Din punct de vedere al evoluțiilor geopolitice avem două conflicte care ne afectează: Ucraina-Rusia și Israel-Palestina. Ucraina nu a manifestat niciodată un interes apropiat pentru conflictele din Orientul Mijlociu. Și totuși este în fața unei dileme: Israel sau Sudul Global?
Statele Unite și majoritatea celorlalte țări occidentale susțin în continuare Israelul, în timp ce multe țări din așa-numitul Sud Global i-au condamnat pentru atacurile aeriene fără discriminare ale IDF împotriva Gazei și insistă că au și o anumită responsabilitate pentru izbucnirea violenței. Dilema este că lideri de la Kiev vor în ambele bărci! Ucraina are relații de afaceri cu Israelul. Pentru ei lumea arabă este totuși ceva îndepărtat. Kievul își dorește modelul israelian de organizare al armatei și al serviciilor.
Modelul de creștere economică al Tel Aviv-ului în timp de război este o lecție pe care ucraineni vor s-o învețe. Războiul dintre Israel și Hamas a creat atât noi riscuri, cât și noi oportunități pentru Ucraina. Având în vedere poziția pro-palestiniană și pro-iraniană a Moscovei, sprijinul Ucrainei pentru Israel ar putea ajuta la îmbunătățirea relațiilor dintre ultimele două țări. Kievul a făcut tot posibilul pentru a-i convinge pe israelieni să impună sancțiuni împotriva Rusiei și să furnizeze Kievului tancuri și sisteme de apărare aeriană. Dar guvernul israelian a fost reticent în a rupe relațiile cu Moscova și a refuzat să meargă dincolo de furnizarea de ajutor umanitar și aprovizionare limitată de sisteme de avertizare împotriva raidurilor aeriene. Și Netanyahu vrea în două bărci! Deocamdată Kievul continuă operațiunile în regiunea Kursk.
Rămân atât de multe întrebări cu privire la strategia Ucrainei, răspunsul Rusiei și ce impact pe termen lung poate avea acest lucru – sau nu – asupra războiului general, inclusiv potențialul pentru negocieri viitoare, efectul asupra moralului ambelor părți și dacă acest lucru îi încurajează pe susținătorii Ucrainei , inclusiv SUA, pentru a ajuta la reactivarea a ceea ce arăta ca un efort de război prăbușit de partea ucraineană. De la începutul războiului ne-am confruntat cu două școli de gândire la Kiev. Una a lui Valeri Zaloujnîi de tip occidental și cea a lui Oleksandr Sârski de tip sovietic pentru că el s-a școlit în Rusia. Avantajul îl vedeți astăzi în Kursk. Sârski știe cum să lovească pe ruși cu propriile lor arme și tactici. De fapt el a fost și la începutul războiului în zona Kiev și i-a dislocat pe ruși de acolo. Incursiunea ucraineană în regiunea Kursk din Rusia a evidențiat lipsa de pregătire a Kremlinului pentru avansările militare ucrainene pe teritoriul rus prin repoziționarea trupelor și dependența de noi recruți. Lipsa de acțiune a oficialilor ruși de teama de represalii, creează o lipsă de inițiativă la nivel inferior și o birocrație complicată concentrată pe obținerea aprobării de la Kremlin.
Incursiunea bine planificată a armatei ucrainene în regiunea Kursk a evidențiat vulnerabilitățile armatei ruse și a dat o lovitură narațiunii oficiale că Rusia a fost ferită de ostilități. Punctele de control înființate pe partea rusă de-a lungul graniței de 245 de kilometri pe care regiunea Kursk o împarte cu Ucraina erau conduse în principal de recrutați slab pregătiți de la grănicerii de la FSB (serviciul de securitate rus) și de unități de infanterie a armatei ușor echipate. Potrivit militarilor ucraineni, rușii începuseră să curețe zona de mine în pregătirea unei ofensive către orașul ucrainian Sumi. Și totuși rușii, înaltul lor comandament militar, nu au văzut mișcările de trupe ucrainene din zona Suni? Potrivit canalului rus Telegram Ribar, generalul Esedulla Abachev, responsabil cu protecția frontierei la Kursk, raportase cu câteva săptămâni în urmă superiorilor săi o concentrare anormală de trupe ucrainene în regiunea Sumi. Următoarele zile vor fi decisive, deoarece trupele ucrainene trebuie să decidă dacă se retrag, reiau atacurile sau încearcă să-și mențină pozițiile. Acesta din urmă i-ar expune riscului unui nou război de uzură, care este favorabil Rusiei. Va fi o provocare semnificativă pentru forțele ucrainene să-și mențină pozițiile în regiunea Kursk, în special având în vedere că liniile lor de aprovizionare sunt probabil vulnerabile la focul inamic.
