Dacă Rusia ar invada statele baltice, ar declanșa aproape sigur un război direct între NATO și Rusia – adică un conflict de mare intensitate în Europa. Din acest motiv, mulți analiști cred că Moscova evită un asemenea pas, preferând zone unde NATO nu e direct implicat (cum e Ucraina) sau teste la intervale de timp în Flancul Estic (vezi testările cu drone momeală). Și totuși un joc video oferă răspunsuri la multe din întrebările care apar într-o criză.
Îmi aduc aminte de vizita din 1997 la U.S. Army Simulation and Training Technology Center (STTC) din Orlando, foarte aproape de parcul de distracții Walt Disney World / Epcot. Acolo am văzut cu se fac aceste simulări pentru toate categoriile de forțe armate. Erau la început în anii 90. Un care m-a frapat a fost o simulare a unei lupte aeriene. Era așa de reală simulare încât parcă erai acolo în teatru de operații al avioanelor F-15. În Orlando sunt mai multe sedii militare, grupate sub numele de Team Orlando, care reunește: U.S. Army Simulation and Training Technology Center (STTC); Naval Air Warfare Center Training Systems Division (NAWCTSD) – Marina SUA; Air Force Agency for Modeling and Simulation (AFAMS); Marine Corps Program Manager for Training Systems (PM TRASYS). Împreună, aceste organizații lucrează la tehnologii de realitate virtuală, realitate augmentată, simulatoare de zbor, instruire pentru luptă urbană, medicină militară simulată etc. Practic, Orlando e considerat capitala mondială a “modeling & simulation” (modelare și simulare), și faptul că e aproape de Disney nu e întâmplător – industria de divertisment digital și cea de simulare militară au împărțit tehnologii și resurse de-a lungul timpului.
De ce este important acest Centru? Câteva motive pentru care acest centru este important: Pregătirea forțelor — simulările avansate permit antrenamente mai frecvente, în condiții variate, fără costurile sau riscurile pe care le implică exercițiile reale; Tehnologie și inovații — domenii precum realitatea virtuală/augmentată, inteligența artificială, simulări complexe (multi-agent), războiul cibernetic, instruire medicală etc. sunt tot mai importante; Economii de cost și de timp — simulările reduc nevoia testelor fizice costisitoare sau riscante; Interoperabilitate — colaborarea cu forțe diferite (Armata SUA, Marina, Forțele Aeriene etc.), plus cu sectorul academic și industrial, cresc capacitatea de a integra soluții diverse; Forța viitoare — adaptare la amenințări emergente, unde timpul de reacție și flexibilitatea tehnologică sunt cruciale. Acolo se face dezvoltarea și testarea tehnologiilor de simulare, training, realitate virtuală / augmentată / mixtă etc., pentru instruirea soldaților dar și colaborări cu universitățile (în special UCF/University of Central Florida), industrie și alte centre guvernamentale, pentru a accelera transferul tehnologic și pentru a asigura că inovațiile pot fi utilizate rapid de forțele armate. Orlando e un fel de hub pentru jocuri video și simulări – nu doar pentru divertisment, ci și pentru armată. Armata SUA și celelalte forțe (Navy, Air Force, Marines) colaborează la tehnologii de ”serious games” – adică jocuri video create pentru antrenament, educație și instruire.
