AcasăEditorialGeopolitica sub lupaCe urmează în Orientul Mijlociu?

Ce urmează în Orientul Mijlociu?

Atacul de cinci ore, atent coregrafiat – ca răspuns la o lovitură israeliană asupra unui complex diplomatic iranian din Siria, care a ucis doi comandanți importanți ai forțelor Quds– a cauzat pagube limitate după ce a fost respins de o alianță internațională care a inclus Statele Unite, Franța și Marea Britanie, cu asistență din partea unor țări din Orientul Mijlociu și a europenilor.

Bineînțeles, Kievul a reacționat la această operațiune comună de a proteja Israelul. Zelenski sugerează acum că NATO ar trebui să ajute la doborârea rachetelor și dronelor rusești, argumentând că acest lucru nu l-ar implica în război. Este, de asemenea, o expresie clară a nemulțumirii că Occidentul este dispus să facă mai mult pentru a apăra Israelul decât pentru a apăra Ucraina. Din păcate un adevăr dramatic se devoalează în ”scena de război”: la mai bine de doi ani de la invazia pe scară largă a Rusiei, aliații Ucrainei lasă în dezavantaj capacitățile de apărare aeriană ale Kievului, care se luptă să evite rachetele și dronele rusești.

Trebuie să înțelegem diferențele dintre cele două situații. Una implică o putere nucleară iar cealaltă o forță convențională, îi zic eu, încă rudimentară. În timp ce Germania s-a angajat să trimită un sistem suplimentar de apărare antirachetă Patriot pentru a consolida capacitatea de apărare aeriană a Ucrainei, iar patru țări europene s-au angajat să trimită aproximativ 45 de avioane de luptă F-16 în Ucraina, puterile occidentale nu s-au oferit niciodată să-și activeze propriile sisteme de apărare antirachetă sau să-și trimit propriile aeronave pe cerul ucrainean pentru a evita amenințarea cu rachete a Kremlinului.

Performanța apărării aeriene israeliene, combinată cu asistența din partea avioanelor și interceptoarelor americane, britanice, iordaniene și a sistemului naval construit ad-hoc în Marea Roșie, a salvat nenumărate vieți în weekend. Dar Iranul, Rusia și alți adversari învață din fiecare angajament și cercetează punctele slabe care pot fi exploatate. Este clar că există o nevoie mare de creștere a descurajării militare în zona Orientului Mijlociu. Opiniile diferă de la distrugere locațiilor unde se produc arme nucleare la lovire în zbor a ICBM-urilor  iraniene (rachetelor balistice cu încărcătură nucleară).

Dușmanii nu stau niciodată pe loc, iar adversarii Occidentului își adaptează metodele și tehnologia pentru a învinge apărările aeriene. O amenințare este atunci când o operațiune militară folosește un număr mare de rachete și drone (300 ca acum) și astfel copleșește apărarea. Israelul a ripostat bine cu ajutorul apărării anti-aeriene stratificate pe care o are. Nu este clar dacă Israelul ar putea avea un succes similar dacă Hezbollah și-ar dezlănțui arsenalul de rachete din Liban și Siria, în timp ce Iranul i-ar ataca din vest și Houthii din Yemen. Există și problema costului asimetric (o rachetă Tamir folosită de Iron Dom costă 50.000 USD). Dronele sunt ieftin de produs (20.000 USD-cele iraniene) și ușor de transportat, dar pot fi costisitoare pentru a fi doborâte. Pot ajunge la țintă în roiuri.

De aceea, o putere medie precum Iranul este specializată în producția de drone. Iranul a fost un furnizor crucial de drone pentru Rusia, care le desfășoară cu efecte mortale în Ucraina. Roiurile de drone din Azerbaidjan au făcut diferența anul trecut în războiul cu Armenia. Atacul Iranului pune, de asemenea, în atenție, sau cel puțin ar trebui, deficiența producției de interceptoare din SUA. Stocul SUA este subțire, iar Administrația Biden a trebuit să ceară Japoniei să-și transfere unele din sistemele lor de apărare de tip Patriot, astfel încât SUA să poată menține suficient pentru apărarea sa. Proiectul de lege privind ajutorul pentru Ucraina, Israel și Pacific include bani pentru a crește producția celui mai avansat interceptor Patriot la 650 pe an, de la 550 acum.

Întrebarea este: doar 650? SUA ar putea epuiza producția de un an în doar câteva săptămâni de lupte intense, iar această cifră este insuficientă pentru amenințările crescânde cu rachete din întreaga lume. Primul atac direct al regimului iranian asupra teritoriului israelian ar putea declanșa noi schimburi între cele două părți și ridică cel mai serios risc de conflict la nivel regional de la începutul războiului Israel-Hamas în urmă cu șase luni. Israelul va riposta! Cum? Unele din opțiunile, convenabile Occidentului, includ atacuri cibernetice și atacuri direcționate asupra site-urilor cheie deținute de stat, cum ar fi infrastructura petrolieră iraniană. Israelul a vizat în trecut personalul și infrastructura iraniană legate de programul nuclear al Iranului fără a-și asuma responsabilitatea și ar putea face acest lucru din nou. Pe lângă atacurile directe asupra Iranului, Israelul ar putea răspunde indirect, lovind unul dintre proxii Iranului din regiune.

Orice atac  israelian asupra principalelor site-uri nucleare iraniene ar fi puțin probabil, deoarece acestea sunt plasate adânc în subteran şi pentru a face acest lucru ar necesita sprijinul şi ajutorul Washingtonului. SUA nu a dat niciodată undă verde unui contraatac israelian în Iran. Ar mai intra în categoria răspunsurilor loviturile asupra țintelor militare preselectate din Iran, bazate pe informațiile israeliene extinse și pe utilizarea rachetelor Arrow 3. Dacă Israelul ripostează, probabil ar evita locurile civile și economice iraniene. SUA, Regatul Unit și Franța au încercat să reducă tensiunile după ce au participat la formidabila demonstrație de apărare colectivă de sâmbătă, 13 aprilie, cerând Israelului să dea dovadă de reținere pentru a preveni escaladarea în regiunea extinsă a Orientului Mijlociu. Israelul se confruntă cu un set din ce în ce mai delicat de calcule politice. Luptă deja pe trei fronturi: în Gaza împotriva Hamas, la granița sa de nord cu Hezbollah, precum și încearcă să potolească tulburările din Cisiordania.

Acum, este sub presiune pentru a restabili descurajarea cu Iranul. Factorii de decizie trebuie să echilibreze nevoia de a proiecta puterea cu dorința lor de a ține împreună un parteneriat strategic, deși slăbit în ultima vreme, împotriva Iranului, parteneriat care i-a ajutat în primul rând să blocheze atacul. Din punct de vedere militar deciziile Israelului cu privire la Iran și Gaza pot să nu fie legate, dar sunt legate politic. Baza politică de dreapta din cabinetul lui Netanyahu este deja nemulțumită de faptul că operațiunea la sol din Rafah nu a avut loc și nu pare iminentă, deoarece Israelul a scos majoritatea soldaților din Gaza (Israelul cheamă două brigăzi de rezervă în zilele următoare pentru a se întăriri în Gaza, dar va avea nevoie de mai multe forțe pentru orice operațiune majoră). Acum, însă, susținătorii lui Netanyahu își doresc o răzbunare cruntă împotriva Iranului!

author avatar
Grumaz Alexandru Editorialist
Președinte Centrul de Analiză și Studii de SecuritateConsilier - Raiffeisen BankMaster of Science in National Resource Strategy - National Defense UniversityColegiul Național Sfântul Sava
768 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger