Președintele Emmanuel Macron a pariat pe alegeri anticipate după o înfrângere uluitoare la alegerile pentru Parlamentul European de luna trecută, promițând „o clarificare”, la care spera că va pune extrema dreapta înapoi în cutia sa. În schimb, a pierdut locuri și a dus Franța într-o și mai mare incertitudine. Fostul președinte François Hollande, un socialist care a fost ales duminică, a declarat pentru televiziunea franceză că se aștepta ca Macron să se întâlnească cu șefii marilor partide politice și să încerce să găsească o cale prin teritoriul pe care l-a descris ca fiind neexplorat.
Rezultatul a adus un eșec pentru protejatul lui Le Pen și alegerea pentru prim-ministru, Jordan Bardella, în vârstă de 28 de ani, care l-a acuzat duminică pe Macron și partidele de stânga pentru că au creat o „alianță de dezonoare”. Cert este că Macron a dat foc la casă! Sub Macron partidul Adunarea Națională a lui Le Pen a crescut în 2 ani de la 89 mandate la 143 de mandate. Ensemble, blocul centrist al lui Macron, acum este al doilea. Potrivit rezultatelor finale, alianța de stânga Noul Front Popular a câștigat 182 de locuri în Adunarea Națională din Franța, înaintea coaliției lui Macron (168) și a Rassemblement National (Adunarea Națională) de extremă dreapta (143). Singura șansă pentru o guvernare echilibrată ar fi dezintegrarea NFP și o coaliție centristă în jurul Ensemble, fără LFI și Partidul Comunist, dar cu LR (republicanii de centru-dreapta).
Noul Front Popular a făcut campanie pe baza angajamentelor de a anula multe dintre revizuirile economice ale lui Macron, inclusiv decizia sa de a ridica vârsta legală de pensionare la 64 de ani. Coaliția de stânga vrea să reducă vârsta de pensionare la 60 de ani, să reintroducă impozitul pe avere, să distribuie mai multe locuințe și beneficii, să crească salariile din sectorul public, legându-le de inflație. Măsurile, conform unei estimări ale alianței, vor costa 100 de miliarde de euro în 2025 și 150 de miliarde de euro în 2027. Jean-Luc Melenchon, fondatorul partidului Franța Nesupusă, cel mai mare partid din Noul Front Popular, a ținut un discurs fulgerător după ce au ieșit rezultatele, cerând demisia premierului lui Macron, Gabriel Attal (La France Insoumise este un partid politic din Franța, populist de stânga și socialist, fondat pe 10 februarie 2016 de Jean-Luc Melenchon, pe atunci membru al Parlamentului European și fost co-președinte al Partidului Stângii). El i-a cerut, de asemenea, lui Macron să dea Noului Front Popular un mandat pentru a forma un guvern și a-și pune în aplicare agenda cu aderarea fără compromis la promisiunile sale de campanie.
Actualul prim ministru Gabriel Attal va pleca prin demisie așa cum a promis rămânând sa conducă afacerile curente ale guvernului până la nominalizarea unui nou premier. Cine este Jean-Luc Melenchon? Fanul în vârstă de 72 de ani al fostului lider venezuelean Hugo Chavez și al lui Fidel Castro din Cuba a speriat de multă vreme piețele și investitorii de fiecare dată când s-a apropiat de putere. El este cunoscut pentru discursurile sale înflăcărate, deseori fără teleprompter sau note și folosind amestecul său caracteristic de umor și furie. În trecut el a făcut aluzie la Franța ca fiind o țară „cu bogății uriașe care sunt prost distribuite”. Fiul unui lucrător poștal și al unui profesor, ambii descendenți ai spaniolilor și italienilor care au emigrat în Algeria franceză la începutul secolului, Melenchon s-a născut la Tanger, acum Maroc, când era zonă internațională. S-a mutat în Franța la vârsta de 11 ani, a studiat filozofia, a avut diverse meserii, inclusiv jurnalist și corector și s-a implicat în politica troțchistă. S-a alăturat Partidului Socialist în 1976, la vârsta de 25 de ani, și a fost ales în diferite funcții legislative regionale, naționale și europene. Melenchon a fost șef adjunct al regiunii Essonne, la sud de Paris, din 1998 până în 2004, și ministru junior în Ministerul Educației din 2000 până în 2002. S-a rupt de Partidul Socialist în 2008, spunând că devine prea prietenos cu afacerile. În 2016, a fondat Franța Nesupusă și în 2022 a candidat pentru președinte.
