AcasăEditorialDan Claudiu TanasescuVremea lașilor și a hulitorilor

Vremea lașilor și a hulitorilor

Un vânt secetos dă să usuce din temelii miezul conștiințelor și fața adevărului aflate în rosturile vieții, de parcă înspăimântătoarea Apocalipsă, trâmbițată de Nostradamus și înșirată, de-a lungul timpului, de farsori și babe Vanga, ne bate cu insistență în ușă pentru a ne călca pragul.

A început să se încetățenească vorba că omenirea s-a înrăit, și-a schimbat rostul, și ca urmare puțin ar mai fi de trăit până când molime trimise da Talpa iadului ori scornite de minți îmbătate de dorința moștenirii pământului vor stârpi, încet-încet, rasa umană. În mersul ei, Lumea a trecut prin multe cumpene, născute de războaie ori de schimbări ale societăților, dar s-a refăcut întotdeauna din nemiloasele impasuri, revenindu-și la un echilibru ce le-a dat oamenilor speranța înaintării pe scara vremurilor. Dar acum, de ceva timp, pare că o negură se așterne, fără să ezite, peste omenire, întunecând drumul ei spre perfecționarea dorită și spre o existență superioară, pe care fiecare generație și-l construiește în visuri roz. Cert este că în ultimii ani, prin multe fapte josnice, ce se petrec tot mai des, omenirea începe să piardă din frumusețea ei dobândită în secole, și o mulțime de întâmplări mărăcinoase îi sluțesc fața întinsă de zâmbete și ocheade. Mai zilele trecute, în orașul luminii și al libertăților, la un obișnuit meci de fotbal, arbitrat de o echipă românească, un cuvânt, definind o culoare, a iscat o adevărată răscoală, o puternică amorsare la un scandal ce s-a întins ca pecinginea, mai abitir decât ocuparea întregului glob de către pandemia stârnită ca din senin de un virus, chipurile, al liliacului!

Prin minutul 15 al partidei cu pricina, dintre PSG și Bașakșehir, arbitrul Sebastian Colțescu, aflat în postura de rezervă, vrând să-i sesizeze centralului Hațegan comportamentul nesportiv al antrenorului secund al turcilor ‒ care protesta continuu, insuflând, astfel, jucătorilor o anumită stare de tensiune ‒, l-a indicat, prin microfonul din dotare, cu două vorbe românești, și anume: „ăla negru”! „Ăla negru” fiind un camerunez cu pielea neagră lăsată de la Dumnezeu, care, auzind vorbele lui Colțescu, fără a le înțelege cu adevărat, a devenit violent, s-a ridicat de pe banca de rezerve și s-a înfipt amenințător în fața arbitrilor, cerându-le socoteală, certându-i și purtându-se ca un agresor! Interpretând după buna sa voie, din lexicul acumulat în Camerun, și pervertind sensul celor două cuvinte, respectivul a reușit să înșele și să le impună celor de față dorința lui; aceștia, cu toate că nu auziseră cu urechile lor vorbele rostite de împricinat, și-au dat drumul imaginației și răutății, acuzându-l pe Colțescu de gravă jignire! De aici o adevărată furtună, încheiată cu suspendarea meciului și amânarea lui pentru a doua zi. Din păcate, cohorte de ziariști, unii oameni de fotbal, chiar și… simpli cetățeni au luat de bune revolta și spusele acelui antrenor secund, acuzându-l pe Colțescu de RASISM, iscând un scandal imens în lumea fotbalului și aruncând cu noroi asupra fotbalului nostru și chiar a țării!

Iar el, intimidat de violența și intensitatea reacției, derutat de intransigența acuzatorilor de ocazie, și-a pus cenușă în cap, adresând degrabă scuze! Nu mă hazardez să explic sensul cuvântului, lipsit clar de vreo conotație jignitoare, el referindu-se, în cazul de față, la culoarea pielii celui indicat astfel, care este, realmente, neagră ca a tuciului în care țărăncile noastre fac mămăliga! Și atunci, din spirit de imitație și, chipurile, spre a face dreptate (!), unii s-au pornit să hulească un om pentru o simplă exprimare, vărsându-și veninul asupra lui, fără să cântărească prea mult temeinicia acuzelor, neluând în seamă că acesta nu a făcut altceva decât să indice un ins folosind, în locul numelui, pe care probabil nu-l știa, două vorbe absolut neutre: „ăla negru”! Mă întreb de ce atâta tevatură? Doar pentru faptul că arbitrul Colțescu este român? În schimb, noi, românii, de buni și complezenți ce suntem, nu am reacționat numind rasism atunci când excepționala noastră tenismană Simona Halep a fost imaginea de batjocură a francezilor de la „Charlie Hebdo”, sau când cehii de la Slavia Praga strigau la jucătorii noștri: „Țiganii, țiganii”. Şi nici atunci când Caroline Garcia i-a spus Irinei Begu țigancă, sau la meciul Franța – România, din 2002, când fotbaliștii noștri au fost făcuți țigani, sau când Cristian Gress ne-a numit țigani, ori când presa sportivă din Israel a jignit galeria Rapidului, ca și italienii din Napoli, care ne-au numit „o rasă de țigani”! Atunci, și încă în multe asemenea cazuri, întreb de ce toți cei care au stropit sportivii noștri cu venin și ură, ori bășcălie, nu au fost acuzați ca propovăduitori de rasism!?! De ce oare românii sunt huliți?

