Davos 2026 marchează sfârșitul diplomației de salon și începutul unei ere a realismului brutal, unde marile puteri folosesc tarifele și resursele ca arme, forțând restul lumii să aleagă între subordonare și o autonomie strategică construită cu prețul unor tensiuni fără precedent. Donald Trump a câștigat la Davos. El a reușit să impună o viziune pragmatică și tranzacțională asupra economiei, reafirmând prioritatea intereselor naționale americane în fața elitei globale, sub sloganul unei prosperități bazate pe dereglementare și investiții. În timp ce criticii îl acuză de distrugerea ordinii mondiale, susținătorii pragmatismului subliniază rezultatele concrete: tarife anulate, o economie americană în creștere și o presiune care obligă Europa să devină mai responsabilă pentru propria apărare.
Voi analiza câteva elemente al acestui summit unele dure altele pline de culoare. Un lucru este cert Discursul lui Mark Carney marchează un punct de cotitură fundamental în politica externă contemporană, propunând trecerea de la nostalgia unei ordini internaționale ideale la ceea ce el numește „realism bazat pe valori”. Argumentul central este că lumea nu traversează o simplă tranziție, ci o ruptură definitivă față de epoca în care regulile globale erau respectate de comun acord. În acest nou peisaj geopolitic, integrarea economică nu mai este un garant al păcii, ci a devenit o armă prin care marile puteri își exercită coerciția asupra celorlalți. Folosind metafora „aprodului” lui Václav Havel (”aprodul” nu crede în slogan, dar îl afișează din frică și conformism, pentru a fi lăsat în pace de sistem- Havel numește asta „a trăi în minciună”), Mark Carney cere onestitate intelectuală: statele medii, precum Canada, trebuie să înceteze să mai simuleze credința într-un sistem doar teoretic și să dea jos ”semnul din fereastră”(vezi post scriptum).
El respinge nostalgia ca fundătură și redefinește politica externă ca act de integritate: „a trăi în adevăr” în 2026 înseamnă să recunoști jungla geopolitică și să-ți ascuți propriile unelte de supraviețuire. „Datul jos al semnului” nu înseamnă izolare, ci maturitate.Puterile medii trebuie să accepte că integrarea economică a fost „înarmată”/weaponized, iar autonomia strategică în 2026 înseamnă capacitatea de a rezista șantajului prin investiții în resurse proprii și prin „coaliții ale celor care vor”, așa cum susține Mark Carney, într-o lume în care dependența de un hegemon transformă suveranitatea într-o simplă performanță, nu într-o realitate.El recunoaște că vechea ordine bazată pe reguli a fost adesea o ficțiune utilă sub hegemonie americană, dar subliniază că astăzi, când interdependențele devin vulnerabilități, supraviețuirea depinde de forța proprie și de capacitatea de a rezista presiunilor externe. Noua strategie canadiană propusă se sprijină pe trei piloni esențiali: (1) Autonomia strategică internă: Investiții masive în apărare, energie, inteligență artificială și minerale critice, transformând resursele naturale în instrumente de putere; (2) Geometria variabilă: Formarea unor coaliții ad-hoc, flexibile, bazate pe interese comune (cum ar fi cluburile de cumpărători pentru minerale în cadrul G7 sau parteneriatele de securitate cu UE), în locul dependenței exclusive de instituții multilaterale paralizate, precum WTO sau ONU; (3) Pragmatismul principial: Angajarea activă în relații cu actori diverși — de la China la Qatar — fără a abandona valorile fundamentale, dar recunoscând că în lumea reală progresul este adesea incremental și tranzacțional. În esență, analiza lui Carney este un avertisment pentru toate „puterile medii”: într-o lume a „cetăților” și a rivalităților de mare putere, suveranitatea nu mai este un dat conferit de geografie sau de tratate vechi, ci un drept care trebuie recâștigat prin reziliență economică și diversificare strategică. Mesajul final este unul de încredere și acțiune: Canada alege să nu mai fie un spectator vulnerabil, ci un arhitect activ al unei noi structuri globale, unde legitimitatea și forța proprie sunt singurele garanții împotriva subordonării.
Discursul lui Donald Trump la Forumul Economic Mondial de la Davos, din 21 ianuarie 2026, a devenit rapid unul dintre cele mai polarizante episoade ale actualei sale administrații, marcând o ruptură vizibilă față de paradigma cooperării globale și o orientare explicită către un tranzacționalism dur. Prezența sa în Elveția, însoțit de cea mai mare delegație americană din istorie, a fost concepută ca un gest simbolic de forță adresat elitelor financiare și politice internaționale, sugerând că Statele Unite ale Americii nu mai caută consens, ci impunere prin greutate economică. Tema cea mai controversată a fost reluarea ambiției de a achiziționa Groenlanda, prezentată drept o necesitate strategică pentru securitatea Arctică și controlul resurselor, într-o logică ce evocă un „Manifest Destiny” modernizat. Trump a cerut negocieri imediate cu Danemarca, avertizând aliații europeni care s-ar opune că vor fi sancționați prin tarife punitive de până la 25%. Deși a exclus explicit utilizarea forței militare, limbajul său a subliniat ideea că presiunea economică a SUA este suficientă pentru a face un astfel de acord inevitabil. În plan geopolitic, discursul a continuat ofensiva împotriva instituțiilor multilaterale.
Trump a descris NATO drept o alianță „nedreaptă”, insistând că Washingtonul oferă protecție Europei fără a primi un echivalent real în schimb, mai ales în contextul conflictului din Ucraina, de care America ar fi, în viziunea sa, protejată de „un ocean mare și frumos”. În aceeași logică, a sugerat marginalizarea Organizația Națiunilor Unite și crearea unui așa-numit „Board of Peace”, un consiliu restrâns de lideri, condus de el, care să arbitreze conflicte globale precum Gaza, Venezuela sau Ucraina exclusiv pe baze tranzacționale, ignorând diplomația tradițională și normele multilaterale (un loc pentru care noi nu am achiesat în schimb Ungaria a făcut pasul). Componenta economică a fost dominată de retorica „America First”, cu un atac frontal asupra politicilor de energie verde. Trump și-a reiterat ostilitatea față de energia eoliană, susținând că proliferarea turbinelor ar fi sinonimă cu pierderi economice, și a prezentat dereglementarea și sprijinul pentru combustibilii fosili drept cheia prin care SUA ar fi devenit singurul motor autentic al creșterii globale. Europa a fost portretizată ca un actor aflat pe o traiectorie greșită, blocat de propria agendă climatică. Într-un registru mai degrabă electoral, adresat publicului intern, președintele a propus inclusiv măsuri neconvenționale pe piața imobiliară, precum intervenția statului prin preluarea datoriilor ipotecare pentru a reduce costul creditării. Surpriza a venit al finele zilei a treia. În a treia zi a Forumului Economic Mondial de la Davos (21 ianuarie 2026), discuțiile dintre președintele Donald Trump și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au marcat un punct de cotitură în criza diplomatică legată de Groenlanda.
Deși tensiunile au fost ridicate, întâlnirea lor a condus la un „cadru de acord” menit să evite un conflict comercial total între SUA și Europa. Trump a anunțat prin intermediul Truth Social că, în urma unei întâlniri „foarte productive” cu Mark Rutte, s-a stabilit cadrul unei înțelegeri ce vizează nu doar Groenlanda, ci întreaga regiune arctică. Acordul avut în vedere de Donald Trump cu privire la Groenlanda ar putea viza doar porțiuni mici de teritoriu, unde Statele Unite ar fi autorizate să înființeze baze militare, potrivit mai multor oficiali de rang înalt ai NATO, citați sub acoperirea anonimatului de The New York Times (NYT) . Această idee, adusă în discuție în cadrul unei reuniuni a NATO, ar fi similară statutului bazelor britanice din Cipru, considerate teritoriu britanic. Această soluție a fost prezentată ca fiind benefică pentru SUA și pentru toate națiunile NATO, deși detaliile tehnice rămân să fie negociate de o echipă condusă de JD Vance, Marco Rubio și Steve Witkoff. De asemenea Trump a anunțat că suspeda tarifele vamale promise, de 10% (și până la 25% ulterior) care ar fi trebuit să intre în vigoare la 1 februarie 2026 împotriva unor state europene. Discuția dintre cei doi a inclus integrarea Groenlandei în sistemul de apărare antirachetă promovat de Trump, cunoscut sub numele de „Golden Dome”. Rutte a recunoscut nevoia de a proteja Arctica împotriva influenței sino-ruse, menționând că NATO lucrează la consolidarea prezenței colective în regiune, validând astfel parțial îngrijorările strategice ale SUA.
