Este relația transatlantică fracturată?

Europa încotro? Fractura dintre Europe și SUA s-a accentuat odată cu Conferința de Securitate de la Munchen și s-a mărit odată cu începerea negocierilor dintre America și Rusia de la Riad. Ea, fractura, apăruse odată cu venirea lui Donald Trump la Casa Albă. Președintele american a schimbat regulile diplomației internaționale: spune ceea ce gândește.  Întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă în 2025 a trimis unde de șoc în peisajul politic și economic global. Politica sa „America First 2.0” nu este doar o continuare a poziției administrației sale anterioare, ci o versiune și mai agresivă a naționalismului economic, protecționismului și realinierii geopolitice.

Ce o să zică politicieni noștri când America va relua comerțul cu Rusia? Ne-am gândit la un astfel de scenariu? Avem o soluție sau așteptăm să vedem ce spune Bruxellesul? Nu încercăm să ne apropiem de americani și să cooperăm cu ei? În timp ce președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, încă reflectează asupra semnării unui acord cu Statele Unite privind resursele minerale, Kremlinul a oferit administrației lui Donald Trump o propunere de afacere legată de resursele naturale ale Rusiei. Potrivit autorităților ruse, companiile petroliere americane ar putea reveni în țară, iar Moscova este, de asemenea, interesată de proiecte comune cu SUA în Arctica, a declarat, la începutul negocierilor din Arabia Saudită, Kirill Dmitriev, șeful Fondului Rus de Investiții Directe. Vă reamintesc ca la Riad se discută agenda dintre SUA și Rusia, Ucraina fiind un subpunct pe agendă. Europa nu este la masa din Riad, dar este cel puțin la celălalt capăt al telefonului. Rubio a informat aseară, 18 februarie, miniștrii de externe ai Franței, Italiei și Germaniei, precum și pe Înaltul Reprezentant al UE Kaja Kallas, un format cunoscut sub numele de Quint.

În condițiile în care SUA se concentrează pe relocalizarea locurilor de muncă, securizarea granițelor și reducerea dependenței de China, lumea se pregătește pentru schimbări semnificative. În centrul acestei schimbări se află războiul comercial reînnoit dintre SUA și China – ceea ce mulți analiști îl numesc Războiul comercial 2.0 – o bătălie care ar putea remodela industriile, economiile și alianțele pentru anii următori. Care sunt ramificațiile geopolitice într-o lume mai divizată? Odată cu revenirea lui Trump, lumea se transformă în noi blocuri de putere: primul bloc- SUA, Marea Britanie, Japonia, India (Coaliția Pro-America) – țări care se aliniază la politicile comerciale ale SUA; al doilea bloc-China, Rusia, Națiunile BRICS – o alianță economică și militară în creștere care contestă dominația SUA. Viitorul UE este incert – națiunile europene se vor lupta să navigheze între SUA și China. Preocupări militare și de securitate: război în Ucraina; tensiuni crescute în Marea Chinei de Sud și între China și Taiwan; escaladarea războiului cibernetic între SUA și China; acumularea mai mare de arme în Asia și Pacific; criza din Gaza.

Revenirea lui Trump în 2025 și ascensiunea „America First 2.0” semnalează o nouă eră a naționalismului economic global. În timp ce SUA încearcă să recâștige dominația în producție, China lucrează pentru a contracara aceste mișcări cu propriile sale strategii. Lumea intră într-o eră economică fragmentată și imprevizibilă – una în care alianțele se schimbă, întreprinderile trebuie să se adapteze, iar consumatorii trebuie să se pregătească pentru schimbare. Dacă această perioadă duce la o revigorare economică sau la o instabilitate mai mare, rămâne de văzut. Cert este că lumea așa cum o cunoșteam înainte de 2025 nu va mai fi niciodată la fel. Europa ar trebui să acționeze în continuare în interesele sale pe termen lung, chiar dacă s-ar lupta să se apere astăzi fără sprijinul american. Securitatea sa viitoare va fi decisă în Ucraina, așa că prima ei sarcină este să intensifice ajutorul militar pentru Kiev prin finanțarea producției de arme ucrainene, prin finanțarea resurselor în tehnologia dronelor și anti-drone, subvenționând capacitatea de producție extinsă și semnând contracte pe termen lung pentru a înlocui kit-ul furnizat de SUA, cum ar fi apărarea antiaeriană și loviturile cu rachete cu rază lungă de acțiune. Așa ne putem proteja în eventualitatea unei reluări a ostilităților.

Europa nu are un plan elaborat pentru Ucraina în condițiile în care administrația Trump se retrage de acolo.  Liderii europeni au gândit să trimită trupe în Ucraina, iar Marea Britanie s-a oferit public să facă acest lucru. Care va fi scopul lor acolo? Nu cuva ar trebui determinat înainte de a lua o decizie?. Europa și SUA au ajuns într-un fel de impas. Discursul lui Vance din Munchen a fost menit să transmită un adevăr emergent: „Europa în general, și Germania în special, nu mai poate conta pe o umbrelă de protecție americană. … [Președintele Donald] Politica europeană a lui Trump este probabil să aibă unul din două rezultate. Ar putea funcționa ca terapie de șoc, zguduindu-i pe europeni să facă schimbări care ar putea reînnoi puterea europeană și să ofere o speranță pentru o nouă alianță mai realistă. Sau ar putea marca începutul sfârșitului comunității transatlantice care a oferit Europei cea mai lungă eră de pace relativă de la apogeul Imperiului Roman.”