Ce au obținut ucraineni? Sute de prizonieri ruși (cifre necertificate spun 2000) au fost transportați cu camioane în primele momente ale avansului. Ei ar putea fi folosiți în viitoarele schimburi de prizonieri pentru a elibera mii de soldați ucraineni și civili din captivitate. Incursiunea ar putea întări, de asemenea, mâna Kievului în viitoarele negocieri cu Rusia. Deși luptele continuă, teritoriul aflat în prezent sub control ucrainean, în sine, este de o valoare economică sau strategică redusă. Bazele militare majore sunt departe de zona actuală de operațiuni, iar progresele ucrainene sunt de așteptat să încetinească pe măsură ce Rusia trimite mai multe forțe. Vizarea Grupării de Forțe de Nord a Rusiei, care alimentează frontul Harkov, este un obiectiv cheie. Operațiunea de la Kursk a servit și pentru a atrage atenția de pe frontul de est, unde zeci de mii de ucraineni au fost uciși și răniți și unde armata ucraineană s-a străduit să repare fisurile din apărarea sa. Rusia nu și-a retras trupe de pe linia frontului din Ucraina dar și-ar putea retrage rezervele din părțile liniei frontului care sunt de importanță secundară. Cât privește Orientul Mijlociu așteptăm răspunsul Teheranului care în cel mai bun caz va organiza o acțiune multifront împotriva Israelului. Ce înseamnă aceasta? Vor ataca din Iran, Liban, Yemen, Siria și Irak.
Toate privirile sunt îndreptate spre Doha, unde o echipă israeliană de negocieri se întâlnește cu mediatorii americani, qatarieni și egipteni pentru a salva un acord de încetare a focului care ar elibera ostaticii rămași luați în timpul atacurilor Hamas din 7 octombrie. Hamas nu participă la summitul de la Doha, a confirmat miercuri Basem Naim, un membru de rang înalt al grupării militante. Hamas va participa la discuții doar pentru a „implementa ceea ce s-a convenit”, a spus el. Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a adăugat luna trecută condiții care nu au fost incluse în ceea ce președintele Joe Biden a descris la 31 mai drept o ofertă de încetare a focului israeliană. Biroul lui Netanyahu neagă introducerea de noi prevederi în discuții și a reiterat luni că liderul Hamas Yahya Sinwar „a fost – și rămâne – singurul obstacol în calea unui acord cu ostatici”.
Administrația Biden și-a petrecut ultimele două săptămâni semnalând că Israelul, Statele Unite și partenerii săi sunt pregătiți să zădărnicească orice atac de represalii, la fel ca atunci când Iranul a declanșat un baraj fără precedent de rachete și drone asupra Israelului la mijlocul lunii aprilie. Au străbătut regiunea săptămâna care a trecut directorul CIA, William Burns, și înalți oficiali ai Casei Albe, Amos Hochstein și Brett McGurk. De asemenea cu o săptămână înainte Pentagonul l-a trimis pe generalul Michael Erik Kurilla, șeful Comandamentului Central al SUA, să se coordoneze cu armata israeliană. Statele Unite, Franța, Germania, Regatul Unit și Italia și-au exprimat sprijinul pentru Israel într-o declarație comună. Biden și secretarul de stat Antony Blinken au susținut, de asemenea, o serie de apeluri cu omologii lor din Iordania, Egipt și Qatar. Cine va negocia la Doha? Echipa israeliană de negocieri, include pe șeful Mossad-ului, David Barnea, șeful Shin Bet, Ronen Bar, și coordonatorul de ostatici al armatei, Nitzan Alon, care urmează să se întâlnească cu Burns, cu directorul egiptean de informații Abbas Kamel și cu prim-ministrul Qatar, șeicul Mohammed bin Abdulrahman bin Jassim Al Thani. Negocierile s-au încheiat la Doha și Hamas refuză să le accepte. Urmează Cairo!