O să vorbim de jocul video „Littoral Commander” un joc de strategie / wargame, nu un video-joc clasic, creat de Sebastian J. Bae. Cine e Sebastian J. Bae? A fost sergent în United States Marine Corps (Infanterie). În prezent este analist de cercetare şi designer de jocuri (în special wargame/jocuri de război), interesat de viitorul războiului, de strategii și doctrina militară. Colaborează și cu instituții academice, inclusiv Universitatea Georgetown și U.S. Naval Academy din Anapolis. Jocul este conceput pentru scenarii “near-future” (viitor apropiat), în zona Indo-Pacific, în care sunt simulate conflicte multi-domenii (teren, mare, aer, spațiu, cyber). Scopul nu este doar distracția, ci și educația / învățarea — jocul este folosit în instituții militare / academice ca să ajute la înțelegerea tacticilor, deciziilor într-un conflict modern. Cum se joacă? 2-6 jucători, sau echipe, care își asumă comenzi (forțe) și se luptă pe hărți cu hex-uri(în jocurile de strategie și wargame hex este o celulă hexagonală -șase laturi- de pe tablă/hartă). Practic, „hex-urile” sunt un mod standardizat de a reprezenta terenul și mișcarea pe o hartă a unui joc de strategie. Un hex poate reprezenta o suprafață geografică (de exemplu 10 km², o insulă, un sector de ocean). Regulile stabilesc câte hexuri poate parcurge o unitate într-o tură și cum se calculează liniile de vizibilitate sau distanțele de tragere. Jocul are faze precum planificare, desfășurare, acțiuni jucătorilor (inclusiv luptă), apoi verificări de inițiativă și condiții de victorie. Există un mecanism de „Joint Capability Cards/ Cartonașe de Capabilități Întrunite” (JCC), care oferă sprijin, capabilități speciale, etc. Un jucător trebuie să gestioneze resurse, să aleagă când folosește aceste carduri, care pot afecta mișcările, focul, detectarea, apărarea etc. Nu vreau să fiu tehnic dar trebuie să înțelegeți ceea ce vreau să vă prezint. Hai să trecem la ceea ce vreau să vă spun. În timp ce NATO se pregătește pentru o potențială invazie rusească în regiunea Baltică, există multe întrebări. Într-o eră a dronelor și a rachetelor hipersonice cum ar putea decurge lupta pe câmpurile, pădurile și insulele din zonă? Răspunsurile pot fi găsite în acest joc de război. Littoral Commander transpune în jocul de masă ceea ce se întâmplă în realitate: incertitudinea informațiilor, importanța logisticii, coordonarea între forțe și consecințele fiecărei decizii. Astfel, în viața de zi cu zi, jocul devine un instrument educațional și o oglindă simplificată a tensiunilor geopolitice actuale. „Littoral Commander: The Baltic” nu este folosit doar de armată ca instrument de antrenament.
Civilii îl pot achiziționa și online și îl pot juca pe masa din bucătărie. Jocul prezintă o invazie rusească în regiunea Baltică în jurul anului 2030. Pe lângă statele baltice, cele 11 scenarii din joc includ o debarcare rusească pentru a cuceri insula suedeză Gotland, o ofensivă lansată din enclava rusă Kaliningrad și pușcași marini americani echipați cu rachete care încearcă să oprească navele de război rusești să iasă din Marea Baltică pentru a vâna convoaie în Atlantic. Există chiar și un scenariu umanitar în care SUA trebuie să evacueze civilii în timp ce Rusia încearcă să perturbe operațiunea. Partea americană include Corpul de Infanterie Marină a SUA, cu unele forțe din Armată. Acestea se confruntă cu infanteria navală rusă, trupele aeropurtate VDV (trupe de desant aerian rusești) și navele aparținând Flotei Baltice a Federației Ruse. Plutoanele – reprezentate prin piese de carton pe hartă – sunt evaluate în funcție de puterea de foc, raza de acțiune și viteza. Forțele americane includ o multitudine de tipuri de tehnică militară și forțe: infanterie marină, vehicule de luptă amfibii, rachete HIMARS ale armatei, tancuri M1 Abrams, vehicule blindate de recunoaștere Stryker, rachete Typhon cu rază lungă de acțiune, unități de apărare aeriană și logistică, precum și distrugătoare ale Marinei SUA și nave de asalt amfibii. Forțele rusești includ infanterie navală, tancuri T-90, obuziere autopropulsate, mortare și lansatoare multiple de rachete, parașutiști și artilerie aeropurtată, apărare aeriană și logistică, plus crucișătoare, distrugătoare, fregate și nave amfibii. Cu toate acestea, inima jocului sunt cele 277 de cărți „Joint Capability”, o reprezentare abstractă a nenumăratelor multiplicatoare de forță disponibile armatelor moderne. Cheltuind un număr limitat de „Puncte de Comandă” pentru a cumpăra cărți dintr-un pachet de cărți american sau rusesc, fiecare parte își asamblează o gamă personalizată de forțe de sprijin. Jucătorii pot alege dintr-o gamă largă de capabilități, inclusiv atacuri cu bombardiere B-52 și Tu-22, focuri de armă navale, raiduri ale forțelor speciale, atacuri cu drone, apărare aeriană cu laser, război cibernetic, operațiuni psihoactive și război electronic (există chiar și o carte „Ofițer de Relații Publice”). În timpul unei runde, jucătorii alternează acțiunile precum mișcarea, inițierea luptei și reaprovizionarea. Scopul lor este să acumuleze cele mai multe „puncte de victorie”, obținute prin distrugerea unităților inamice sau capturarea teritoriului. Cheia pentru a câștiga „Littoral Commander” poate fi rezumată astfel: Ceea ce poate fi văzut poate fi distrus, așa că nu trebuie să fii văzut. Ceața războiului plutește întotdeauna deasupra jocului, unitățile de luptă de pe hartă fiind întoarse cu susul în jos, astfel încât inamicul să nu știe dacă este o unitate de infanterie, o baterie de artilerie, o fregată – sau doar o momeală. „Littoral Commander” seamănă cu un joc de-a v-ați ascunselea. Ambele părți folosesc trupe terestre și resurse de recunoaștere pentru a detecta și identifica forțele inamice, încercând în același timp să filtreze forțele prietenoase de detectarea inamicului.
