Premierul ungar Viktor Orban, președintele francez Emmanuel Macron, președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen, președintele turc Recep Tayyip Erdogan și premierul italian Giorgia Meloni au fost prezenți la summitul Comunității Politice Europene de la Budapesta, Ungaria, pe 7 noiembrie. Sunt ei personaje importante în al doilea mandat a lui Trump? În mod sigur răspunsul este DA!
În Europa, ”Trumpologia” face furori. Observatorii de astăzi de la Bruxelles încearcă să ghicească politicile probabile ale președintelui ales al SUA, Donald Trump, triangulând comentariile și postările pe rețelele sociale ale cercului său interior. Cert este că nimeni nu are habar ce va face Trump – cel mai probabil nici chiar Trump însuși. În loc să examineze fiecare afirmație a lui Trump și pe cele ale echipei sale, guvernele europene ar face mai bine să-și evalueze propriile puncte forte și propriile vulnerabilități. Pentru Uniunea Europeană, principalul risc sub Trump 2.0 este ca presiunea SUA – și întrebarea cum să răspundem la aceasta – să crească fragmentarea între statele sale membre. Această analiză este valabilă pentru cele trei subiecte economice cele mai presante: tarifele comerciale ale SUA, relațiile UE-China și sancțiunile Rusiei.
Dacă europenii nu reușesc să se unească, se vor lupta să atenueze lovitura Trump-2.0, spre bucuria Beijingului și a Moscovei. Am să mă uit, în Europa, la zona noastră, a Balcanilor, zonă care ne interesează și am să fac un scurt comentariu. De la dizolvarea Iugoslaviei în anii 1990, Balcanii de Vest – Albania, Croația, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord și Serbia – au întruchipat un echilibru delicat între vulnerabilitate și valoare strategică. Regiunea este în coasta de sud a UE; este intersecția dintre Est și Vest. Ruta Balcanică servește ca o cale atât pentru migrația ilegală, cât și pentru traficul de droguri. Războaiele care au devastat regiunea au lăsat urme adânci, în special în Bosnia-Herțegovina și Kosovo, al căror statut continuă să fie subminat de Serbia vecină. Pe măsură ce Statele Unite s-au retras din regiune, UE trebuia să-și sporească propria implicare pentru a preveni un vid de putere pe care Rusia și China l-ar putea exploata în continuare. A făcut-o? Nu. Litigiile nerezolvate, combinate cu subdezvoltarea economică și corupția rampantă, creează un teren fertil pentru exploatarea de către actorii externi. De asemenea, va trebui să convingă SUA să colaboreze cu ea (UE) pe termen scurt pentru a securiza Balcanii de Vest – ceea ce se poate face. Ar putea Trump fi convins să rămână implicat, în schimbul unui rol mai mare al UE în regiune?
Da, dar Bruxellesul trebuie să facă eforturi pentru integrarea comunității balcanice. Războiul în Europa și rivalitatea dintre marile puteri scot la iveală punctele slabe ale modelului economic politic al UE și impun statelor alegeri dure. Instituțiile multilaterale, incapabile să facă față cererilor emergente de reformă, rămân în picioare în timp ce normele și regulile internaționale sunt subjugate, ignorate sau politizate. Această situație are efecte polarizante asupra opiniei publice globale și lasă ordinea internațională contestată atât de statele revizioniste, cât și de actorii politici din societăți. Ne aflăm în fața unei lumi post-liberale predispusă la conflicte. Europa are nevoie de o examinare a ambițiilor și strategiilor sale. De ce? Europa este un actor economic puternic dar un actor slab de politică externă. Acum ordinea pe bază de reguli este contestată, în primul rând de Rusia. Ce rol vrea să joace UE în geopolitica globală? Adaptarea la noile condiții însemnă adaptarea modelului economic și elaborarea unei politici externe adecvată scopului. Aici ar putea interveni conceptul de autonomie strategică lansat de președintele Macron. Va deveni necesară corelarea și coerența politicilor interne și externe.
