Franța a menținut din punct de vedere istoric legături strânse cu Libanul, reflectând trecutul său colonial și interesele strategice continue în regiune. Ca fostă putere colonială, Franța a acordat în mod tradițional o atenție semnificativă Libanului și Siriei, echilibrând relațiile sale din Orientul Mijlociu cu un accent pe stabilitate și multilateralism. Franța a lucrat, de asemenea, alături de SUA pentru a consolida guvernul libanez, abordând în același timp provocări precum influența Hezbollah, pe care ambele națiuni au desemnat-o drept organizație teroristă pe fondul tensiunilor regionale. Aceste legături fac parte din politica mai amplă a Franței în Orientul Mijlociu, care include promovarea relațiilor cu statele din Golf și sprijinirea eforturilor de securitate regională.
Franța a fost „puterea protectoare” a creștinilor maroniți din Imperiul Otoman încă din secolul al XIX-lea. Maroniții libanezi priveau Franța drept aliat natural și apărător al intereselor lor în fața dominației otomane. În contextul declinului Imperiului Otoman, Franța și Marea Britanie și-au împărțit influența în regiune prin Acordul Sykes–Picot (1916). După înfrângerea otomanilor în Primul Război Mondial, Franța a primit mandatul Ligii Națiunilor asupra Libanului și Siriei în 1920. Franța a proclamat în 1920 „Libanul Mare”, separându-l de Siria și incluzând regiuni musulmane pentru a forma un stat creștin-majoritar. A fost stabilită o administrație franceză, cu infrastructură, educație și instituții în stil francez. Musulmanii s-au opus adesea prezenței franceze, considerând-o o dominație colonială. În 1943, în urma presiunii internaționale și locale, Franța a acceptat independența Libanului. Limba franceză și educația franceză au rămas dominante în elita libaneză. Franța a păstrat o influență majoră în politică, economie și armată.
Mulți libanezi au emigrat în Franța, consolidând legăturile culturale și personale. Franța a fost implicată în eforturile diplomatice de mediere a conflictului între facțiuni religioase și politice. A participat la forțele internaționale de menținere a păcii (Forțele Multinaționale din Liban). În 1983, 58 de soldați francezi au murit într-un atac sinucigaș în Beirut, alături de 241 de soldați americani – o traumă majoră pentru Franța. Franța a sprijinit reconstrucția Libanului și a fost unul dintre principalii sponsori ai conferințelor de sprijin economic. A menținut relații cu toate facțiunile politice, inclusiv Hezbollah, dar cu prudență. Limba franceză a rămas larg vorbită, iar Franța a susținut universități, licee și alianțe educaționale în Liban (ex: Université Saint-Joseph). Există o puternică diasporă libaneză în Franța, influentă în cultură, afaceri și politică. După explozia devastatoare din portul Beirut (august 2020), președintele Emmanuel Macron a fost primul lider străin care a vizitat Libanul. A cerut reforme structurale și formarea unui guvern eficient, amenințând cu sancțiuni împotriva elitei corupte. Macron a încercat să se poziționeze drept lider al salvării Libanului, dar reformele promise nu s-au materializat, iar inițiativa sa a stagnat.
Între 2023 și 2025 a continuat războiul Israel–Hamas și tensiunile din sudul Libanului. Franța s-a arătat îngrijorată de extinderea conflictului în sudul Libanului, unde Hezbollah și Israel au avut confruntări intense. Parisul a cerut evitarea unui război total și susține rolul misiunii ONU (UNIFIL), unde participă și trupe franceze. De asemenea, Franța colaborează cu SUA în eforturile diplomatice de dezarmare a Hezbollah, menținând însă un ton mai moderat. La ora actuală se încerca scoaterea Hezbollahului din viața publică a Libanului. Totul începe cu dezarmarea Hezbollahului. Armata libaneză a dezarmat în mare parte Hezbollah în bastioanele sale din sud – în parte cu ajutorul serviciilor secrete israeliene – în timp ce noul guvern al țării se străduiește să impună un armistițiu care a oprit un val intens de lupte cu Israelul anul trecut. „Pe tot teritoriul libanez, statul ar trebui să aibă monopol asupra armelor”, a declarat prim-ministrul libanez Nawaf Salam într-un interviu acordat The Wall Street Journal, lovind cu pumnii strânși în masa de sufragerie, acolo unde a dat interviul. Guvernul libanez a atins aproximativ 80% din obiectivele sale în dezarmarea milițiilor din zonele cele mai sudice ale țării, a spus Salam în interviu. Informațiile israeliene transmise de SUA au ajutat armata libaneză să găsească și să distrugă stocurile de arme și posturile militare rămase ale Hezbollah în sud, au declarat înalți oficiali arabi. Armata spune că distruge o parte din armele pe care le confiscă de la Hezbollah, dar păstrează ceea ce este utilizabil, consolidându-și propriul arsenal subaprovizionat. Eforturile au permis armatei libaneze să-și stabilească autoritatea la sud de râul Litani, controlând punctele de ieșire și intrare într-o zonă care a fost mult timp sub controlul Hezbollah. Guvernul libanez promovează, de asemenea, un plan multifazic de dezarmare a grupurilor armate palestiniene din țară, care operează în mare parte în tabere de refugiați.
