Spuneți goodbay inițiativei B9. Finlanda și Polonia au anunțat, marți, la Helsinki, că vor prelua coordonarea inițiativei „Eastern Flank Watch”, împreună cu alte șase state membre ale Uniunii Europene.
Decizia a fost comunicată în urma unei reuniuni la nivel înalt dedicate securității flancului estic al UE. A fost primul Summit al Flancului Estic, desfășurat în capitala Finlandei, unde au participat liderii din Finlanda, Suedia, Estonia, Letonia, Polonia, Bulgaria, România și Lituania. Scopul întâlnirii a fost discutarea etapelor concrete de punere în aplicare a unui proiect comun de apărare, conceput pentru a întări protecția regiunii în fața unor eventuale agresiuni viitoare din partea Rusiei. Prim-ministrul finlandez, Petteri Orpo, a declarat după reuniune că Helsinki este dispus să își asume un rol de conducere în acest demers, împreună cu Polonia, subliniind importanța unei coordonări strânse între statele de pe flancul estic. Cei opt lideri s-au mai întâlnit și în luna septembrie, când au convenit asupra liniilor generale ale unui proiect axat pe contracararea incursiunilor repetate ale dronelor în spațiul aerian european. La acea reuniune au participat și comisarul european pentru apărare, Andrius Kubilius, precum și reprezentanți ai Ungariei și Slovaciei.
Inițiativa Eastern Flank Watch a fost lansată inițial de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ca parte a eforturilor de consolidare a apărării aeriene a Uniunii. Aceasta se numără printre cele patru proiecte de apărare de mare anvergură ale Comisiei Europene, menite să crească nivelul de pregătire al continentului până în 2030. În condițiile în care niciunul dintre aceste proiecte nu a primit încă undă verde din partea tuturor celor 27 de state membre, cele opt țări au decis să avanseze prin formarea unei coaliții proprii, deschisă și altor state interesate. În acest cadru, grupul intenționează să creeze un Proiect European Comun de Apărare (EDPCI) în interiorul Programului European de Investiții în Apărare (EDIP), care dispune de un buget de 1,5 miliarde de euro. Potrivit unui comunicat comun publicat înaintea conferinței de presă, proiectul ar urma să includă dezvoltarea de capabilități de luptă terestră, sisteme de apărare antidrone, apărare aeriană și antirachetă, măsuri de protecție a frontierelor și a infrastructurilor critice, precum și îmbunătățirea mobilității și contramobilității militare și a facilităților strategice.
Comisia Europeană a propus patru proiecte emblematice de apărare în cadrul Defence Readiness Roadmap 2030, menite să consolideze capacitatea Uniunii de a se apăra până în 2030:
- Eastern Flank Watch – un sistem de supraveghere și consolidare a securității pe flancul estic al UE, pentru a răspunde amenințărilor terestre, aeriene, maritime și hibride.
- European Drone Defence Initiative – inițiativă europeană de apărare împotriva dronelor (denumită și „drone wall”), vizând detectarea și neutralizarea intruziunilor cu drone.
- European Air Shield – un scut aerian european conceput pentru protecția împotriva rachetelor și altor amenințări aeriene.
- European Space Shield – un scut spațial european pentru protecția infrastructurilor și capabilităților spațiale esențiale.
Inițiativa B9 nu mai este, în forma sa actuală, un instrument de decizie strategică sau de acțiune operațională. Ea nu funcționează ca un mecanism instituționalizat, nu dispune de o structură permanentă și nu are capacitatea de a implementa politici sau proiecte concrete de securitate. B9 nu gestionează bugete, nu finanțează capabilități militare și nu coordonează desfășurări de forțe sau planuri de apărare. De asemenea, B9 nu mai reprezintă principalul canal prin care statele de pe flancul estic influențează agenda de securitate euro-atlantică. Deciziile cu impact real sunt luate astăzi în formate mai restrânse sau în cadre instituționale solide, precum NATO și Uniunea Europeană, unde există instrumente juridice, financiare și operaționale clare. În acest context, B9 nu este un actor care stabilește priorități strategice, ci cel mult unul care le reflectă. Inițiativa nu mai are nici rolul de catalizator al solidarității est-europene pe care l-a avut după 2014. Divergențele de interese, ritmurile diferite de înarmare și poziționările distincte față de marile puteri au diminuat capacitatea B9 de a vorbi cu o singură voce. În plus, extinderea NATO și întărirea prezenței aliate pe flancul estic au redus nevoia unui format separat care să suplinească lipsa de atenție strategică acordată anterior regiunii. În fine, B9 nu este un cadru pentru inițiative inovatoare sau pentru proiecte comune de apărare. Noile demersuri relevante se dezvoltă fie în interiorul Uniunii Europene, prin programe cu finanțare dedicată, fie în alianțe ad-hoc între state cu voință politică și capacități similare. Astfel, B9 rămâne un forum de consultare și semnal politic, dar nu mai este un instrument care să modeleze activ arhitectura de securitate a flancului estic.