De asemenea discuția a concluzionat o schița de soluționare a problemei Groenlandei. Reacția internațională a fost sintetizată cel mai clar de intervenția lui Mark Carney, care a oferit un contrapunct conceptual la Davos. În timp ce Trump a pledat pentru logica „celui mai puternic”, Carney a făcut apel la puterile medii să renunțe la iluzia unei ordini globale bazate pe reguli care nu mai funcționează și să își construiască propria autonomie strategică, reluând metafora lui Václav Havel despre „datul jos al semnului din fereastră”(explicația în Post Scriptum). În ansamblu, discursul din 2026 poate fi citit ca abandonarea oficială a rolului tradițional al SUA de „jandarm al lumii” și asumarea celui de „negociator șef”, transformând Davosul dintr-un forum al colaborării într-o arenă în care regulile sunt stabilite de mărimea pieței și de forța tarifelor. Premierul belgian Bart De Wever s-a remarcat la Forumul Economic Mondial de la Davos 2026 drept una dintre cele mai dure voci europene împotriva politicilor administrației Donald Trump. În intervențiile sale din 20 și 21 ianuarie, el a denunțat presiunile exercitate de SUA asupra Danemarca în dosarul Groenlanda, avertizând că sunt „depășite linii roșii” și că Europa nu își mai poate permite o politică de conciliere. Mesajul său a fost că cedarea în fața amenințărilor cu tarife de 25% ar însemna pierderea demnității politice a continentului. De Wever a susținut totodată că relația transatlantică intră într-o fază de ruptură istorică, după opt decenii de cooperare, din cauza abordării strict tranzacționale a Washingtonului. Citându-l pe Antonio Gramsci, el a descris momentul actual ca pe o tranziție periculoasă, „timpul monștrilor”, în care vechile reguli dispar fără a fi înlocuite de altele stabile. În acest context, a cerut ca Uniunea Europeană să înceteze să mai fie un „erbivor” într-o lume de prădători geopolitici și să investească rapid în autonomie militară și economică.
Tensiunile au culminat pe 21 ianuarie, când De Wever s-a întâlnit cu președintele Trump alături de Regele Philippe și de secretarul general al NATO, Mark Rutte. Premierul belgian a reafirmat atunci poziția fermă a Europei, avertizând că aceasta trebuie să fie pregătită inclusiv pentru un război comercial total dacă interesele sale fundamentale sunt încălcate. Analistul și jurnalistul Richard Quest a oferit una dintre cele mai clare și tăioase lecturi ale Forumul Economic Mondial de la Davos 2026, descriind ediția din acest an ca pe un moment de ruptură istorică. În viziunea sa, Davosul nu mai este spațiul colaborării globale, ci unul al supraviețuirii strategice. Quest a afirmat că „globalizarea și-a dat ultima suflare”, subliniind că liderii nu mai discută despre creștere comună, ci despre cum să evite să fie „striviți” de ceilalți. Atmosfera generală a fost descrisă drept un „Davos al fortărețelor, nu al punților”. Comentând discursul lui Donald Trump, Quest a vorbit despre o nouă tactică americană, pe care a numit-o sugestiv „The Art of the Squeeze”. În opinia sa, tarifele nu mai sunt simple instrumente economice, ci au devenit o armă menită să distrugă regulile și reflexele diplomației tradiționale.
În ceea ce privește Groenlanda, oferta de cumpărare a fost descrisă drept un „test de stres” pentru unitatea europeană, Trump fiind prezentat ca un lider care exploatează deliberat panica și diviziunile din rândul aliaților. Un moment-cheie analizat de Quest a fost interviul realizat cu Mark Carney, imediat după discursul acestuia despre „realismul bazat pe valori”. Presat să clarifice dacă mesajul său reprezintă o distanțare de Statele Unite ale Americii, Carney a fost interpretat de Quest ca renunțând definitiv la ambiguități. Concluzia jurnalistului a fost că puterile medii nu mai pot trăi în iluzie: America s-a schimbat, iar adaptarea nu mai este opțională, ci o condiție pentru a rămâne relevante. În plan economic, Quest a remarcat că singurul element care împiedică piețele să intre într-o panică totală este avansul rapid al inteligenței artificiale. În emisiunea sa „Quest Means Business”, transmisă de la Davos, el a arătat că, în timp ce statele se confruntă prin tarife și bariere comerciale, companiile de tehnologie construiesc o „economie paralelă”, relativ independentă de frontiere. Exemplele din sectorul AI, precum NVIDIA, au fost prezentate ca dovada că, într-o lume geopolitic fragmentată, tehnologia rămâne singura veste cu adevărat bună.
