Întâlniri desfășurate cu ușile închise între conducerea FBI și principalul negociator de pace al Ucrainei au generat îngrijorare în rândul diplomaților occidentali, într-un moment critic al negocierilor pentru încheierea războiului ruso-ucrainean.
Potrivit mai multor oficiali familiarizați cu situația, directorul FBI, Kash Patel, și adjunctul său, Dan Bongino, s-au întâlnit în mod repetat cu Rustem Umerov, omul-cheie desemnat de președintele Volodimir Zelenski pentru negocierile de pace. Întâlnirile au avut loc în Statele Unite, în paralel cu discuțiile purtate de Umerov cu emisarul președintelui Donald Trump, Steve Witkoff, în cadrul unei inițiative americane de a pune capăt conflictului care durează de aproape patru ani.
Caracterul discret al contactelor cu FBI-ul și lipsa de transparență privind agenda acestora au alimentat suspiciuni în rândul aliaților Ucrainei. Unii oficiali occidentali se tem că acest canal neobișnuit ar putea fi utilizat pentru a exercita presiuni asupra Kievului în vederea acceptării unui acord de pace favorabil Moscovei, care ar presupune concesii teritoriale majore. Alte surse sugerează că partea ucraineană ar fi interesată să obțină garanții sau protecție în eventualitatea unor anchete de corupție, pe fondul celui mai amplu scandal care a zguduit administrația Zelenski de la venirea sa la putere. Ambasadoarea Ucrainei la Washington a confirmat existența întâlnirilor, precizând că acestea au vizat exclusiv chestiuni de securitate națională.
FBI-ul a transmis, la rândul său, că discuțiile s-au concentrat pe interese comune în domeniul aplicării legii, respingând categoric orice acuzație de comportament neadecvat. Contextul politic amplifică însă tensiunile. Kash Patel și Dan Bongino s-au remarcat anterior prin declarații critice la adresa Ucrainei și a președintelui Zelenski, iar Patel a fost o figură controversată în timpul primului mandat al lui Trump, inclusiv în procedura de impeachment legată de relația Washingtonului cu Kievul. Întâlnirile au loc într-un moment extrem de delicat pentru Ucraina, aflată sub presiune militară crescândă din partea Rusiei și confruntată simultan cu acuzații grave de corupție la nivel înalt. Anchete recente vizează deturnarea a sute de milioane de dolari din sectorul energetic și al apărării, iar nume importante din cercul puterii au fost forțate să demisioneze sau sunt investigate penal. În paralel, negocierile de pace stagnează.
Administrația Trump și-a exprimat deschis frustrarea față de lipsa unui progres rapid, iar președintele american a avertizat că Ucraina riscă pierderi și mai mari dacă refuză compromisuri teritoriale. De cealaltă parte, Zelenski respinge ferm orice cedare de teritoriu, invocând dreptul internațional și legislația ucraineană. Pe fondul acestor evoluții, contactele directe dintre negociatorul ucrainean și conducerea FBI rămân un element neobișnuit și controversat, care riscă să adâncească neîncrederea dintre Kiev și unii dintre susținătorii săi occidentali, într-un moment în care unitatea diplomatică este esențială.
Dar să revenim la momentul mult discutat al Strategia de Securitate Națională a SUA și la interviul din Politico al președintelui SUA, Donald Trump. În conformitate cu strategia NSS, Trump a arătat dispreț față de Europa, descriind-o ca fiind slabă din punct de vedere militar, suprareglementată, nedoritoare să-și controleze granițele, obsedată de schimbările climatice și confruntată cu „ștergerea civilizației”. Toate acestea în contrast cu Rusia. La rândul său Elon Musk este ocupat să ceară dispariția UE, aparent inconștient de rolul său istoric în reconcilierea Germaniei și Franței, astfel încât războiul dintre ele a devenit de neconceput. Da, UE trebuie reformată, dar aruncarea copilului odată cu apa din cadă nu are prea mult sens. Secțiunile din interviul Politico despre Ucraina sunt revelatoare, și nu într-un sens bun. Trump vede Ucraina ca pierzând inevitabil războiul în fața Rusiei, lăsând-o cu puține opțiuni decât să accepte un acord de pace care înclină în favoarea părții aparent mai puternice.
Lăsând la o parte faptul că exagerează atât puterea Rusiei, cât și slăbiciunea Ucrainei, ceea ce pare să nu-i vină în minte președintelui este abordarea alternativă; în loc să impună un acord unilateral, Trump ar putea opta să sprijine Ucraina cu arme, informații și dolari. A face acest lucru l-ar dezamăgi pe Putin de credința sa că timpul favorizează Rusia, ar evita o pace care recompensează agresiunea și ar face posibil ca Statele Unite să evite asumarea unor noi angajamente de securitate costisitoare în Europa pe viitor. În cele din urmă, am obține pacea pe care președintele o dorește – și ar fi o pace care merită avută.