Pentru noua inițiativă Eastern Flank Watch următoarea etapă pentru cele opt state a constat în prezentarea inițiativei către celelalte capitale europene și către Comisia Europeană, joi 18 decembrie. Prim-ministrul suedez, Ulf Kristersson, a subliniat că această reuniune reprezintă o oportunitate-cheie pentru obținerea sprijinului politic necesar. Liderii implicați și-au exprimat așteptarea ca executivul european să susțină financiar un proiect pe care chiar Comisia l-a inițiat, deși costul total al implementării rămâne deocamdată neclar. Premierul polonez Donald Tusk a declarat că obținerea sprijinului va necesita presiune politică și o argumentație solidă, amintind că în cadrul EDIP sunt deja disponibile 1,5 miliarde de euro, fonduri recent aprobate de Consiliu. Există, totodată, rezerve din partea unor state membre față de accentul pus pe estul continentului. Țări precum Italia au avertizat că întărirea flancului estic nu ar trebui să se facă în detrimentul sudului Europei. Ca răspuns, comisarul Andrius Kubilius a reluat ideea unei inițiative paralele de tip „Mediterranean Flank Watch”, argumentând că statele din zona mediteraneeană se confruntă, la rândul lor, cu provocări de securitate specifice. În acest context, lista proiectelor de apărare de mare amploare ale Comisiei Europene rămâne deschisă revizuirilor. Statele membre intenționează să reanalizeze prioritățile în luna ianuarie, pentru a le adapta intereselor naționale diferite, într-un proces care ar putea remodela arhitectura viitoare a apărării europene.
Apariția unor noi formate de securitate, precum C5, reflectă transformarea profundă a mediului strategic european și limitele mecanismelor clasice de securitate în fața unor crize rapide și de mare intensitate. Războiul din Ucraina a evidențiat dificultatea alianțelor largi, bazate pe consens, de a reacționa prompt atunci când sunt necesare garanții ferme și imediate de securitate. Formate precum C5 apar ca răspuns la această constrângere. Ele reunesc un număr restrâns de state cu capacități militare semnificative și voință politică clară, dispuse să își coordoneze acțiunile în afara cadrelor instituționale tradiționale. Scopul nu este înlocuirea NATO, ci completarea acestuia prin mecanisme mai flexibile, capabile să ofere descurajare rapidă și angajamente adaptate unor contexte specifice. Totodată, proliferarea acestor formate indică o fragmentare controlată a arhitecturii de securitate occidentale. Pe de o parte, ele sporesc agilitatea și credibilitatea răspunsului strategic; pe de altă parte, introduc ambiguități privind coerența decizională și ierarhia angajamentelor de securitate. În absența unei baze juridice solide, astfel de aranjamente rămân dependente de contextul politic și de coeziunea actorilor implicați. În ansamblu, apariția formatelor de tip C5 semnalează trecerea de la un model exclusiv instituțional al securității europene la unul mai pragmatic și mai diferențiat, în care coalițiile restrânse joacă un rol tot mai important în gestionarea riscurilor strategice imediate. Grupul C5 desemnează un format informal de coordonare între câteva state occidentale dispuse să ofere angajamente de securitate de tip Articol 5, în afara cadrului juridic și instituțional al NATO. Nu este o alianță formală, ci o formulă flexibilă de descurajare colectivă.
În mod uzual, C5 este asociat cu Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Germania și Polonia, un nucleu care reunește putere militară, resurse economice și poziționare strategică pe flancul estic. Forța acestui aranjament derivă din capacitatea politică și militară combinată a acestor state, nu dintr-un tratat. Atractivitatea C5 constă în rapiditate și adaptabilitate, fiind discutat mai ales ca soluție temporară pentru Ucraina, în lipsa garanțiilor NATO. Totuși, angajamentele sale sunt politice, nu juridice, iar lipsa unor structuri comune și dependența de implicarea SUA îi limitează predictibilitatea. În concluzie, C5 nu înlocuiește NATO, ci funcționează ca un instrument de tranziție, util pe termen scurt, dar fragil și dependent de contextul politic. Conceptul de „grup C5” a apărut după 2022, pe fondul schimbărilor profunde din securitatea europeană generate de războiul din Ucraina, ca o formulă informală utilizată în analiza strategică. El nu desemnează o organizație sau o inițiativă formală, ci un cadru de gândire privind un nucleu restrâns de state capabile să ofere garanții de securitate de tip Articol 5 în afara NATO. Ideea s-a conturat în mediile de politică externă din Statele Unite, Marea Britanie și Franța și a fost ulterior preluată în dezbaterile europene, pentru a descrie o posibilă coaliție de putere bazată pe capacități militare, voință politică și reacție rapidă. Lipsa unui act fondator reflectă natura sa conceptuală: C5 este un răspuns gradual la un context strategic marcat de urgență, incertitudine și competiție geopolitică, nu o alianță instituționalizată.