AcasăEditorialGeopolitica sub lupaCe însemnă un Prim Ministru Laburist la Downing Street 10?

Ce însemnă un Prim Ministru Laburist la Downing Street 10?

Partidul Conservator din Marea Britanie a fost înfrânt. Premierul Keir Starmer a preluat funcția după ce Partidul său de centru-stânga Laburist a obținut o victorie zdrobitoare în alegeri, care i-a îndepărtat decisiv pe conservatori de la putere.

A fost cea mai gravă înfrângere a partidului Conservator din istoria sa de aproape 200 de ani. Cele 411 locuri obținute de laburiști în Parlament au asigurat partidului o majoritate robustă. Din 649 de locuri, laburiștii au câștigat 411 de locuri, în creștere cu 209 față de alegerile din 2019. Conservatorii au câștigat 121 de locuri, în scădere cu 244 față de totalul lor din 2019 de 365 de locuri. Dar o privire dincolo de victorie dezvăluie semne care indică o națiune nemulțumită și fragmentată.

Cauza inițială ne spusă de englezi: Brexit-ul! (vezi cartea ”Noua ordine mondiala de la Primăvara araba la Brexit” – Alexandru Grumaz). Prezența la vot a fost aproape de un nivel record. A fost o evoluție asemănătoare cu ascensiunea New Labour a lui Tony Blair în 1997 și este considerată o revenire uriașă după eșecul din 2019. Încurajat sau nu de predecesorul său Jeremy Corbyn, Starmer a făcut posibilă victoria din alegeri pentru că i-a convins pe alegători că Laburiștii sunt din nou un partid de guvernământ patriotic și credibil. Acea credibilitate la guvernare care contează pentru orice partid a fost pierdută de  Partidul Conservator atât de spectaculos în cei 14 ani de putere. Partidul a distrus cinci prim-miniștri în această perioadă. Tories au înregistrat uneori o creștere impresionantă a PIB-ului, dar nu au îmbunătățit constant standardele de viață.

În schimb, s-au făcut colectori de taxe pentru un stat al bunăstării în mare parte nereformat, cu cea mai mare povară fiscală ca pondere din PIB din anii 1940. Resurgența laburiștilor este o întorsătură uimitoare față de acum cinci ani, când fostul lider de stânga Jeremy Corbyn a dus partidul la cea mai mare înfrângere din 1935, la alegerile dominate de Brexit. Starmer a preluat conducerea la începutul anului 2020 și a început să mute partidul înapoi în centru, făcându-l o propunere agreabilă pentru a fi ales și epurând luptele interioare și antisemitismul care i-au adus pierderea sprijinului. Sondajele de opinie i-au plasat constant cu 20 de puncte înaintea conservatorilor în ultimii doi ani, dând un aer de inevitabilitate cu privire la o victorie a Laburiștilor – prima de la Tony Blair în 2005.

În ciuda câștigurilor laburiste în Parlament, BBC a estimat că partidul a strâns doar 35% din voturi la nivel național, în timp ce partidele mai mici și candidații independenți și-au văzut sprijinul crescând. ”Reform UK”, noul partid anti-imigrație condus de Nigel Farage, care este un aliat al lui Trump și campion al Brexit-ului, a câștigat doar cinci mandate în Parlament, dar a devenit al treilea partid ca mărime după cota de voturi, cu aproximativ 14%. Un veteran politic perturbator, Farage ar putea încerca să ”braconeze” rămășițele conservatorilor slăbiți. Eșecurile lor au creat o deschidere pentru partidul lui Nigel Farage, un partid care promite controale mai stricte asupra imigrației și politici de impozitare mai scăzute pe care conservatorii ar fi trebuit să le respecte cu ani în urmă.

Starmer promite să investească sume substanțiale în drepturi precum Serviciul Național de Sănătate dar se va confrunta cu presiuni din partea stângă pentru a cheltui mai mult pentru politica climatică, salariile angajaților guvernamentali și alte lucruri pe care nu le-a menționat în campanie. Starmer a desfășurat o campanie neclară și vagă, și nimeni nu știe cum va echilibra cerințele creșterii economice cu entuziasmele socialiste ale stângii. Cealaltă problemă laburistă se referă la politica externă. Starmer a fost statornic pentru sprijinul Ucrainei și a sprijinit personal Israelul în războiul său defensiv împotriva Hamas, în ciuda criticilor din partea unor sectoare laburiste. Cea mai mare provocare a Laburiștilor ar putea fi consolidarea bugetului de apărare al Marii Britanii pe fondul unei economii slabe și a celorlalte obiective de cheltuieli ale partidului. Situația globală a Marii Britanii depinde de dacă Starmer își poate îndeplini promisiunea de a cheltui 2,5% din PIB pentru apărare, față de 2,3% în prezent.

