATO să preia coordonarea ajutorului militar – lucru pe care SUA îl gestionează în prezent prin Grupul de la Rammstein. Efortul de a respinge invazia Ucrainei de către Rusia se bâlbâie (cei care cred că Statele Unite și Europa ar trebui să-și lichideze angajamentul față de Ucraina ar putea face bine să-și amintească de soarta Republicii Spaniole în Războiul Civil Spaniol), iar un Putin revizionist își amenință vecinii europeni. Aceasta, însă, nu este problema fundamentală a NATO. NATO știe cum să descurajeze Rusia.

Poate că Alianța ar trebui să folosească aniversarea de șaptezeci și cinci de ani de la naștere pentru a-și reconsidera funcțiile și principiile și pentru a adopta o misiune mai extinsă. Noul secretar general trebuie să ofere răspunsuri clare la o serie de întrebări. Care este viitorul extinderii NATO? Unde sunt limitele fizice ale alianței? Sunt implementările în afara zonei parte a planului său pentru viitor? Care va fi nivelul național de finanțare? NATO a funcționat de-a lungul timpului. Nu este complet exagerat să spunem că Alianța a câștigat Războiul Rece. Dar aniversarea a șaptezeci și cinci de la semnarea Tratatului Atlanticului de Nord ar trebui să-i determine pe liderii săi să realizeze că trebuie să-i modeleze viitorul și să ia decizii grele. Pe lângă un nou secretar general poate și un nou concept strategic va fi necesar. Din păcate timpul se scurge!