Și acum, Melenchon a devenit din nou cineva de care să se țină seama chiar dacă alianța din care face parte nu are voturi pentru a guverna singură. Liderul de extremă dreapta Marine Le Pen a declarat duminică seara, 7 iulie, că victoria RN a fost „doar amânată”, subliniind că este partidul „numărul unu” din Franța. „Am prea multă experiență pentru a fi dezamăgită de un rezultat în care ne dublăm numărul de parlamentari”, a adăugat ea. Pentru Le Pen est un pas înainte pentru alegerile prezidențiale din 2027 (în 2022 a avut 41,5% din voturi spre deosebire de 58% ale lui Macron). Macron a convocat alegeri anticipate cu trei ani înainte de sfârșitul programat al legislaturii, după ce coaliția sa a fost învinsă de RN la alegerile europene din 9 iunie. Alegerea președintelui a fost în opinia mea una greșită deschizând calea unei guvernări de stânga, troțkiste, dar și pregătindu-i cale lui Le Pen pentru președinție. Alianța NFP este formată din socialiști, verzi, comuniști și partidul de stânga radical al lui Melenchon LFI (Franța Nesupusă), împreună cu unele partide mai mici și independenți. O alianță similară, deși mai puțin largă, fusese formată în 2022 și făcuse din stânga cea mai mare forță de opoziție din Adunare, dar s-a destrămat după tensiuni regulate, în special între LFI și celelalte partide.
Alegerile din Franța de duminică, 7 iulie, au ca rezultat o configurație politică nemaivăzută până acum sub Republica a cincea. Care sunt următorii pași așteptați în urma alegerilor? Ar putea țara să se îndrepte către un impas instituțional? Hai să încercă câteva răspunsuri: (1)nu există un calendar oficial pentru Macron pentru a cere actualului guvern să demisioneze sau să numească unul nou. Pe de altă parte, președintele nu poate ignora complet noua situație politică rezultată în urma alegerilor. Un guvern fără susținere parlamentară este într-adevăr expus unei moțiuni de cenzură chiar în prima sesiune (articolul 12 din Constituție stabilește această dată ca a doua zi de joi după alegeri, în acest caz 18 iulie 2024); (2) Dacă o tabără politică are majoritatea absolută în Adunare (cel puțin 289 din cele 577 de locuri), numirea unui prim-ministru din rândurile sale este inevitabilă. Având în vedere rezultatele primului tur de scrutin, o astfel de majoritate ar putea apărea doar din extrema dreaptă Rassemblement National (RN) și aliații săi, sau din extrema stângă.
Prin urmare, Macron trebuie să aleagă un candidat din majoritate, așa cum au numit François Mitterrand, în 1986 și 1993, și Jacques Chirac, în 1997, premieri care li s-au opus politic; (3) în absența unei majorități clare, există un risc real de blocaj instituțional, constituția nu impune niciun calendar pentru formarea unui guvern, dar niciun text legislativ sau de reglementare nu poate fi adoptat în lipsa unuia. În ultimele zile, politicienii francezi au prezentat mai multe idei pentru a remedia o eventuală criză instituțională: formarea unui „guvern de unitate națională” susținut de o coaliție care se unește peste tabere politice; numirea unui guvern „tehnic” care să conducă țara, cu miniștri fără afiliere de partid, pe linia celui condus de Mario Draghi în Italia din 2021 până în 2022; un guvern minoritar în Adunare, dar unul care ar căuta compromisuri pentru a adopta legislația de la caz la caz. Complicată situație. Va avea Macron o soluție?