Consecințele economice ale Conservatorilor sunt încă resimțite și astăzi. Pe măsură ce conservatorii britanici s-au trezit vineri dimineață, 28 iunie,  cu toată amploarea înfrângerii lor umilitoare la alegerile generale din Marea Britanie, știrea care a șocat a apărut dintr-un district rural din estul Angliei: fostul prim-ministru Liz Truss și-a pierdut locul în parlament.  În multe privințe, ieșirea umilitoare a lui Truss este simbolul perfect al acestor alegeri. Ea a ocupat funcția de premier timp de doar 45 de zile dezastruoase în 2022 – cel mai scurt mandat de prim ministru– înainte de a fi forțată să demisioneze după ce a declanșat o prăbușire a pieței cu pachetul ei de reduceri de impozite. În timp ce laburiștii declară victorie la alegerile generale din Marea Britanie, Rishi Sunak prezidează cel mai prost rezultat al alegerilor generale înregistrate vreodată de conservatori. Sunak și Jeremy Hunt s-au ”agățat”, dar Partidul Tory pierde peste tot – din nord-est și din Țara Galilor până în Oxfordshire. O mare parte a campaniei electorale din Regatul Unit s-a concentrat pe probleme interne, dar securitatea și apărarea au fost, de asemenea, pe agenda preelectorală. Partidul Laburist al lui Keir Starmer s-a centrat pe ideea că alegătorul median se simte nesigur. Conservatorii primului ministru Rishi Sunak au încercat să se prezinte drept garanți ai securității națiunii și au pus sub semnul întrebării angajamentul laburist față de apărare.

Dar în campanie, aceste probleme importante au fost adesea acoperite printr-o retorică competitivă restrânsă privind cheltuielile pentru apărare și sistemul de arme nucleare al Regatului Unit. Chiar înainte de începerea campaniei, Sunak a acuzat laburiștii că fac Marea Britanie „mai puțin sigură” pentru că nu s-a angajat să cheltuiască 2,5% din PIB pentru apărare până în 2030. Laburiștii – care spun că vor cheltui 2,5% atunci când circumstanțele o vor permite – i-au atacat pe conservatori pentru că au ”golit” forțele armate. De asemenea, liberal-democrații au promis că vor cheltui 2,5% „cel puțin” și vor aduce armata până la 100.000 de soldați. Cheltuielile și capacitățile tradiționale sunt importante, dar această focalizare ratează câteva întrebări importante despre apărarea Regatului Unit – în special despre ceea ce contribuie la securitate și ce înseamnă descurajarea. Un nou guvern din Regatul Unit ar trebui să se concentreze de urgență pe ceea ce ar putea împiedica un război european major. Regatul Unit, ca parte a NATO, s-a concentrat pe noi echipamente și platforme care permit multiplicarea forțelor.

De asemenea, a alocat resurse domeniilor de specialitate, inclusiv Forței Expediționare Comune din Atlanticul de Nord și regiunea Mării Baltice. Starmer se confruntă cu o listă descurajantă de lucruri de făcut, cu creșterea economică anemică, serviciile publice supraîncărcate și subfinanțate din cauza reducerilor radicale și gospodăriile particulare strangulate din punct de vedere financiar. El a promis, de asemenea, o revenire a integrității politice, după o perioadă haotică de cinci prim-miniștri conservatori, inclusiv trei în patru luni. Și totuși va putea Starmer să salveze Marea Britanie? Dar dacă nu reușește atunci  naționalismul englez de care se folosește Farage va prospera din această lipsă de speranță? Cu conservatorismul tradițional într-o dezordine atât de profundă, există potențialul ca partea dreaptă a politicii engleze să se încheie cu o preluare în stil MAGA. Nu este cea mai mică dintre consecințe. Va urma blocarea oricăror mișcări de readucere a țării în Europa. Aceasta, la rândul său, va reînnoi tendințele spre separare în Scoția, Irlanda de Nord și Țara Galilor. Doamne ferește, ne-am îndrepta spre haos în insulă!

author avatar
Grumaz Alexandru Editorialist
Președinte Centrul de Analiză și Studii de SecuritateConsilier - Raiffeisen BankMaster of Science in National Resource Strategy - National Defense UniversityColegiul Național Sfântul Sava