Poate pentru faptul că suntem un popor lăsat de Dumnezeu cu multe calități aflate deasupra celor ce se străduiesc să ne desconsidere!? Cumva frustrați în unele privințe, ei se cred îndreptățiți să ne calomnieze, dar mă întreb, cu mirare, de ce și unii dintre românașii noștri, destui la număr, arbitri, oameni de sport, jurnaliști, conțopiști, au sărit la gâtul lui Colțescu, gata să-l distrugă? Pentru ce? Fiindcă a spus despre un om cu pielea neagră că este negru? Mi-ar fi rușine să fiu lingăul unor falși răzvrătiți și să mă scufund în butoiul cu lașitate, doar, așa, ca să mă aflu… în ton cu detractorii de serviciu, cu cei care se străduiesc să șteargă distinsa prezență, deseori strălucită, a românilor! Priveam cu stupefacție, într-o seară, la o persoană blondă de la un post de televiziune abia apărut, cum făcea spume la gură „înfierându-l” pe Colțescu. Persoana, cu părul vopsit galben, dar cu șuvițe negre, ascunse pe după urechi și pe la ceafă, îl toca fără milă pe protagonistul întâmplării de la Paris, de parcă, sărmanul de el, omorâse un om! Interlocutorul ei, un tânăr chilug și cu o barbă neagră ca tăciunele, dădea din colț în colț, neștiind cum s-o mai oprească din ditirambe.

Noroc totuși pentru omenire că mai sunt încă destui, precum John Barnes, legenda lui Liverpool, care a întrebat: „Ce nu este în regulă!? Cum voiați să-i spună?”. Filfizonilor moderni le aduc aminte că negru = black, iar lașilor și hulitorilor le repet că „negru” este un termen neutru, nu e cuvânt rasist! Așa că Sebastian Colțescu nu poate fi acuzat de rasism pentru că, neștiind numele antrenorului secund turc, l-a indicat prin culoarea pielii! *Miercuri, la Berna, CFR a pierdut calificarea, pentru Liga Europa, fiind întrecută de Young Boys cu 2-1, ca urmare a deciziei stupefiante a arbitrului francez, haiducul Benoit Bastien, care i-a furat pe clujeni ca într-un codru nedefrișat, acordând, la scorul de 1-0 pentru echipa lui Edi Iordănescu, în minutul 91, o lovitură de la 11 metri, la un fault imaginar, comis, vezi Doamne, de Bălgrădean! Puah! Ce-i drept, ăsta nu e rasism, e… haiducism!?!

P.S. În cadrul cercetărilor făcute de cei în drept, în cazul Colțescu, s-a constatat că antrenorul principal al echipei turce, Okan Buruk, s-a exprimat despre români că sunt țigani! Cât despre lașitatea lui Burleanu, Vassaras și a ministrului Stroe, care „și-au însușit reproșurile adresate lui Colțescu și au șters pe jos cu acesta” (vezi Ovidiu Ioanițoaia), nu spun decât că au suflete și minți de servitori! Ar mai fi multe de zis, dar… mi s-a terminat hârtia!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
642 afisari

2 COMENTARII

  1. Eu ma mir ca nu a iesit si Mandolina,nici Pielelunga sa-l injure pe Coltescu.Probabil ca nu stiau,nu au fost informati. Dictatorul Turc in schimb,a sarit la bataie,foarte indignat,cace sa vezi au fost inculcate drepturile fundamentale ale Omului.Tocmai impotriva unei echipe turcesti. E plina lumea de tot felul de nenorociti,hotomani,ipocriti,jigodii slugarnice ca si ministrul meu,al sporturilor,omul in chiloti.Sa se bage si el in seama,ca orice indignat.Dece nu te-ai indignat ba,cand ai aparut in choiloti la TV ?

  2. Noi santem vanati dintotdeauna de toate lighioanele din jurul nostru,așa că nu trebuie să ne mirăm. Problema e ca nu toți santem in stare sa
    Ne susținem punctul de vedere al nostru și lăsăm pe alții să hotărască in numele nostru. PĂCAT.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai

Românii se află în toiul pregătirilor de Paşte 2024, iar asta înseamna şi goana prin supermarketuri. Kaufland, Lidl şi Carrefour sunt câteva dintre cele...

Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis gânduri bune către românii din Diaspora, în Pastorala de Sfintele Paşte 2024.El a punctat că „Taina Pocăinţei...
proger