Într-adevăr vorbim de sfârșitul Alianței? În ochii unora, unitatea transatlantică este acum fundamental sub semnul întrebării, iar Ucraina este locul pentru o relație dezintegrată între SUA și Europa. Unii susțin că alianța transatlantică este acum moartă din punct de vedere funcțional; alții spun că este o lucrare în curs. Unii analiști vorbesc despre reinventarea alianței transatlantice. S-a oferit suficient ajutor Ucrainei? Nu și în mod sigur nu la timp. În ciuda îngrijorării în țări precum Polonia, România și statele baltice, guvernele vestice de pe ambele maluri ale Atlanticului nu sunt dispuse să ofere Ucrainei suficient ajutor pentru a da victoriei o perspectivă realistă, iar Putin știe asta.  Rezultatul final probabil al politicii lui Trump pentru Ucraina este același cu cel al politicii lui Joe Biden. Ucraina se va micșora și nu va exista un articol 5 în viitor. Întrebarea este ce urmează. Va fi mulțumit de câștigurile sale Putin, cel care este însângerat de costul războiului, îngrijorat de dependența sa crescândă de China și trezit de eșecul său de a cuceri întreaga Ucraină? Sau va vedea el oportunități pentru noi progrese, având în vedere dezordinea și nerezolvarea obiectivelor propuse, atât de evidente în cadrul UE și al NATO?

Abia acum încep diferențele dintre abordările Biden și Trump. Biden a considerat că unitatea NATO este cea mai bună modalitate de a descuraja atacurile rusești. Echipa Biden credea că succesul său în menținerea unități NATO după invazia rusă a fost cheia stabilității în Europa. Viziunea echipei Trump nu poate fi mai diferită numai că spre deosebire de Biden Trump retrage sprijinul Ucrainei și reduce prezența în structurile NATO.  Având în vedere apelurile urgente la resursele americane din Indo-Pacific și din alte părți și având în vedere starea opiniei publice americane, Washingtonul nu poate fi târât într-o responsabilitate extinsă pentru viitorul Ucrainei. Descurajarea Rusiei este o problemă europeană. Vizita lui Vance a avut această menire. Discursul său combativ  din amvonul de la Conferința de Securitate de la Munchen, refuzul său de a-l întâlni pe cancelarul Olaf Scholz și întâlnirea lui care distruge tabuurile cu liderul Alternativei pentru Germania, Alice Weidel, au transmis același mesaj. După mai bine de 30 de ani în care președinții de la Bill Clinton până la Joe Biden au cerut Europei să-și asume mai multă responsabilitate pentru apărarea comună, America o va impune acuma. Europa în general, și Germania în special, nu mai poate conta pe eterna umbrelă de protecție americană. Oricum, prima incursiune a administrației Trump în elaborarea politicilor europene nu va fi uitată curând. A avut oare dreptate Charles de Gaulle?  Să sperăm că europeni șocați și supărați să tragă niște lecții înțelepte dintr-o săptămână grea. Vremurile disperate necesită măsuri disperate. Și așa cum m-a învățat un guru al geopoliticii la Harvard, Joseph S. Nye jr., ”trebuie să gândim mereu la neconceput”, spun și eu la rândul meu ”așa trebuie să facă Europa acum”.

Este prea devreme pentru a spune cine vor fi adevărații câștigători și învinșii din a doua administrație Trump. Lucrurile s-ar putea schimba. Cu toate acestea, nu există nicio îndoială că poziția geopolitică a Europei s-a diminuat considerabil. Decizia președintelui american Donald Trump de a nu se consulta sau avertiza liderii europeni înainte de a vorbi cu președintele rus Vladimir Putin arată cât de irelevantă a devenit Europa, chiar și atunci când interesele ei geopolitice sunt în joc.  Și asta este numai începutul!

Post Scriptum: Reuniunea de la Paris din 17 februarie a fost o modalitate pentru europeni și ucraineni de a-și exprima dezacordul cu privire la semnarea unui acord de pace, pentru Ucraina, între Statele Unite și Rusia fără participarea acestora. Summitul ar fi trebuit, de asemenea, să permită Aliaților să se repoziționeze pe scena internațională, luând în considerare o potențială accelerare a înarmării europene. Rezultatele au marcat o lipsă de consens. Așa că o nouă reuniune cu invitarea Lituaniei, Estoniei, Letoniei, Cehia, Grecia, Finlanda, România, Suedia și Belgia, precum și Canada și Norvegia, va avea loc tot la Paris. Ceea ce șochează pe mulți este că europenii nu au anticipat mocirla în care se află. După izbucnirea războiului din Ucraina, toată gândirea strategică europeană s-a bazat pe cel mai bun scenariu în care Statele Unite ar fi un aliat total de încredere, în ciuda faptului că a experimentat tot felul de amenințări în primul mandat al lui Trump și că amenințările sale de a se retrage din cea mai mare alianță militară din lume au fost aproape de realizare. Pentru un continent care a produs minți strategice precum Metternich și Talleyrand, a existat o gândire strategică aproape infantilă asupra Ucrainei și a consecințelor sale pe termen lung.