Soarta generalului Zalujnîi pare să atârne acum de un ”fir de păr”– nu de statutul său în armată, unde este respectat, ci de tensiunile cu președintele Ucrainei. Zalujnîi a fost chemat la Oficiul prezidențial. Se spune, pe surse, că tensiunile au crescut în special atunci când Zalujni a descris războiul cu Rusia ca pe un impas, într-un interviu pentru revista The Economist în noiembrie 2023.
La discuția cu președintele a participat și ministrul Apărării Rustem Umerov. Zelenski ar fi declarat conform The Washington Post și Financial Times că „a luat decizia de a-l demite pe comandantul șef al forțelor armate”. Într-o conversație descrisă drept „calmă”, Zelenski i-a oferit lui Zalujnîi o altă poziție, pe care Zalujnîi a refuzat-o.
Frustrările președintelui au crescut de când a devenit clar în toamnă că, contraofensiva sudică a Ucrainei, care a început cu mari speranțe pentru Ucraina și susținătorii săi, a eșuat. Luptele s-au blocat de atunci într-un război de tranșee sângeros. Dar o reacție rapidă și negativă în rândurile armatei, îndoielile unor oficiali de la Kiev și incertitudinea din Occident sugerează că înlăturarea popularului generalului de către Zelenski s-ar putea întoarce ca un bumerang- permițând Moscovei să profite de instabilitate. Ar putea, de asemenea, să dea o lovitură morală în rândul trupelor de pe linia frontului, mai ales că nu a existat o explicație publică pentru demiterea lui Zalujni. Acolo , la Oficiu, a avut loc o discuție între cei doi care a demonstrat că relația dintre ei s-a deteriorat pe parcursul celor doi ani de război cu Rusia. Pur și simplu nu mai au încredere unul în altul conform unei surse care a scurs informația că media din Occident.
Poate cel mai grav dezacord din ruptura dintre Zelenski și Zalujnîi a fost cererea generalului de a mobiliza mai mulți soldați. Cifra finală a lui Zalujni a fost aproape de 500.000, a spus oficialul. Dar Zelensky a renunțat la recrutarea atâtor civili, în parte, a spus el, pentru că Ucraina nu are banii pentru ai plăti fără a crește semnificativ impozitele pentru cetățenii obișnuiți. O astfel de recrutare agresivă ar fi, de asemenea, nepopulară din punct de vedere politic pentru președinte, deși comandanții militari spun că necesitatea ei este elementară. Ziarul The Washington Post a fost primul care a relatat că Ucraina a informat Casa Albă despre planul de demitere a lui Zalujnîi.
Candidații pentru postul lui Zalujnîi sunt generalul colonel Oleksandr Sirski, actualul comandant al forțelor terestre, și general locotenent Kirilo Budanov, șeful informațiilor militare. Sirski a fost considerat mai accesibil în discuțiile cu unii comandanți americani. El a creat o relație de prietenie cu generalul Christopher Cavoli, care, în calitate de șef al Comandamentului European al SUA (SACEUR), a supravegheat o mare parte din efortul Pentagonului de a antrena și echipa armata ucraineană. Între timp, în timpul contraofensivei de vară a Ucrainei, Cavoli nu a putut ajunge la Zalujnîi timp de câteva săptămâni, deși Zalujnîi a menținut contactul cu generalul Mark Milley, Chairman-ul de la Pentagon, au spus oameni familiarizați cu problema.
Analiștii militari l-au creditat pe generalul Zalujnîi cu pregătirea armatei în săptămânile și zilele dinaintea invaziei din 2022, chiar dacă guvernul lui Zelenski a fost avertizat de Casa Albă dar a minimalizat public șansele unui atac rusesc. Generalul Zalujnîi a supravegheat nu numai apărarea capitalei Kiev, ci și campaniile care au zădărnicit invazia inițială și au reluat sute de km pătrați. Comandând dintr-un buncăr din Kiev, generalul Zalujni a urmat o strategie care a atras puternica armata rusă în adâncul teritoriului ucrainean, mărindu-i liniile de aprovizionare, pe care le-a atacat apoi cu grupuri de sabotaj și cu artilerie. Geniștii ucraineni au aruncat în aer sute de poduri și diguri, lăsându-i pe ruși pe drumuri care se terminau pe malurile noroioase ale râurilor sau lângă lacuri nou formate.
Și în contraatacuri, generalul Zalujnîi s-a concentrat pe lovirea liniilor de aprovizionare în regiunea de sud a Hersonului. Șeful personalului prezidențial, Andri Yermak, pare precaut față de „Generalul de Fier” și spune că el este singura persoană publică care se apropie de Zelensky pentru popularitate națională (într-un sondaj de la sfârșitul anului trecut, 98% dintre respondenți și-au exprimat încrederea în el). Zalujnîi, împreună cu legăturile militare americane, dorise să se concentreze pe o lovitură spre sud, pentru a încerca să spargă „podul de uscat” către Crimeea. Zelenski, însă, a insistat asupra unui atac larg pe tot frontul. Este afară sau nu Zalujnîi? După o zile de revendicări, pretenții, zvonuri și speculații, se pare că președintele ucrainean Volodimir Zelenski a decis să nu-l demită, deocamdată, pe comandantul său șef Valery Zalujnîi. Clar tensiunea rămâne totuși între cei doi deoarece primul trebuie să cântărească presiunile politice interne și internaționale în timp ce cel din urmă proiectează și execută o strategie pe câmpul de luptă – și aceasta este o veste proastă pentru Ucraina!