Să ne reamintim un moment din istoria recentă a Turciei. Turcia a asistat la cea mai sângeroasă tentativă de lovitură de stat din istoria sa modernă pe 15 iulie 2016, când o facțiune a armatei turce a lansat o încercare coordonată de a răsturna guvernul președintelui Recep Tayyip Erdogan.
Tancurile au ieșit în stradă în Istanbul în seara zilei de 15 iulie, soldați turci au invadat sediul partidului de guvernământ AK, iar avioanele de luptă au bombardat clădirea parlamentului din Ankara. Președintele șefilor de stat major, generalul Hulusi Akar, a fost luat captiv. Pe măsură ce știrile despre tentativa de lovitură de stat s-au răspândit, mii de turci au ieșit în stradă, în ciuda atacurilor din partea forțelor care susțin lovitura de stat, în timp ce soldații loiali și forțele de poliție au rezistat tentativei de lovitură de stat. Cel puțin 251 de persoane au fost ucise și peste 2.200 au fost rănite, dar lovitura de stat a fost înfrântă în câteva ore.
”Turcia și-a exprimat satisfacția față de sprijinul necondiționat”, scria mass-media turcă, pe care președintele rus Vladimir Putin l-a acordat guvernului turc în urma tentativei eșuate de lovitură de stat din 15 iulie și a promis că va îmbunătăți rapid relațiile bilaterale cu Moscova după o ruptură de opt luni datorată doborârii unui avion rus de către armata turcă în Siria. Guvernul turc l-a învinuit pe Fethullah Gulen, un cleric și om de afaceri turc care a trăit în exil, autoimpus, în statul Pennsylvania din SUA, din 1999, pentru că a pus la cale lovitura de stat cu adepții săi. Gulen, un fost aliat al lui Erdogan, a negat orice implicare în lovitura de stat. Guvernul turc numește rețeaua lui Gulen Organizația Teroristă Fethullah (FETO).
Consecințe? Ankara a declarat stare de urgență care a continuat timp de doi ani. În acea perioadă, zeci de mii de oameni au fost arestați în așteptarea procesului și cel puțin 125.000 de funcționari publici, personal militar și cadre universitare au fost demiși sau suspendați din funcțiile lor din cauza unor legături suspectate cu Gulen. Erdogan că a folosit incidentul pentru a înlătura opoziția. Pe lângă epurare, Turcia a organizat un referendum constituțional în 2017 pentru a-și schimba sistemul politic de la un sistem parlamentar la unul prezidențial executiv. A avut primele alegeri în cadrul noului sistem în 2018. S-au răcit relațiile cu SUA și Erdogan s-a îndreptat spre Putin. Erdogan și-a consolidat controlul aproape total asupra țării, chiar dacă a subminat democrația țării pentru a face acest lucru. Sub regimul său din ce în ce mai autoritar, disidența a devenit din ce în ce mai periculoasă, numeroși lideri ai opoziției, personalități ale societății civile și jurnaliști fiind arestați pentru ceea ce majoritatea observatorilor consideră acuzații motivate politic. Au trecut 8 ani de atunci și poate a venit timpul iertării? Nu știm.
Președintele Recep Tayyip Erdogan a grațiat în mai 2024 șapte foști ofițeri militari de rang înalt care au fost condamnați la închisoare pe viață din cauza înlăturării unui guvern condus de islamiști în 1997. Foștii generali, care se află la vârsta de 70-80, au fost grațiați din cauza problemelor de sănătate și a bătrâneții, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial al țării. Un tribunal i-a condamnat pe generali la închisoare pe viață în 2018 pentru rolul lor într-o campanie care a fost condusă de armata pro-seculară a Turciei și a forțat demisia primului ministru al vremii, Necmettin Erbakan. Sentințele lor au fost confirmate de o curte de apel în 2021. Poate este și o consecință a recentelor alegerile municipale, în care partidul de guvernământ a lui Erdogan, Justiție și Dezvoltare, a suferit pierderi usturătoare. Acest fapt poate sugerează că era de dominație a lui Erdogan s-ar putea apropia de final.