Post Scriptum: explicații necesare pentru o mai bună înțelegere a summitului
Rich Stromback-omul din umbră care conduce adevăratul Davos
Richard Stromback este una dintre cele mai legendare și totodată controversate figuri ale culiselor Forumul Economic Mondial de la Davos, fiind considerat unul dintre cei mai influenți „conectori” globali, capabil să aducă la aceeași masă CEO de top, șefi de stat și investitori miliardari. Influența sa nu derivă dintr-o funcție oficială, ci dintr-o capacitate rară de a crea acces direct acolo unde deciziile reale se negociază informal. Originar din Canada, Stromback este un fost jucător profesionist de hochei pe gheață care s-a reinventat ca antreprenor și investitor în tehnologie, fondând companii precum Web Group și Ecology Coatings. La Davos, el acționează prin Stromback Global Advisors ca un veritabil „om din umbră”, facilitând întâlniri decisive în afara circuitului formal și a protocolului oficial. Deși a fost desemnat „Young Global Leader” de către WEF, notorietatea sa provine mai ales din organizarea celor mai exclusiviste evenimente private, situate dincolo de perimetrul standard de securitate. Conceptul care l-a consacrat, descris într-un interviu pentru The New Yorker, este supranumit sugestiv „Burning Man pentru miliardari”.
Ideea presupune eliminarea rigidității protocolare și crearea unui spațiu în care statutul informal, încrederea personală și autenticitatea relației contează mai mult decât titlurile oficiale. Într-un mediu dominat de costume scumpe și limbaj corporatist, evenimentele lui Stromback oferă liderilor un cadru relaxat, propice discuțiilor deschise despre afaceri, putere și geopolitică. În 2026, rolul său a devenit central odată cu crearea USA House, amenajată într-o biserică engleză din Davos, care a funcționat ca bază neoficială pentru delegația președintelui Donald Trump. Accesul la acest spațiu extrem de exclusivist a fost atât de valoros încât companii precum Microsoft și McKinsey & Company ar fi plătit până la un milion de dolari pentru a fi prezente, mizând pe șansa de a intra în contact direct cu „cercul zero” al puterii americane, pe care Stromback îl gestionează cu o precizie aproape chirurgicală.
Expresia folosită de Mark Carney la Forumul Economic Mondial de la Davos 2026 („datul jos al semnului din fereastră”) trimite la unul dintre cele mai puternice concepte ale filosofiei politice din secolul XX, formulat de Václav Havel în eseul său din 1978, Puterea celor fără de putere. Carney nu face o simplă referință culturală, ci recuperează o metaforă menită să devină un act de acuzare la adresa comportamentului actual al liderilor globali. În textul lui Havel, un mic băcan afișează în vitrina magazinului sloganul „Proletari din toate țările, uniți-vă!”, deși nu crede în el și nu este interesat de ideologie. Gestul nu exprimă convingere, ci conformism: afișul este pus pentru a evita problemele și pentru a semnala loialitatea față de sistem. Repetat la scară largă, acest ritual creează iluzia unui consens general, iar sistemul totalitar se menține nu prin credință autentică, ci prin acceptarea colectivă a unei minciuni convenabile — „a trăi în minciună”. Carney susține că, în ultimii ani, puterile medii au adoptat exact acest comportament în raport cu așa-numita „ordine internațională bazată pe reguli”. Liderii au continuat să invoce tratate, instituții și norme multilaterale, deși era evident că marile puteri le încalcă selectiv și fără consecințe reale. Această simulare a devenit, în viziunea lui Carney, un substitut al curajului politic. „Datul jos al semnului din fereastră” înseamnă, prin urmare, un apel la onestitate intelectuală: recunoașterea faptului că vechea ordine a murit și că invocarea ei mecanică nu mai oferă protecție, ci vulnerabilitate.