Oficialii de securitate libanezi au reprimat în aprilie o celulă militantă palestiniană despre care se presupune că este implicată în lansarea de rachete către Israel, efectuând arestări. Acordul de încetare a focului prevede că eforturile de dezarmare ar trebui să înceapă la sud de Litani, care se întinde aproximativ paralel cu granița cu Israelul. Salam și SUA au pledat pentru dezarmarea Hezbollah și în restul țării. Hezbollah a cooperat cu eforturile de dezarmare din sud și a fost convins să cedeze controlul securității în alte zone, cum ar fi aeroportul din Beirut, potrivit unor înalți oficiali de securitate libanezi. Persoane din Liban familiarizate cu gândirea Hezbollah spun că grupul încearcă să câștige puncte politice interne prin implicarea în eforturile de reconstrucție din partea statelor occidentale și arabe din Golf, care sunt ostile Hezbollah-ului și prin impunerea unor clauze privind ajutorul financiar. Dezarmarea Hezbollah reprezintă un risc politic pentru guvernul lui Salam. Gruparea are de mult timp o influență exagerată în Liban, având sute de mii de susținători înfocați, majoritatea fiind membri ai comunității musulmane șiite din Liban. Născută în anii 1980 – în timpul războiului civil din Liban și al unei invazii israeliene care a dus la o ocupație de mai mulți ani – mișcarea politică și militantă a acumulat o putere de foc semnificativă în ultimele două decenii cu ajutorul Iranului, construind ceea ce a fost una dintre cele mai puternice miliții non-statale din lume. Însă Hezbollah a fost slăbit, deschizând o oportunitate de a se afirma pentru statul libanez, mult timp un stat muribund. O campanie israeliană de două luni de operațiuni de informații, atacuri aeriene și manevre terestre a șters conducerea Hezbollah și o mare parte din arsenalul său. Luptele au ucis mii de libanezi și au provocat pagube de miliarde de dolari, afectând reputația internă a Hezbollah, chiar și în rândul unora dintre susținătorii săi. Israelul spune că atacă ținte Hezbollah, inclusiv în Beirut. De asemenea, are trupe staționate în mai multe poziții în sudul Libanului. Mesajul Hezbollah privind dezarmarea, rolul său în societatea libaneză și viitorul său în ceea ce privește rezistența armată împotriva Israelului au fost neclare, pe măsură ce se recuperează după campania militară israeliană.
Cabinetul libanez a însărcinat pe 5 august Forțele Armate Libaneze (LAF) cu elaborarea unui plan, până la sfârșitul anului 2025, pentru a aduce toate armele din țară sub controlul forțele de securitate ale statului, reprezentând o provocare directă pentru Hezbollah, reprezentantul libanez al Iranului. Măsura a fost luată în urma apelurilor președintelui libanez Joseph Aoun din 31 iulie pentru dezarmarea Hezbollah. Anunțul a urmat unui discurs televizat sfidător al șefului Hezbollah, Naim Qassem, care a spus că guvernul libanez trebuie să nu „pierdă timpul cu furtunile provocate de dictate externe”, referindu-se la cererile SUA ca Beirutul să dezarmeze organizația teroristă. „Rezolvați problema agresiunii (israeliene) și apoi vom discuta problema armelor”, a adăugat el. Qassem a amenințat, de asemenea, că vor fi lansate rachete împotriva „entității israeliene, iar toată securitatea pe care au construit-o în opt luni se va prăbuși în decurs de o oră” în cazul în care Israelul s-ar angaja într-o „agresiune la scară largă” împotriva Libanului.