Odată ce o unitate inamică este localizată, aceasta poate fi vizată de focuri de la distanță lungă, cum ar fi artilerie, rachete, aeronave și drone. Între timp, ținta încearcă să rupă contactul și să se ascundă din nou. Jocul ilustrează o dilemă demonstrată amplu în războiul din Ucraina. A distruge inamicul cu putere de foc înseamnă a fi nevoit să deschizi focul. Dar a trage asupra inamicului înseamnă a pierde camuflajul, ceea ce lasă unitatea care trage vulnerabilă la un contraatac. Problema este agravată de faptul că forțele americane și ruse au stocuri limitate de muniții ghidate, cum ar fi obuze de artilerie, rachete de croazieră și – poate cel mai important – rachete aeriene interceptoare pentru apărare antirachetă. Acest lucru pune un accent pe selecția judicioasă a țintelor. Este în fapt o simulare a lecțiilor ucrainene. Scopul jocului a fost să ilustreze dinamica interconectată a lanțului de luptă modern. Pe scurt: „Littoral Commander” este un joc de strategie militară modernă, pe tablă, unde jucătorii simulează conflicte în zone maritime și de coastă. „Littoral Commander: The Baltic” este de fapt al doilea joc din serie, după „Littoral Commander: Indo Pacific”, care a acoperit un conflict SUA-China privind Taiwanul și Filipinele. Jocurile au fost folosite de colegiile de stat major al armatei americane, unitățile tactice ale Marinei americane, armata britanică și australiană, Bundeswehr, Corpul Marinei Filipineze și alții. În cele din urmă, scopul jocului „Littoral Commander” este de a ajuta civilii să-și imagineze provocările și cerințele unui conflict baltic și ce înseamnă acesta. Pe scurt: jocurile video de strategie militară sunt un laborator virtual unde testezi idei, înveți gândire strategică și trăiești experiențe istorice sau ipotetice. Ele nu reflectă perfect realitatea, dar pot fi foarte utile ca instrument educațional și extrem de captivante ca hobby. Printre acestea jocuri video mai pot enumera: 1. VBS (Virtual Battlespace)-creat de Bohemia Interactive Simulations (firma desprinsă din studioul care a făcut jocul ARMA) și folosit de armatele SUA, Marii Britanii, Australiei, Franței etc. Oferă simulări extrem de realiste cu infanterie, vehicule, avioane, drone. Se poate personaliza: fiecare armată își face propriile hărți și scenarii; 2. DARWARS Ambush!- Proiect finanțat de DARPA (agenția de cercetare a armatei SUA).
Joc de instruire pentru patrule, convoaie, reacții la ambuscadă sau la IED (dispozitive explozive improvizate). Permite ca instructorul să creeze scenarii rapide pentru soldați; 3. Virtual Reality Training (AR/VR) -simulări medicale, de zbor, lupte urbane, medii virtuale pentru coordonare între unități. Armatele din toată lumea folosesc jocuri video pentru antrenament, testarea tacticilor și educație strategică. Pe lângă acestea sunt simulatoarele(noi aveam înainte de 89 un simulator pentru tancul TR produs în România): Flight Simulators (F-35, Apache, Black Hawk)-cabine reale cu vizualizare 360°; Ship simulators -pentru marinari și comandanți de nave; Simulatoare de luptă urbană- medii VR unde infanteria exersează misiuni. Americanii folosesc jocuri și software flexibile pentru instruire rapidă și colaborativă, în timp ce rușii se bazează mai mult pe simulatoare fizice și VR (realitate virtuală) dedicate fiecărei arme. Jocurile video și simulatoarele militare occidentale sunt astăzi o parte esențială a pregătirii moderne. Ele nu înlocuiesc complet antrenamentul real, dar îl completează, făcându-l mai sigur, mai ieftin și mai eficient. În același timp, ajută la dezvoltarea gândirii strategice, la testarea noilor doctrine și la pregătirea pentru conflictele viitoare.