Sunt multe întrebări care necesită răspuns: ce modalități avem ca să prevenim viitoarele conflicte?; s-ar putea limita puterile liderilor?; își vor asuma lideri sarcina de a face pace?; ce domenii pot genera progrese și pot contracara acțiunile belicoase? Economia Europei s-a dovedit remarcabil de rezistentă în ultimele decenii, pe fondul expansiunii spre est a blocului și a cererii puternice pentru mărfurile sale din Asia și Statele Unite. Dar, pe măsură ce boom-ul de lungă durată al Chinei încetează și tensiunile comerciale cu Washingtonul estompează imaginea comerțului transatlantic, zilele ”copilăriei” s-au încheiat în mod clar. Un lucru, pentru mine, este cert: ”vânturile economice” transversale care mătura continentul amenință să se transforme într-o furtună perfectă în anul care vine, în timp ce un Trump dezlănțuit își pune ochii în Europa. Pe lângă perceperea de noi tarife pentru orice, de la vinul franțuzesc de Burgundia la Gouda (este cea mai populară brânză în Olanda), viitorul lider al lumii libere este sigur că își va întări cererea ca țările NATO fie să adune mai mulți bani pentru propria apărare, fie să piardă protecția americană. Dacă Europa rămâne pe traiectoria actuală, viitorul ei va fi unul pe care l-a experimentat Italia: acela al unui muzeu în aer liber, în declin, deși frumos, plin de datorii, pentru turiștii americani și chinezi. Dau un singur exemplu de politică a viitorul cabinet Trump: „Vreau companiile germane de mașini să devină companii de mașini americane”, a spus recent Trump, promițând „cele mai mici taxe, cele mai mici costuri cu energie și cea mai mică povară de reglementare” pentru producătorii de autovehicule care aleg să mute producția în SUA și „un tarif substanțial” pentru mașinile importate.
Republicanii au promis, de asemenea, că vor anula mandatul lui Biden privind vehiculele electrice, care urmărește să se asigure că jumătate din toate mașinile și camioanele noi vândute în 2030 au emisii zero. Se schimbă lumea! Dacă vorbim de Rusia putem spune că Putin a schimbat-o într-un mod în care să asigure că aceasta rămâne o provocare pentru Occident atâta timp cât va fi la putere și probabil mult mai departe. Confruntarea este acum semnul distinctiv al politicii externe a Rusiei, Putin citând „lupta existențială” a țării sale cu Occidentul pentru a-și justifica regimul și acțiunile sale. Această idee a unei civilizații ruse aflate în conflict constant cu inamicii săi occidentali întărește fundamentul ideologic al domniei sale – o sursă de legitimitate de care are acum nevoie pentru a-și proteja puterea. Putin a reorientat economia rusă în jurul războiului său. Politica externă a Rusiei s-a transformat, de asemenea, în moduri care vor fi greu de anulat. Invazia Ucrainei a făcut imposibil ca Rusia să construiască legături cu Occidentul, iar Moscova a fost nevoită să caute oportunități în altă parte. Parteneriatele sale din ce în ce mai adânci cu China, Iran și Coreea de Nord sunt determinate în mare măsură de necesitate: Rusia are nevoie de ajutorul lor pentru a-și susține economia și ”mașina de luptă”.
Dar Moscova înțelege și că lucrând cu aceste țări, este într-o poziție mai bună pentru a susține o competiție pe termen lung cu Statele Unite și aliații săi. Nu numai că sprijinul lor face Rusia mai puțin izolată și mai puțin vulnerabilă la instrumentele de război economic ale Statelor Unite; Rusia beneficiază, de asemenea, de a avea cobeligeranți care lucrează în tandem pentru a slăbi Occidentul. Kremlinul a făcut totul în aceste parteneriate, renunțând la prudență în cooperarea cu Coreea de Nord, și-a depășit preocuparea cu privire la supradependența față de China și a ridicat relațiile cu Iranul dincolo de angajamentul tranzacțional. Toate acestea reprezintă o nouă strategie pentru Moscova, una care nu va dispărea pur și simplu după ce luptele din Ucraina se vor potoli sau se vor termina. Și nu în ultimul rând vom vorbi de armata rusă pentru că nici amenințarea militară a Rusiei nu dispare. Problema reconstituirii militare ruse nu este un dacă, ci este un când. Chiar dacă Rusia nu poate să-și susțină cheltuielile actuale din timpul războiului, bugetul pentru apărare este probabil să rămână substanțial peste nivelurile de dinainte de război. De asemenea, este puțin probabil ca armata rusă să se reducă la armata relativ mică pe care Rusia a trimis-o înainte de război.
O lecție pe care armata rusă a luat-o de la Ucraina este că armata rusă nu era suficient de „sovietică”, deoarece îi lipsea dimensiunea militară și tehnică dar și capacitatea de a înlocui pierderile. În realitate, armata rusă era blocată într-o stare jalnică de plictiseală, oboseală și lipsă de tehnică, dobândind în acest timp niște capacități avansate sau modernizate, dar păstrând și unele caracteristici ale erei sovietice, inclusiv recrutarea și o cultură de comandă centralizată care descurajează inițiativa. Acum, este probabil ca Rusia să mențină o forță militară mare, cu o structură extinsă și o alocare mai mare ca număr de militari, deși va depinde în continuare de mobilizare în caz de război pentru a reduce costul armatei sale permanente. (Va urma)