Dezbaterea privind bugetul apărării este adesea redusă la o întrebare simplistă: cheltuim prea mult sau prea puțin? O analiză mai atentă sugerează însă că adevărata problemă nu este nivelul cheltuielilor, ci direcția în care acestea sunt orientate. În raport cu numărul și complexitatea amenințărilor actuale, cheltuielile militare sunt, ca pondere din PIB, sub media perioadei Războiului Rece. Cu toate acestea, eficiența lor este tot mai discutabilă. Statele moderne continuă să investească sume uriașe într-un număr relativ mic de platforme sofisticate – nave de mari dimensiuni și aeronave extrem de capabile, dar și extrem de costisitoare. Aceste sisteme, concepute pentru conflictele secolului trecut, sunt tot mai vulnerabile în fața unor tehnologii mult mai ieftine: drone, rachete și sisteme autonome care pot satura și depăși apărarea clasică. Problema ratelor de schimb devine astfel centrală: costul distrugerii sau apărării unei platforme de miliarde de dolari este disproporționat față de prețul armelor relativ simple care o pot neutraliza. Această distorsiune nu este doar una tehnologică, ci și politică. Avertismentul lansat de președintele Dwight D. Eisenhower, în discursul său de rămas bun, privind pericolul complexului militar-industrial rămâne relevant.
Avertismentul lui Dwight D. Eisenhower a fost că o alianță prea strânsă între armată, industria de apărare și decidenții politici poate ajunge să distorsioneze politica publică și prioritățile naționale. El a subliniat riscul ca interesele economice și instituționale ale acestui „complex militar-industrial” să exercite o influență nejustificată asupra statului, alimentând cheltuieli, conflicte și decizii strategice care nu mai servesc interesul public sau securitatea pe termen lung.În prezent, spun criticii, acesta s-a extins într-un complex militar–industrial–legislativ, în care forțele armate, marii contractori din industria de apărare și o parte a clasei politice converg pentru a menține în producție sisteme scumpe, indiferent de utilitatea lor strategică reală.
În acest context, ideea unor bugete paralele de apărare câștigă teren în cercurile de analiză strategică. Un buget ar susține sistemele moștenite, necesare pe termen scurt, iar un altul ar fi dedicat unei forțe armate noi, bazate pe drone ieftine, interceptoare moderne și tehnologii emergente. O astfel de separare ar permite reducerea dependenței de platforme supradimensionate și ar încuraja inovația rapidă, mai adaptată realităților câmpului de luptă contemporan. Soluția nu este perfectă și nici lipsită de riscuri. Însă, în condițiile în care amenințările evoluează mai rapid decât ciclurile tradiționale de achiziții militare, menținerea status quo-ului pare din ce în ce mai greu de justificat. Din ce în ce mai clar, întrebarea esențială pentru factorii de decizie nu mai este cât de mare este bugetul apărării, ci dacă acesta este pregătit pentru războaiele viitorului, nu pentru cele ale trecutului.
Post Scriptum: Un scurt cancan sosit de la Casa Albă. Când eram în SUA la studii la Universitatea Națională de Apărare aveam lecturi suplimentare date de staff-ul de acolo. Una dintre cărți a fost „Consiliere și consimțământ”/Advise and Consent al lui Allen Drury un roman politic despre lupta dură din Senatul SUA pentru confirmarea unui controversat secretar de stat, acuzat de simpatii procomuniste. Cartea explorează mecanismele puterii, șantajul și compromisurile morale din culisele politicii americane în contextul Războiului Rece. M-am gândit la el săptămâna aceasta când am auzit că președintele Trump l-a concediat pe James McCrery, arhitectul principal al proiectului sălii de bal din aripa de est a Casei Albe, după ce s-au certat cu privire la amploarea noii clădiri propuse. McCrery, deși a fost de acord că era nevoie de o sală de bal mai mare, s-a opus existenței uneia care să eclipseze Casa Albă. Așa că Trump l-a concediat, înlocuindu-l cu un arhitect care, previzibil, va crede că o sală de bal enormă era exact ceea ce era necesar. Principiul de management care funcționează aici este extrem de clar: dacă nu vă place sfatul pe care îl primiți, găsiți un nou consilier care să vă ofere sfatul pe care îl căutați!