Cel mai recent pas al Libanului către implementarea unui monopol de stat asupra armelor interne vine în contextul unei presiuni crescânde asupra Beirutului de a se angaja oficial la dezarmarea Hezbollah. Fără acest angajament, Washingtonul nu îl va mai trimite pe ambasadorul SUA în Turcia și trimisul regional, Tom Barrack, pentru a supraveghea negocierile cu guvernul libanez și nici nu va presa Israelul să oprească operațiunile militare și să se retragă din țară. „Credibilitatea guvernului libanez se bazează pe capacitatea sa de a potrivi principiile cu practica”, a declarat Barrack pe 27 iulie, adăugând: „Atâta timp cât Hezbollah păstrează arme, cuvintele nu vor fi suficiente.” În iunie, trimisul american Thomas Barrack a propus oficialilor libanezi o foaie de parcurs pentru dezarmarea completă a Hezbollah, în schimbul opririi atacurilor israeliene asupra Libanului și retragerii trupelor sale din cinci puncte pe care încă le ocupă în sudul Libanului. Sfidarea lui Qassem față de planul guvernului libanez de a crea o foaie de parcurs viabilă pentru dezarmarea Hezbollah a plasat guvernul și Hezbollah pe un curs de coliziune. Două surse libaneze nespecificate au declarat pentru Reuters pe 5 august că președintele Parlamentului libanez, Nabih Berri, președintele Joseph Aoun și prim-ministrul Nawaf Salam au lucrat pentru a conveni asupra unei decizii de cabinet care ar mulțumi Statele Unite și ar „câștiga mai mult timp pentru Liban”. Nu este clar ce durată de timp se dorește prin această decizie. Formularea propusă de Berri ar angaja Libanul să elaboreze o strategie națională de apărare și să mențină un armistițiu cu Israelul, dar ar evita un angajament explicit de a dezarma Hezbollah în întregul Liban. Qassem a recunoscut că Hezbollah a suferit o rată a pierderilor de 45% în timpul campaniei israeliene din Liban, ceea ce aproape sigur a făcut ca lupta Hezbollah să fie ineficientă. Hezbollah a pierdut 12,5% din forța sa totală, forță ucisă în acțiune în timpul războiului. Qassem a menționat că Israelul a ucis 5.000 de luptători Hezbollah și a rănit alți 13.000, ceea ce marchează prima dată când Hezbollah a furnizat un număr oficial de morți. ”Hezbollah avea 40.000 de luptători în total înainte de război, potrivit serviciilor secrete americane, ceea ce înseamnă că 32,5% din forța sa totală a fost rănită și 12,5% din forța sa totală a fost ucisă” scrie ISW un ONG cu sediul la Washington. Qassem a spus că Hezbollah are încă luptători care sunt gata să facă „cele mai dure sacrificii”, dacă este necesar.
Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au ucis aproape toți liderii Hezbollah, au degradat Forța Radwan, au distrus kilometri de tuneluri ofensive și au demonstrat capacitatea Israelului de a provoca rapid pierderi masive Hezbollahului cu costuri relativ mici (Forța Radwan sau Unitatea Radwan este o unitate de elită a Hezbollah, considerată cea mai puternică și mai bine antrenată componentă militară a grupării; este adesea comparată cu forțele speciale din alte armate și are un rol central în strategia ofensivă a Hezbollah împotriva Israelului). Reînarmarea Hezbollah s-ar putea dovedi dificilă. Grupul a pierdut rute majore de contrabandă cu arme care mergeau din Iran prin Siria când Bashar al-Assad a fost răsturnat în decembrie și înlocuit de un guvern ostil Iranului și Hezbollah. Capacitatea grupului de a atrage fonduri prin aeroportul din Beirut a fost limitată de represiunile guvernamentale. Este puțin probabil ca armata libaneză să se confrunte militar cu Hezbollah și, din punct de vedere istoric, a depus eforturi considerabile pentru a evita acest lucru. Armata a fost mult timp depășită în număr și în armament și a trebuit să se confrunte cu delicatele diviziuni sectare din țara care are comunități semnificative de creștini, musulmani sunniți, musulmani șiiți și druzi. Situația este departe de a fi sub controlul autorităților de la Beirut.
PS: Hezbollah a declarat miercuri, 6 august, că va trata decizia guvernului libanez de a dezarma gruparea militantă „ca și cum nu ar exista”, acuzând cabinetul că a comis un „păcat grav”.