În ultimul deceniu, Erdogan a urmat, de asemenea, o politică externă aventuroasă și belicoasă în regiunea mediteraneeană, punând Ankara din ce în ce mai în dezacord cu aliații săi NATO. După achiziționarea de către Turcia a unui sistem rus de apărare aeriană S-400 în iulie 2019, Washingtonul a suspendat implicarea Turciei în programul de avioane de vânătoare de generație următoare F-35. Incursiunile repetate ale Turciei în apele din estul Mediteranei revendicate de Cipru, precum și blocajele sale cu navele militare a navelor grecești și franceze prezente în regiune, au crescut și mai mult tensiunile și au alarmat observatorii. Și sprijinul Ankarei pentru islamiștii politici de la revoltele arabe, precum și rolul său în diferitele conflicte armate din Orientul Mijlociu au pus-o în contradicție cu statele din Golf și cu Egiptul.
În timpul administrației sale, fostul președinte Donald Trump a dezvoltat o relație bună cu Erdogan, dar abordarea sa personalizată a paralizat canalele diplomatice tradiționale și legăturile instituționale dintre cele două țări, fără a oferi rezultate tangibile. După ce Joe Biden a devenit președinte, administrația sa l-a ținut pe Erdogan la distanță, semnalând dezaprobarea față de retragerea din sfera democratică a Turciei și prietenia crescândă cu Rusia. După atacul Hamas din 7 octombrie asupra Israelului, criticile dure ale lui Erdogan față de sprijinul SUA pentru ofensiva militară a Israelului din Fâșia Gaza, combinate cu propria sa acceptare publică a Hamas, au făcut mai dificil pentru administrația Biden să-și atenueze dezacordul față de Turcia, mai ales că se află acum în campania de realegere a lui Biden. Dar la începutul acestui an, un impuls pozitiv în relație a început să se construiască atunci când Ankara a fost de acord să pună capăt obstrucției sale de un an față de aderarea Suediei la NATO, iar Washingtonul a aprobat în schimb achiziționarea avioanelor de luptă F-16 de către Turcia. Urma vizita lui Erdogan în mai la Washington.
Casa Albă nu a anunțat niciodată oficial vizita, dar un oficial american a declarat pentru Reuters la sfârșitul lunii martie că, în urma vizitei ministrului turc de externe Hakan Fidan la Washington, Casa Albă a oferit și Ankara a acceptat data de 9 mai pentru o întâlnire între Biden și Erdogan. Aceasta ar fi fost prima vizită bilaterală la Washington din 2019, când Erdogan sa întâlnit cu președintele de atunci, Donald Trump. Erdogan și Biden s-au întâlnit de câteva ori la summituri internaționale și au vorbit la telefon de când președintele democrat american a preluat mandatul în ianuarie 2021. Legăturile dintre SUA și Turcia au fost mult timp tensionate de diferențele pe o serie de probleme. Deși s-au dezghețat de când Ankara a ratificat candidatura Suediei de aderare la NATO la începutul acestui an, tensiunile persistă cu privire la Siria, Rusia și la războiul din Gaza.
Nu zau? Cand au fost conciliate si cand au facut aceeasi politica o putere globala si globalista cu una regionala, istorica si religioasa?
Suparat si grav, asa cum il infatiseaza poza, domnul Grumaz vrea cu tot dinadinsul sa se faca cununie intre Turcia si SUA. De ce?
Ce profit putem avea noi din cununia asta?
Nu cred ca turcii vor uita cum au fost tradati de SUA si bagati in lovitura militara de palat. Dar rusii au fost pe subiect si au dat ajutor acolo unde poporul turc a dorit si s-a creat o alianta cu mofturi si capricii de fata mare din parte lui Erdogan. Dar acum treaba a ajuns la os, trebuie decis de Turcia: alba sau neagra, nu mai exista loc pentru un fund in doua barci, nici Modi, indianul nu-si mai permite coregrafia asta.
Problema Siriei este si mai complicata de cand Putin a spus ca va da armament de ultima generatie si partilor proxi pentru ca Rusia este bombardata de armament si munitie NATO. In aceste conditii armata turca din Siria, din zonele de granita vor deveni tinta armamentului modern rusesc, la fel si americanii.
De aceea americanii spera ca turcii vor veni cu ei in barca inecatilor, dar turcii nu pot uita ca americanii ii sustin pe kurzii PKK[Oklan], inamicii de moarte ai turcilor.
Daca Siria promite o curatire a kurzilor la granita cu Turcia unde ei s-au extins impinsi de SUA, atunci Turcia va fi in barca mai degraba cu Siria. Pe de alta parte daca SIRIA va fi inarmata mai bine v’or mai putea rezista SUA in Siria ajutata si de militiile irakiene inarmate de iranieni?
Oricat de ingrijorat ar fi domnul Grumaz el ar fi trebuit sa prezinte situatia in extenso si nu sa ne duca pe noi cu lumanarica prin pivnitele Vaticanului.